Se afișează postările cu eticheta UNESCO. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta UNESCO. Afișați toate postările

duminică, 1 august 2021

Operele de Patrimoniu Mondial de la Tirgu-Jiu ale lui inegalabilului Brancusi

 


de Marian Lisu

Brâncuși–inegalabilul cioplitor în perfecțiune, universalul, cel care plecase pe jos din Hobița natală până în Orașul Luminilor spre a-l întâlni și a-l îndupleca pe Roden să-i descifreze din arta sublimului.
Cel cunoscut de toți iubitorii artelor frumoase și nu ne mai aparține decât în parte, resturile ființei lui, prin creații, împânzind mapamondul.
Și pentru a bucura pe cei de acum și de după, ne-a lăsat marcând posteritatea, amintirea vremurilor tulburi în care viețuise, marcate de Marele Război, cel prea urât în sufletele celor din interbelic, căci luase tribut de sânge cum nu se mai văzuse pe aceste meleaguri.
Ansamblul excepțional nu a fost descifrat niciodată așa cum îl visase Maestrul, căci a

sâmbătă, 10 aprilie 2021

Catedrala Romanica din Puglia


 de Marian Lisu

Vreau sa vorbim azi despre Basilica Pontificia San Nicola și Basilica Cattedrale di San Sabino din Puglia, Italia

Zona costieră e scăldată strașnic de apele de albastru degrade-infinit ale Adriaticii, pe care mulți o râvnesc pentru plaja cu nisip extrafin, unii așteptând disciplinați rândul la teatrele istorice la care reprezentațiile sunt cu casa închisă mereu, iar unii (puțini totuși) o abordează pentru bijuteriile arhitectonice pe care le deține în grandoare – edificiile etalon pentru creștinătate.
Bari e poarta maritimă de acces în Puglia (Apulia), orașul pe care l-au râvnit (dar nu l-au avut) grecii, pe care l-au ridicat în rang imperialii (romanii ce au lăsat drumul care

luni, 1 februarie 2021

O plimbare virtuala prin Bergamo


de Marian Lisu

La Bergamo, centura care înconjoară Citta Alta - Vialle dele Mura, zidul venețian excelent conservat, separă zona veche de cea nouă – Citta Bassa, pe cel de jos, unde se desfășoară viața social-economică.

De la Porta San Alessandro, ori cu funicularul pe la Piazza Mercato Scarpe și chiar urcând treptele dificile, din piatră dură, pe lângă Academia Carrara, prin Porta San Augustino se ajunge în spatele groaselor ziduri, în zona care a dat de fapt numele orașului Bergamo (berg-heim – orașul de pe deal). Imperialii l-au botezat Bergomum, iar cezarul Iulius îi conferă rang de municipium.
Și acum îi rămâne trecătorului ocazia de a călca acolo unde au călcat regii și împărații lumii vechi, căci de la Porta San Giacomo, de la Palazzo Colleoni și până la Torre Gambito, de lângă catedrală, e fostul drum roman, ale cărei resturi se mai văd și spre

miercuri, 27 ianuarie 2021

Parma - un oras cu o bogata istorie


de Marian Lisu

Parma este orașul cu o istorie pentru care parcă se scrie manualul european al perioadei post-romane: ridicat de imperiali spre a le servi interesele pe ruta comercială a Via Aemilia (cea care a dat și numele regiunii Emilia-Romagna) și spulberat de Theodoric (regele ostrogot, ce a supus toată zona și s-a înmormântat în grandiosul mausoleu din Ravenna). Orașul e o pasăre Phoenix, renăscând din propria-i cenușă, cu amintirea măririi imperiale. A trecut prin ascultare bizantină, a stat sub ambiția lombardă, dar a gustat și libertatea – ca și comună neatârnată, ce-și dicta singură destinele.

