duminică, 31 ianuarie 2021

Gdansk - Orașul Libertății


 de Valentin Oanta

    Într-una din călătoriile mele în Polonia am ajuns la Gdansk, supranumit Orașul Libertății. Acest oraș este situat în partea de nord a țării, capitală a voievodatului Pomerania și port la Marea Baltică. Gdansk este un fenomen urban, partea cea mai importantă a zonei numită Trioraș ( Gdansk, Gdynia, Sopot). Frumoasele trenuri SKM leagă aceste centre și îi ajută pe turiști să aprecieze farmecul distinct al celor trei entități.
Locuitorii sunt numiți cașubieni, denumire ce o poartă din timpul Ligii Hanseatice. Aici a luat ființă mișcarea Solidaritatea condusă de Lech Walesa, cel care avea să devină laureat al Premiului Nobel pentru pace și președinte al Poloniei.
Orașul Vechi, foarte întins, a fost reconstruit in mare parte după al II lea război mondial și reamintește de puterea comercială a unui centru portuar cu o

miercuri, 27 ianuarie 2021

Parma - un oras cu o bogata istorie


de Marian Lisu

Parma este orașul cu o istorie pentru care parcă se scrie manualul european al perioadei post-romane: ridicat de imperiali spre a le servi interesele pe ruta comercială a Via Aemilia (cea care a dat și numele regiunii Emilia-Romagna) și spulberat de Theodoric (regele ostrogot, ce a supus toată zona și s-a înmormântat în grandiosul mausoleu din Ravenna). Orașul e o pasăre Phoenix, renăscând din propria-i cenușă, cu amintirea măririi imperiale. A trecut prin ascultare bizantină, a stat sub ambiția lombardă, dar a gustat și libertatea – ca și comună neatârnată, ce-și dicta singură destinele.

Schimbase în timp stăpânirea dinastiei Guelph-ilor (a Prinților Palatini) cu cea de Ghibelline. Însă Medievalul nu aduce asupritori feudali care să exploateze locul. După ascultarea față de Milano (sub casele Visconti și Sforza), urmează perioada fastă marcată de dinastia celor din

marți, 26 ianuarie 2021

O zi superba, la Bucin

de Ioan Laslo

Tentatia de a iesi din case si a ajunge in natura este acum poate mai mare decat oricand. Este motivul pentru care am vrut sa avem contact cu iarna , muntele si zapada proaspat cazuta. Iar Bucin este foarte potrivit pentru asta. Pasul Bucin se afla la jumatatea distantei dintre Praid si Gheorgheni, iar accesul este foarte facil pe DN 13B. Muntii Gurghiului (trecatoarea aflata la 1287m separa Gurghiul central de cel sudic) ofera peisaje incantatoare. Zona beneficiaza de multiple posibilitati de cazare (cele mai recomandate sunt pensiunile puse la dispozitie de localnici), fiind o atractie pentru practicantii sporturilor de iarna. In final de

De ce Israel?


de Mircea Poeana

Israelul incepe vaccinarea adolescentilor. Dincolo de aceasta stire laconica se afla, de fapt, ceea ce pe drept se poate numi Miracolul Israel.

Am trait scurt timp la Tel Aviv - imi pare rau ca nu mai mult, incat sa cercetez mai in profunzime spiritul si forta care anima o natie venita din Cartile Sfinte.
Imi aduc aminte ca ma plimbam pe una dintre strazile capitalei israeliene si am ajuns in dreptul unui mic santier. Se repara o portiune de trotoar. Si atunci mi-am dat seama ca, de fapt, citadela e construita pe nisip. Spune foarte mult amanuntul asta. Cum sa ridici o asemenea asezare falnica pe o materie atat de fragila? Apoi am observat ca fiecare planta primea apa printr-o retea fina de tuburi aproape invizibile. Cum sa hranesti atatea plante minunate cand ai o singura sursa de apa - Marea Galileei sau, cum i se mai spune, Kinneret? "Lacul" pentru care a curs atata sange!
Si apoi am inteles.
Miracolul Israel este faurit de miracolul din mintea si din sufletele oamenilor. Nu o sa uit niciodata cuvintele unui om de acolo, intalnit intamplator, intr-una din plimbarile mele prin Yafo: "Singura cale ca sa supravietuiesti unui razboi perpetuu e sa traiesti cu adevarat!"
Israelul a inceput vaccinarea tinerilor! Pentru ca Israelul este un taram extraordinar de tanar in toata vechimea sa.