Schimbase în timp stăpânirea dinastiei Guelph-ilor (a Prinților Palatini) cu cea de Ghibelline. Însă Medievalul nu aduce asupritori feudali care să exploateze locul. După ascultarea față de Milano (sub casele Visconti și Sforza), urmează perioada fastă marcată de dinastia celor din

sâmbătă, 23 mai 2020

Catedrala Santa Maria de la Sede – minunea din Sevilla

de Livia Manzatu

Motto: „Si no has visto Sevilla, no has visto maravilla” („Dacă nu ai văzut Sevilla, nu ai văzut minunea”)
Ce minune putea ascunde acest oraș andaluz aveam să aflu în primăvara anului 2017 împreună cu un grup de turiști seniori într-un sejur organizat de cea mai prestigioasă agenție de turism din România, sub ghidajul profesionist oferit de domnul Ioan Laslo – cel mai bun și mai documentat ghid de turism cu care am călătorit de-a lungul timpului.  
Minunea pe care aveam să o descopăr în frumoasa Sevilla este Catedrala Santa Maria de la Sede, considerată una dintre cele mai importante și mai impresionante biserici ale lumii romano-catolice. 
În Andaluzia, cele mai multe catedrale au fost construite pe locul vechilor moschei sau au încorporat elemente maure din acestea (vezi Mezquita – Catedrala din Cordoba). Catedrala din Sevilla nu putea face excepție de la regulă. Construcția acesteia a început în prima parte a secolului al XV-lea, mai precis în anul 1402,  la un an după marele cutremur din iulie 1401 care avea să

sâmbătă, 16 martie 2019

Site-urile UNESCO din Romania

vineri, 4 ianuarie 2019

Sagrada Familia - emblema Barcelonei

de Ioan Laslo
   Oricine aduce in discutie Barcelona, este obligatoriu sa se refere si la Sagrada Familia ( El Temple Expiatori de la Sagrada Familia), opera a arhitectului ce a schimbat fata orasului, Antonio Gaudi. De altfel, acesta a si lucrat la propriu la adificarea sa , pana in 1926, cand a decedat. Lucrarile continua si astazi, iar fondurile sunt in mare parte asigurate de donatiile percepute din biletele de intrare. Deoarece ritmul vizitelor a depasit orice asteptari se prevede ca mareata catedrala va fi finalizata in 2026, mult mai repede decat se estimase. De altfel, este destul sa revii la Barcelona dupa 2,3 ani pentru a realiza cu ochiul liber cat de mult avanseaza lucrurile.
      Constructia are trei fatade imense: cea mai mare, cea sudica, reprezinta slava lui Hristos, cea estica, Nasterea Sa, in vreme ce fatada de vest reprezinta Patimile si Moartea lui Hristos. Cei 12 apostoli sunt reprezentati de cele 4 turle de pe fiecare fatada, Fecioara Maria e reprezentata de turnul de deasupra absidei, in vreme ce turnul central ce urmeaza a fi contruit il va reprezenta pe Iisus Mantuitorul si va fi inconjurat de alte patru turnuri mai mici , care ii reprezinta pe cei 4 evanghelisti. 
      Efectul asupra privitorului, dincolo de monumentalitatea sa, este dat de numeroasele decoratiuni si de

duminică, 9 decembrie 2018

Mănăstirea Probota – necropola familiei principelui Petru Rareș

de Claudiu Padurean
O adevărată cetate mănăstirească se înalță la Probota. Mănăstirea este ctitoria voievodului Petru Rareș, fiul lui Ștefan cel Mare, și datează din 1530. În perioada 1522, biserica a servit drept necropolă domnească. Aici sunt înmormântați voievozii Petru Rareș și fiul său, Ștefan Rareș, soția lui Petru Rareș, Elena Rareș, dar și doi copii din familia domnitoare: Eftimia, fiica lui Petru Rareș, și Samfira, fiica lui Ștefan Rareș. Mănăstirea a fost ridicată în aproprierea unei biserici de lemn, de pe vremea principelui Petru Mușatin, și a unei biserici de piatră, ridicată de voievodul Alexandru cel Bun, în care a fost înmormântată mama lui Ștefan cel Mare, Doamna Oltea.
Biserica lui Petru Rareș, ridicată în perioada 1528 – 1530, a fost pictată până în 1532, la inițiativa vărului domnitorului, Grigorie Roșca, cel care avea să devină primul egumen al mănăstirii, iar apoi mitropolit al Moldovei.
În anul 1550, văduva lui Petru Rareș. Doamna Elena, a decis să fortifice mănăstirea. Ea a înconjurat-o cu o incintă pătrată, din piatră de râu. Zidul are laturile de 90 de metri, o înălțime de șase metri și o grosime de 1 – 1,10 metri. Ele au metereze și creneluri. Pe latura de est se
Afla mai multe aici!

duminică, 2 septembrie 2018

Căpâlna, cetatea dacică ce va fi reconstruită

de Claudiu Padurean
Cetatea dacică de la Căpâlna reprezintă una dintre cele mai mari provocări pentru restauratorii români. Fortificația, aflată în patrimoniul UNESCO, ar urma să fie reconstruită, cu ajutorul unui proiect în valoare de cinci milioane de euro, finanțat de Uniunea Europeană. Zidurile cetății dacice ar urma să fie reconstruite la două milenii după distrugerea lor de către armata romană. Aceste ziduri ar urma să fie reconstruite integral, promit autoritățile locale. De asemenea, terenul pe care se înalță vechea fortificație ar urma să fie consolidat.
 Cetatea de la Căpâlna a fost ridicată în vremea regelui Burebista. Ea avea formă ovală. Grosimea zidurilor este de aproximativ trei metri, iar lungimea totală a incintei era de aproximativ 270 de metri liniari. Accesul în interiorul fortificației era posibil printr-un turn de veghe, cu latura de aproximativ 10 metri, care avea rolul de a proteja poarta de acces. Până la înălțimea de aproximativ 1,7 metri, acest turn este construit după tehnica murus dacicus. El a fost parțial distrus, apoi reconstruit, înainte de anul 106, când turnul a fost refăcut din cărămizi slab arse.
Fortificația a fost ridicată pe o culme de deal, la altitudinea de 610 metri, iar poziția sa strategică domină Valea Sebeșului. Zidurile de incintă au fost parțial demantelate după războiul daco-roman din 101 – 102, când împăratul roman Traian a impus regelui dac Decebal să 
Afla mai multe aici!

luni, 9 aprilie 2018

Biertanul – cea mai mare cetate țărănească a Transilvaniei

de Claudiu Padurean
     Localitatea Biertan este atestată, după unii istorici, în anul 1224, într-o diplomă emisă de Regele Andrei al Ungariei. Biertanul făcea parte din unitatea administrativă săsească Două Scaune. În acea perioadă, Biertanul era în competiție cu Mediașul și Moșna pentru statutul de reședință al acestor scaune.
Locuitorii sași ai Biertanului erau coloniști din zona Franconia din Germania. Biertanul avea cu șiruri de case construite în jurul unei piețe centrale, în mijlocul căreia se afla biserica-cetate. Biertanul a avut de suferit de pe urma Marii Invazii Mongole din 1241, iar apoi locuitorii săi au participat la eforturile creștinilor de ridicare a unui șir de cetăți de piatră care să zăgăzuiască invaziile mongole. În Biertan, localnicii au ridicat trei șiruri de ziduri, toate întărite cu 6 turnuri și 3 bastioane, care au transformat biserica-cetate într-una dintre cele mai puternice fortificații din sudul Transilvaniei. Localitatea a prosperat, iar ca semn al bogăției lor, sașii din Biertan au decis să reconstruiască biserica din centrul localității, cu hramul Sfânta Maria. Construcția a fost realizată în perioada 1486 – 1524, în stil gotic târziu. Biserica din Biertan, cu trei nave, este ultima din Transilvania ridicată în acest stil. Sașii sperau că vor dobândi o ierarhie bisericească proprie, după conflictele aproape permanente între clericii sași și episcopul romano-catolic de Alba Iulia. Nu au reușit să primească un episcop propriu în cadrul Bisericii Catolice, iar acest lucru i-a încurajat pe sași să adopte Reforma religioasă. Biertanul a profitat din plin de acest fenomen. Din 1572 și până în 1867, Biertanul a devenit reședința episcopului lutheran sas, o dată cu alegerea ca episcop a lui Lucas Unglerus. Biserica a devenit protestantă, iar
Afla mai multe aici!