luni, 25 ianuarie 2021

Poveste fara sfarsit...

de Mircea Poeana

Nu sunt aproape niciodată singur. Asa e munca mea.
Îmi urmez si imi urmăresc călătorii și încerc să le citesc gândurile.
De pilda, incerc să aflu ce cred ei când privesc icoanele.
Este ca și cum ai încerca să populezi diferite lumi în același timp.
Apoi, dupa aceasta geneza fara de sfarsit, le spun:
“Va rog să urcati în autocar. E timpul să plecăm"
Se duc unul câte unul încă uitându-se la icoane.
Odată, după plecarea tuturor, s-a întâmplat ca un domn să ramana pe o bancă, aproape nemișcat.
Doar ochii lui păreau să

duminică, 24 ianuarie 2021

CIPRIAN PORUMBESCU, COMPOZITORUL ADORAT LA BRAȘOV

de Maricela Stupar

 
Personal, pe Ciprian Porumbescu îl consider unul dintre marii compozitori ai lumii și sunt mândră că cea mai frumoasă perioadă din viața lui a trăit-o în orașul  de care mă leagă totul, oraș care i-a oferit tot ce a avut mai bun pentru ca marele compozitor să poată crea și pentru a se împlini ca muzician.

Născut cu numele Ciprian Golembiovski, la data de 14 octombrie 1853, în comuna Şipotele Sucevei, în Bucovina, localitatea Șipotele Sucevei pe atunci situîndu-se în Imperiul Austro-Ungar. A devenit Ciprian Porumbescu în anul 1881, (Galamb traducându-se porumbel în limba maghiară), fiind fiul preotului ortodox Iraclie Golembiovski şi al Emiliei Klodnitzki, de origine poloneză și a fost al doi-lea copil din nouă al părinților lui.

Din copilărie s-a deosebit de ceilalți copii din sat ca un copil intelligent și deosebit de talentat, însă predispus spre boală dar mereu plin de lumină și de viață. Porumbescu a crescut ascultând muzica dulce și veselă a folclorului românesc, care îl fascinează și se îndrăgostește de muzică. Tatăl, prieten cu unul dintre marii poeți ai neamului - Vasile Alecsandri, i-a cultivat fiului dragostea pentru țara și neamul său românesc. Însuși muzicologul Carol Miculi, profesor la Conservatorul din Lemberg şi discipol al

sâmbătă, 23 ianuarie 2021

De la tramvaiul 41 la cel luxemburghez...

de Cezara Iorga

Anul 2019 a fost un an plin de schimbari - de locatie. Plecasem din orasul meu natal Targu-Mures, catre Bucuresti, catre deschidere de noi orizonturi. Bucurestiul m-a fascinat mereu, dincolo de lucrurile mai putin placute precum renumitul tramvai - linia 41 - o fosila de tramvai care se chinuie din rasputeri (pana si sunetul sinelor ne spune ca nu mai poate deja...) sa mai duca o tura de oameni catre destinatie. De fiecare data cand luam tramvaiul ma asteptam sa cedeze in mijlocul calatoriei, dar el, saracutul, inca mai duce putin, de altfel, ca multi seniori de acasa, care se mai agata de un job la 60+ pentru a-si ocupa timpul intr-un mod folositor. Noi, acasa, nu stim sa ne bucuram de timpul liber. Daca avem mai mult timp liber decat de obicei, deja ne panicam, cautam ceva munca in plus, nu cumva sa ne relaxam, sa respiram, sa ne bucuram de cate un lucru marunt. 