sâmbătă, 31 martie 2018

Saschiz - localitatea care se afla inscrisa in Patrimoniul UNESCO

de Claudiu Padurean
      O veche aşezare săsească din Transilvania, Saschiz, din judeţul Mureş, se transformă într-o destinaţie turistică aparte. Turiştii din toată Europa se adună în Saschiz pentru a admira patrimoniul construit, care include o biserică fortificată aflată în patrimoniul UNESCO, un turn de apărare asemănător Turnului cu Ceas din Sighişoara, precum şi o cetate ţărănească de apărare ridicată pe dealul din apropierea localităţii. De asemenea, turiştii străini vor să descopere gastronomia locală, dar şi ospitalitatea transilvăneană şi să se bucure de ambianţa hanurilor amenajate în vechi gospodării săseşti.
    Saschizul are toate şansele să devină o destinaţie turistică remarcabilă. Patrimoniul său construit reprezintă principala atracţie. Satul fondat de coloniştii germani a fost atestat documentar din anul 1308. Biserica fortificată din Saschiz a fost inclusă în patrimoniul mondial al umanităţii şi se află într-o stare foarte bună, după ce a fost restaurată cu ajutorul materialelor şi tehnicilor tradiţionale. Biserica, ce aparţine azi comunităţii evanghelice, a fost ridicată în anul 1493, pe locul unei biserici în stil romanic. Ea a fost dedicată Sfântului Ştefan şi a fost de la bun început unul dintre cele mai importante edificii ale saşilor ardeleni. O vreme, în Saschiz, a funcţionat chiar capitlul săsesc, care îi reunea pe cei mai importanţi clerici romano-catolici ai germanilor din Transilvania, iar Saschizul a rivalizat ca importanţă cu Sighişoara. În vremea principelui Mihail Apafi I, în biserică s-a întrunit Dieta Transilvaniei. Lăcaşul de cult este folosit şi în prezent de către comunitatea evanghelică, însă găzduieşte şi numeroase evenimente culturale. Turiştii pot vizita biserica restaurată, dar şi

duminică, 18 martie 2018

Misterul Galbenului de Pătrăuți

de Claudiu Padurean
Biserica din Pătrăuți, ridicată în anul 1487 de către voievodul Moldovei Ștefan cel Mare, păstrează secretul unei culori unice în lume. Este vorba de Galbenul de Pătrăuți, un soi de ocru auriu, creat de unul dintre artiștii bizantini refugiați după cucerirea Constantinopolelui de către otomani, în 1453. Potrivit bizantinologului francez Andre Grabar, este vorba de artistul Gheorghe din Tricala. Acesta s-a stabilit în Moldova, unde a influențat decisiv școala de pictură moldovenească. El a murit în anul 1530 în Moldova și este înmormântat în biserica Sfântul Gheorghe din Hârlău. Cel mai strălucit elev al său a fost Toma din Suceava.
Biserica din Pătrăuți este cea mai veche biserică ctitorită de Ștefan cel Mare care și-a păstrat forma originală. Inscripția în limba slavonă de deasupra ușii spune că acest lăcaș de cult a fost ctitorit în 12 iunie 1487, în prezența domnitorului. Ștefan cel Mare a creat la Pătrăuți singura mănăstire de maici înființată la inițiativa sa. Această mănăstire avea și un spital, în care erau îngrijiți răniții din bătăliile purtate la Cetatea Suceava, reședința voievodală, situată la aproximativ 10 kilometri depărtare. Ștefan cel Mare a dăruit mănăstirii moșiile Pătrăuți și Mihoveni, precum și o serie de vase de cult și de cărți de mare valoare. Însă acestea au fost jefuite de către cazaci și de către polonezi, iar după ultimul jaf, din 1684, mănăstirea a fost 
Mai multe gasesti aici!

sâmbătă, 17 martie 2018

Minunile goticului moldovenesc

de Claudiu Padurean
Bisericile pictate din Moldova reprezintă o sinteză unică între arhitectura bizantină, cea gotică și elementele arhitecturii tradiționale moldovenești. Sinteza culturală este rezultatul statutului de frontieră a Moldovei în timpul domnitorilor Ștefan cel Mare și Petru Rareș. Acest stat românesc era locul unde civilizația bizantină, născută sub soarele cald care mângâie apele Mării de Marmara își întinde ultimele sale prelungiri nordice. Și, totodată, Moldova era frontiera de est a influențelor catolice originare din Roma, filtrate de civilizația regatelor polonez și maghiar.
Aceste influențe au fost suprapuse unui fond autohton plin de vigoare. Stilul moldovenesc și-a cristalizat expresia sa arhitecturală în timpul voievodului Ștefan cel Mare, iar în timpul voievodului Petru Rareș, fiul lui Ștefan cel Mare, a fost definitivată expresia picturală a acestui stil unic. Petru Rareș a cheltuit o adevărată avere pentru a picta în interior și în exterior bisericile. În total, în Moldova, există 17 biserici pictate și în exterior, iar opt dintre acestea au fost incluse în patrimoniul UNESCO. Din punct de vedere al 
Citeste mai multe aici!

miercuri, 14 februarie 2018

Reduta dacilor din Bănița

de Claudiu Padurean
Cetatea dacică din Bănița are o configurație cu totul aparte. Cetatea valorifică unul dintre cele mai importante puncte care domină Valea Jiului. Construită în timpul lui Burebista și fortificată în perioada războaielor daco-romane, cetatea avea rolul de a proteja drumul spre capitala Daciei, Sarmisegetuza Regia, potrivit UNESCOinRomania.ro.
Cetatea dacică este ridicată pe o stâncă izolată, cu pante foarte abrupte. Accesul spre platoul superior este posibil doar prin latura dinspre nord. Drumul de acces a fost barat printr-un val de pământ și de piatră, ridicat în perioada regelui Burebista, care a fost înlocuit cu un zid de piatră, în timpul regelui Decebal. Acest zid străbătea de la un capăt la altul panta care permitea accesul spre fortificație. Urcarea era posibilă doar printr-o poartă monumentală, bine întărită. Pentru că rocile din zonă sunt friabile, constructorii daci au adus bolovani din zona Sântămăria Orlea – Hațeg. După acest zid de piatră, exista o incintă înconjurată de ziduri ridicate după tehnica murus dacicus. Pentru că bolovanii utilizați la construcție au fost aduși de la o distanță considerabilă, iar accesul era asigurat pe o pantă dificil de parcurs, zidurile cetății sunt mai subțiri decât cele ale altor fortificații dacice. Astfel, cetatea dacică din Bănița avea ziduri groase de doar aproximativ doi metri. Cetatea este dominată de 
Citeste mai mult aici!

marți, 12 septembrie 2017

Voronețul – Capela Sixtină a Estului

de Claudiu Padurean
Una dintre mănăstirile din Moldova este atât de frumoasă încât a fost comparată de specialiștii în istoria artei cu Capela Sixtină. Este vorba de mănăstirea Voroneț, ridicată de voievodul Ștefan cel Mare, sfânt al Bisericii Ortodoxe, la rugămintea unui alt sfânt ortodox, Daniil Sihastrul, sfătuitorul domnitorului, potrivit UNESCOinRomania.ro.
Inima Voronețului este reprezentată de o biserică de dimensiuni relativ modeste, cu hramul Sfântului Gheorghe, care a fost ridicată în anul 1488, în doar trei luni și trei săptămâni, un adevărat record pentru acea vreme. Voronețul a fost mănăstire de călugări în perioada 1488 – 1785, când așezământul monahal a fost desființat, iar biserica a fost preluată de parohia locală. În anul 1991, viața monahală a fost reluată, sub forma unei mănăstiri de călugărițe.
 erica Voroneț a fost construită după un plan bizantin trilobat, cu o boltă moldovenească peste naos și cu elemente gotice. Interiorul bisericii este
Citeste mai mult aici!