Eh, in 2019 spre final, din motive personale, am luat decizia de a parasi tara, pentru a ma reloca in Luxemburg. Da, eu, cea care mereu am

vineri, 22 ianuarie 2021

Viena e o stare!


de Mircea Poeana
Viena e o stare. O traire, o metafizica a finetii.
De la iarba taiata cu migala, pe care se odihnesc tinerii, nu departe de Hofburg, pana la bancile imaculate, unde seniorii isi savureaza pipa cu tutun adiind a continent exotic si amintirile cu mireasma de femeie frumoasa.
Viena zvoneste a valsul pe care il auzi odata cu freamatul frunzelor din Stadtpark, e galbenul Rococo al Schönbrunn-ului Theresian.
E forfota de catifea a cafenelelor, "institutii de socializare", unde savurezi un Einspänner pentru placerea de a vedea si de a fi vazut.
Viena poarta nume austriece, germane, sarbesti, croate, poloneze, turcesti... amintind de patima cuceririlor si a victoriilor cantate in marsuri.
Cum s-o intelegi, daca nu poti patrunde sensul cuvantului "Imperial"?
Cum s-o savurezi daca dincolo de mustatile stufoase ale Kaiser-ului Franz Josef, nu-ti talmacesti intelesurile si celorlalte nume ale sale - Ferenc József, Giuseppe Francisco, Франц Јосиф?...
Cum sa-i patrunzi aerul aristocratic si tainele de

Povestea lui Moise și a Turnurilor Gemene…

de Mircea Poeana

La 11 septembrie 1609, exploratorul și navigatorul englez Henry Hudson a descoperit insula Manhattan care a devenit cea mai dens populată dintre cele cinci cartiere din New York.
La începutul anilor 1960, Minoru Yamasaki, architect de origine japoneza, a construit aici o uimitoare structură - Turnurile Gemene, cu 110 etaje.
În iulie 1991, stăteam în fața World Trade Center și ma simteam ca in Star Trek. Născut și trăit la etajul 9 al unui bloc „baroc-stalinist” mi-am imaginat mulți ani că sunt chiriașul unui “zgârie-nori”.
WTC mi s-a părut o conexiune de neimaginat cu cerul, expresia supremă a dorinței umane de

joi, 21 ianuarie 2021

Mandru ca sunt Roman! Insula Sacalin

  V-am aratat, zilele trecute, cateva motive care ma determina sa fiu mandru ca sunt roman. Aceste motive s-au referit la oamenii acestei tari si la ce s-a realizat in aceasta tara. :) Astazi, insa, va voi spune si un motiv legat de geografia acestei tari. :) Se vorbeste, in general, si s-a abordat subiectul chiar si aici, in grupul nostru, despre clasamente cu cele mai frumoase insule din lume... Si eu am mai spus ca, pentru mine cel putin, aceste clasamente sunt pur informative, caci ponderea principala in alcatuirea lor o are numarul de voturi, direct proportional cu numarul de calatori ajunsi pe acele insule. Iar criteriile mele sunt exact pe dos...numarul mic de calatori care ajung pe o insula si numarul redus al populatiei de pe acea insula. Asa ca multe insule paradisiace pe care am ajuns, nu apar prin clasamente...cu unele exceptii...ceea ce nu ma intristeaza, chiar deloc. :) Cunoscatorii stiu de ce! :D Nu prea am vazut, insa, clasamente cu cele mai iubite insule din lume... Si aici am

miercuri, 20 ianuarie 2021

Prin Alpii Iulieni...Slovenia, o tara minunata!

de Paul Cheteles
Am pornit către Alpii Iulieni fără aşteptări mari sau pregătiri detaliate, cum făceam în alte ture în afara ţării, deşi auzisem ca zona Triglavului e superbă. Am căutat un loc de campare, câteva obiective turistice, ne-am aruncat bagajele în maşină şi am pornit la drum, neştiind ce ne aşteaptă.
Acum că am văzut Slovenia, mai precis singurul parc naţional al tării: Triglavski narodni park, pot să spun că într-adevăr e un loc de basm după cum era descris pe internet!
Fiind de natură carstică, zona prezintă o mulţime de formaţiuni superbe (peşteri, chei, cascade, lacuri, vârfuri măreţe) pe lângă vegetaţia fascinantă care ne-a atras privirile şi obiectivele foto. O particularitate interesantă a apelor din zonă, majoritatea fiind de origine glaciară, e culoarea turcoaz pe care pozele o redau doar parţial, adevarata frumuseţe putând fi apreciată doar la faţa locului.
Pe lângă atracţiile naturale, slovenii sunt oameni cu suflet cald şi cu o mare atenţie la detalii, lucru care se vede în fiecare metru pătrat de teren pe care-l posedă, iar mâncarea e