luni, 12 decembrie 2016

Mănăstirea Humor, o splendidă ctitorie aristocratică

de Claudiu Padurean
Una dintre cele mai interesante mănăstire din Moldova este Humor, ctitorită de marele logofăt Toader Bubuiog. Biserica mănăstirii a fost inclusă în anul 1993 pe lista UNESCO. Biserica are un dublu hram, Adormirea Maicii Domnului și Sfântul Gheorghe, pentru că a preluat și hramul unui lăcaș de cult preexistent.
La începutul Evului Mediu, în apropierea Mănăstirii Humor de azi se afla un schit de călugări, care avea o biserică de lemn. În vremea domnitorului Alexandru cel Bun (1400 – 1432), stăpânul feudei Humor, vornicul Ivan, a ridicat o biserică de piatră, iar în anul 1473, voievodul Ștefan cel Mare a dăruit bisericii un Tetraevangheliar, pe care este pictat voievodul, în timp ce îi oferă această carte Fecioarei Maria. La începutul secolul al XVI-lea, această biserică s-a prăbușit.
Iar în anul 1530, la o distanță de 500 de metri, marele logofăt Toader Bubuiog a început să ridice actuala biserică de piatră. În 1535, lucrările de construcție erau gata, iar Toader Bubuiog a angajat patru pictori care să îi ornamenteze biserica. El a ridicat și chilii pentru călugări. Un secol mai târziu, voievodul Vasile Lupu a construit un zid de apărare în jurul bisericii, precum și un turn masiv, cu parter și trei etaje, însă, câțiva ani mai târziu, mănăstirea a fost jefuită de cazacii conduși de Timuș Hmelnițchi. În anul 1775, Humorul a ajuns
Afla mai multe aici!

sâmbătă, 19 noiembrie 2016

Nepal, o altă lume – Bhaktapur

de Marius Pop   
  Valea Kathmandu este considerata zona cu cea mai mare densitate de obiective din patrimoniul UNESCO – sapte astfel de situri se afla aici. Trei dintre ele sunt pietele centrale din fostele orase regale Kathmandu, Bhaktapur si Patan. Budismul si hinduismul s-au dezvoltat de-a lungul secolelor in Asia, ambele religii au prosperat si au produs o fuziune artistica si arhitecturala puternica incepand cu sec. 5, dar cu o adevarata explozie de maiestrie intre anii 1500 si 1800. Monumentele care se gasesc in aceste zone sunt reprezentative pentru uimitoarele traditii culturale Newari – populatia indigena care a trait din cele mai vechi timpuri in vale si care a creat toate minunatiile pe care turistii le admira chiar si in sec.  21. Templele – unele chiar pe mai multe niveluri – sunt in mare majoritate construite pe structuri de lemn, au diverse ornamente aurite iar ferestrele si usile au sculpturi decorative foarte elaborate, reflectand exceptionalul lor mestesug in a lucra caramida, piatra, lemnul si bronzul, care la vremea respectiva erau unele din cele mai dezvoltate din lume.
Credeti ca stiam toate astea inainte de a merge acolo? Nicidecum, le-am aflat acolo, am avut lectia de istorie chiar la fata locului. Asa ca, in ziua dedicata orasului Bhaktapur, dupa micul-dejun ne-am pornit catre el. De aceasta data nu am mai calatorit cu taxi, am ales varianta transportului local, citisem noi ca este o calatorie foarte exotica! Intr-adevar, asa a fost: autobuzele par ca se vor dezmembra la prima groapa: statii nu exista (sau nu le-am observat noi) ci se opreste oriunde este un 
Afla mai multe dand un click aici!

sâmbătă, 30 ianuarie 2016

Cetatea Costești – Blidaru: Cea mai puternică fortificație a Daciei

de Claudiu Padurean
In sudul Transilvaniei se află cea mai puternică fortificație de pe cuprinsul regatului Dacia. Cel mai probabil, cetatea a fost ridicată în două etape succesive, în timpul regilor Burebista și Decebal, pentru a servi drept mijloc de apărare mai întâi împotriva celților, apoi împotriva romanilor.
Cel mai probabil, pe dealul cu altitudinea de 705 metri a fost ridicat mai întâi un turn-locuință, de către unul dintre aristocrații locali, înainte de domnia regelui Burebista. Acest rege a domnit între 82 și 44 î. Ch. și a fost asasinat în același an ca și marele său rival, Iulius Caesar. Burebista a transformat micul său regat într-un adevărat imperiu, care se întindea de la Marea Neagră până în Elveția de azi. În perioada confruntărilor cu celții, el a ridicat la Costești – Blidaru o cetate trapezoidală, întărită cu câte un turn de apărare la fiecare colț. Intrarea în cetate avea loc printr-unul dintre aceste turnuri. Era vorba de o intrare de tip a la chicane sau în clește, care expunea flancurile atacatorilor. 
Cele două incinte includeau un spațiu de 6.000 de metri pătrați. În exteriorul cetății, inginerii romani au stocat un spațiu de stocare a apei, în condițiile în care fortificația nu dispune de propria ei sursă de apă. Această cisternă avea o
Citeste mai multe  aici!

Bârsana – puterea sintezei culturale greco-catolice

de Claudiu Padurean
Biserica din lemn din satul Bârsana este o expresie sublimă a sintezei culturale greco-catolice. Lăcașul de cult a fost ridicat după Unirea Bisericii românilor din Transilvania și din Maramureș cu Biserica Romei și marchează deschiderea acestui spațiu spiritual bizantin către influența Apusului.
Biserica a fost ridicată în anul 1711, cu hramul ”Intrarea Maicii Domnului în biserică”. Inițial, ea a servit drept lăcaș de cult pentru un complex monahal ridicat în zona cunoscută sub numele de Părul Călugărului. Ctitorul a fost nobilul Ioan Ștefanca și fiii săi, care au dorit în acest fel să mulțumească Creatorului pentru că au fost feriți de consecințele marii epidemii de ciumă din 1710. 
În anul 1739, biserica din lemn a fost mutată pe locul unui cimitir unde erau îngropate victimele războiului cu tătarii din anul 1717. Iar în anul 1806, biserica a fost strămutată din nou, de această dată în centrul localității, unde a devenit biserică parohială. Cu acest prilej, vechii biserici nobiliare i-a fost adăugat un pridvor cu acoperișul în două ape și cu stâlpii sculptați, în partea de vest a lăcașului de cult. De asemenea, comunitatea l-a angajat pe renumitul pictor Toader Hodor din Vișeul de Mijloc să repicteze biserica. Pictorul maramureșean și-a realizat creația direct pe pereții de lemn, neteziți cu ajutorul unor bucăți de material texil, îmbibate cu 
Afla mai multe aici!

miercuri, 2 decembrie 2015

"Catedrala de lemn” de la Budești – Josani

de Claudiu Padurean
Biserica de la Budești Josani este o mostră magnifică a sintezei culturale greco-catolice din Maramureș. Lăcașul de cult îmbină tradiții orientale și occidentale, într-o armonie perfectă. Practic, este vorba de cea mai mare biserică de lemn dintre cele aflate în patrimoniul UNESCO. Biserica a fost ridicată în anul 1643, pe o colină care domină satul. Localitatea a fost atestată în anul 1361, atunci când făcea parte dintr-un cnezat românesc, atestat printr-o diplomă emisă de regele Ludovic de Anjou. Prosperitatea de care se bucurau localnicii le-a permis acestora să finanțeze această construcție deosebit de impozantă. Lungimea bisericii este de 18 metri, lățimea de 8 metri, iar înălțimea turnului este de 26 de metri.
Planul bisericii este dreptunghiular, cu absida altarului poligonală. Spațiul altarului este acoperit de o semicalotă, naosul are o boltă semicilindrică, iar pronaosul susține, cu grinzile sale masive, turnul – clopotniță. Fleșa turnului este înconjurată de alte patru turnulețe, un element arhitectural unic printre bisericile de lemn din Maramureș.
În interior sunt păstrate zalele lui Pintea Viteazul, unul dintre legendarii haiduci ai Maramureșului, un adevărat Robin Hood pentru români. Pintea Viteazul a murit în timpul Războiului Curuților, în anul 1703.Pictura murală a fost realizată în două etape principale. Prima a fost executată în anul 1762, de către un artist cu origini poloneze, Alexandru Poneholschi. Sunt remarcabile picturile cu Isus înconjurat de cei 12 apostoli sau cea cu Isus arhiereu, încadrat de Fecioara Maria și Sfântul Ioan Botezătorul. Scenele pictate sunt despărțite de dungi colorate. Absida altarului a fost pictată în anul 1812 de către artistul Ianoș Opriș. Aceste picturi au fost realizate în manieră barocă. Este superbă icoana ”Încoronarea Mariei”. Cele două părți ale culturii ilustrează perfect modul în care curentele artistice occidentale, receptate prin intermediul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, au transformat vechile canoane ale artei bizantine. În interiorul bisericii este păstrată și o valoroasă colecție de icoane pe sticlă, unele dintre ele provenite din biserici mult mai vechi.
Afla mai multe pe  http://unescoinromania.ro/ !