marți, 19 ianuarie 2021

Bustul Generalului Ion Dumitrache din Brasov

de Maricela Stupar

In fiecare zi trec pe lânga acest bust pe care il admir. Este Generalul Ion Dumitrache, cel care a eliberat Braşovul de sub ocupaţia trupelor naziste si care, la 24 august 1944, prin mijloace diplomatice, a detensionat o situaţie ce putea degenera într-un război civil, ordonand printre altele: "Stăpânirea si liniştirea populației din Braşov şi împejurimi, populație de trei naţionalități, din care două de aceleaşi neam cu inamicul germano-maghiar."
La 23 august 1944, generalului de brigadă Ion Dumitrache i-a fost încredinţată comanda Corpului de Munte (vânătorii de munte de astăzi) de la Braşov.
Pentru întreaga carieră militară, la 21 iunie 1945, i s-a acordat dreptul de a purta semnul onorific de 40 de ani serviţi în armată, iar pentru faptele sale de arme a fost decorat cu cele mai importante distincţii româneşti şi străine: Medalia „Avântul Ţării“, Ordinul „Steaua României“, clasa a V-a, Medalia „Crucea Comemorativă“, Ordinul „Coroana României“, clasa a IV-a, Medalia „Victoria“, Semnul Onorific de Aur, pentru serviciul militar de 25 de ani, Ordinul „Steaua României“, clasa a IV-a, Medalia Comemorativă „Peleş“, Ordinul Meritul Cultural, Ordinul „Coroana României“, în grad de comandor, Ordinul Militar de Război „Mihai Viteazul“, clasa a II-a, Ordinul Militar de Război „Mihai Viteazul“, clasa a III-a, Ordinul „Steaua României“ cu spade, Ordinul german „Crucea de Cavaler a Crucii de fier“, Ordinul slovac „Crucea de Război“, clasa a II-a, Ordinul finlandez „Crucea libertăţii“.

 

luni, 18 ianuarie 2021

Insula Key West, Ernest Hemingway si Casa Alba doi...

de Valentin Oanta

    Cei care vor să vadă locuința  și pisicile cu șase degete ale celebrului Ernest Hemingway, trebuie să călătorească obligatoriu în Insula Key West, la capătul Autostrăzii Maritime A1 din SUA. E cam de aceeași lungime cu   București - Pitești și merge prin mare! 

    Acolo, temperatura nu a scăzut niciodată la 0 grade. Iarna sunt de regulă 18 grade noaptea. Pentru vizita în Key West  vă recomand ghidul turistic al insulei. Puteți descoperi Casa Albă doi folosită ultima dată de Truman, borna ce simbolizează cel mai sudic punct al SUA, un amplu fort militar, apusul soarelui, celebru, urmărit zilnic de mii de turiști, peștii uriași din port pe care nu îi deranjaza nimeni etc etc etc.

sâmbătă, 16 ianuarie 2021

Prietenimereu4u - Ne marim echipa!

 

   
Au trecut ceva ani de cand am initiat acest proiect. Sper ca el si-a gasit menirea si cred ca este vremea sa trecem la nivelul urmator. Daca la inceput am dorit sa impartasesc impresiile mele personale din calatorii, am ajuns la concluzia ca Prieteni Mereu este si va fi o sintagma pentru mai multi. De altfel, asa a fost intotdeauna!

     Este normal atunci sa deschidem aceasta locatie pentru cat mai multi oameni cu care impartasim acelasi ideal, cel al calatoriilor frumoase, al cunoasterii lumii si a oamenilor din ea! Vor aparea deci tot mai multe colaborari, deoarece familia Prieteni Mereu este intr-o continua crestere.             Incurajam pe oricine are ceva de spus, in stilul lui propriu, sa o faca! Acelasi loc din lume poate fi perceput diferit de diversi oameni, sau poate da impresii diferite in timpuri diferite. Nu exista reguli, formate, retete. Ne dorim un spatiu al exprimarii libere, cenzurat doar de bun simt. Fiecare dintre noi poate fi mai bogat daca are acces si la perceptia celorlalti. Iar aici pare sa fie un loc ideal pentru a o gasi. Va incurajez deci sa ne contactati si sa va exprimati! Indiferent ca sunteti specialisti in turism, sau doar calatoriti pur si simplu, artisti ai cuvantului sau aveti un stil mai pragmatic, fie ca scrieti sau preferati sa va inregistrati pe imagine filmata, etc. Fiecare dintre voi are locul lui aici!  Suntem si intr-o perioada in care este o pauza impusa in a calatori unde ne dorim. Poate este momentul atunci sa descriem si altora locurile minunate pe care le-am vazut. Poate fi ceva relaxant si, in acelasi timp, ne poate motiva pentru vremurile mai bune ce vor sa vina! Desigur, cei care au colaborari constante vor avea si pagina de prezentare personala, contributia lor fiind una definitorie pentru ce ne dorim a fi. Lasati-ne un mesaj, sau scrieti-ne pe mail-ul ioanlaslo@gmal.com  , sau pe pagina de Facebook!

Va asteptam cu drag, pentru ca suntem Prieteni Mereu!

vineri, 15 ianuarie 2021

Ziua națională a culturii române

de Cornelia Crosman

Ziua națională a culturii române a fost stabilita mult mai târziu decât ar fi meritat dată fiind bogăția sa pe toate nivelurile și a reprezentanților ei de seamă care au excelat atât în țară cât și în străinătate, câteodată făcând chiar mari valuri, primind un grad de acceptare de seamă, mulți dintre ei naturalizați în țările unde s-au stabilit, au muncit și au creat pentru că, de ce să nu recunoaștem? Nimeni nu este profet în țara lui. 

Ziua națională a României a fost stabilită în urma cu doar 11 ani iar anul acesta este la a zecea ediție. Cultura română se sărbătorește pe data de 15 ianuarie, dată la care îl sărbătorim și pe Mihai Eminescu, poetul național al României, data de 15 ianuarie fiind data de naștere, aproximativă a acestuia. Acest lucru este absolut normal și se încadrează în tendința zilelor culturii și în alte tari, în Portugalia Ziua națională a culturii coincide cu nașterea lui Luis de Camoes, cea mai marcantă personalitate a literaturii portugheze iar în Spania ziua culturii naționale corespunde cu moartea lui Miguel de Cervantes, unul dintre

Tahuata - cea mai mica insula locuita din Arhipelagul Marchizelor


de Paul Drosu
Minunata biserica din insulita TAHUATA din indepartatul arhipelag al MARCHIZELOR, Polinezia Franceza, mijlocul oceanului Pacific… la 19.000 de km de Romania, fix in cealalta parte a lumii… O bisericuta vazuta de putini, foarte putini calatori. O bisericuta construita din bazalt vulcanic si piatra de coral, avand minunate vitralii. Una dintre cele mai izolate si greu accesibile biserici crestine din lume! Ambianta este minunata si grandioasa: in spate muntii care ating si 1000 de metri altitudine, iar in fata Pacificul care se izbeste furios de chei… 
 
 De altfel, pentru a putea debarca de pe mica salupa cu care am ajuns aici, a trebuit sa stam ghemuiti, in echilibru, pe botul salupei, sa fim atenti la miscarea de sus-jos de vreo 2 metri amplitudine pe care o aveam fata de marginea de piatra a cheiului si, la momentul oportun, de maxima inaltime a botului salupei sa…sarim pe chei…asta, in timp ce capitanul manevra salupa astfel incat sa fie cu botul cat mai aproape de chei, sa nu sarim in apa sau sa luam o gura din piatra cheiului, la saltul "decisiv"…dar nu atat de aproape, totusi, incat sa loveasca salupa de marginea de piatra… palpitant… Iar dupa ce am "coborat" toti sase (doi romanasi si

luni, 11 ianuarie 2021

Opera din Viena si Strauss

de Mircea Poeana 

Nu iti poti imagina Viena fara muzica.
Fara "batranul" Johann si fara fiii sai, Johann, Josef si Eduard.
Asculti o polca, un cadril, un galop si desigur un vals si spui Strauss, fara sa te gandesti bine care dintre ei.
O familie ilustra, desi gloria vine - de fapt - de la Johann junior, cu ale sale peste 500 de compozitii.
An der schönen, blauen Donau, Kaiser-Walzer, Geschichten aus dem Wienerwald, Tritsch-Tratsch-Polka, Kaiser Jubiläum...
Johann Junior, curtat de mii de doamne si domnisoare care si-ar fi dat viata pentru o suvita din parul sau din

vineri, 8 ianuarie 2021

Castelul Niepolomice - o bijuterie in apropiere de Cracovia

de Valentin Oanta
    Pentru cei dintre dumneavoastră care vor să călătorească la Cracovia, le recomand, dacă au timp, două destinații din apropiere și anume orășelul Niepolomice din zona suburbană a Cracoviei și fosta mină de sare, azi muzeu de valoare excepțională, din Wielicka, patrimoniu UNESCO, despre care voi relata in materialul următor.
Niepolomice este un oraș din voievodatul Pomerania Mică, situat pe râul Vistula, la aproximativ 12 km de Cracovia. În apropiere găsim o pădure virgină (Puszcza Niepolomnicka in poloneză), care în trecut era domeniul de vânătoare al proprietarilor Castelului care au dat numele orășelului. Castelul a fost construit de Cazimir al III-lea, cel mai important rege al Poloniei, în sec. al XIV-lea. În următoarele două secole a fost transformat în

marți, 5 ianuarie 2021

Galeria Națională Maghiară

 

de Marian Lisu

Avem acum o temă dragă nouă – un instantaneu cu-n personaj celebru în cadru familiar multora și marcăm un eveniment aparent trist, dar aducător de speranțe, evocăm și o mare victorie a creștinătății, în raport cu Semiluna.
Văzând coproducția lui Antal Ligeti și Alexander von Wagner - ,,Întoarcerea regelui Mateiaș de la vânătoare” gustam sentimentul deja-vu. În sala trofeelor, cea unde este și marea blană de urs carpatin, era aceeași scenă, dar originalul se află la Buda.
Castelul Huniazilor, măndra lucrare pornită de Iancu al Hunedoarei și continuat de Mateiaș, fiul marelui conducător al creștinătății în

duminică, 3 ianuarie 2021

Emotie la Biserica Sfantu Petru din Viena

de Mircea Poeana

Intru in biserica oriunde ma aflu.
La Vidin, la Belgrad, la Budapesta, in Wurzburg, in Wertheim, in Koln...
Dar am locuri unde de fiecare data mi se pare ca vibratia e mai speciala, ca trairea e mai intensa.
Asa ca ori de cate ori sunt in inima Vienei, neaparat pasesc peste pragul Bisericii Sfantului Petru.
Este arhitectura baroca, poate, care ma atrage atat de mult.
E ambianta speciala din templul acesta, ridicat la inceput de veac XVIII, de catre maestrul Johann Lukas von Hildebrandt, "inginerul militar" al Printului Eugen de Savoya.
Johann Lukas von Hildebrandt, care s-a dovedit si un arhitect de geniu, dupa ce a

vineri, 1 ianuarie 2021

Seria marilor muzee europene - Muzeul Voivodinei

de Marian Lisu
 În al doilea oraș sârbesc ca importanță, dar poate primul ca frumusețe, Novi Sad găsim muzeul regiunii, în care am avut (de la început până la sfârșit) senzația de aparținătate.

Voivodina, cu o moștenire istorică și culturală bogată și variată, ne surprinde plăcut – mai ales că are o galerie întreagă alocată familiei Corvin, din care personajele principale sunt Iancu de Hunedoara și Mateiaș, ambii lăsând locului amintirea vremurilor de glorie.
Dar, așa cum îi stă bine unui muzeu universal, începem cu zona veche, de fapt foarte îndepărtată – avem expuse vestigii ale paleoliticului.
Vase de lut, statui cu zeități – de la cea a fertilității – cu niște forme de invidiat pentru damele care doresc să-și