Riviera Ligurica : San Remo

de Nuti Iancu

      Asezat in partea de nord vest a Italiei ,cam la 60 de km de Menton ,cel mai apropiat oras din Franta si la 100 km de Genova, orasul e cuibarit intr-un golf,intre munte si mare ,protejat de Capo Nero si Capo Verde si constituie una dintre cele mai populare statiuni de pe Riviera Ligurica..

     Cazarea a fost bunicica, intr-un hotel de 4 *asezat pe o esplanada ,nu departe de faleza....cand ma trezeam dimineata vedeam Marea Ligurica si palmierii de pe Corso Imperiatrice si de pe faleza ce se  despicau maiestuosi  in fata ochilor nostri incarcand imaginea cu o  nota aparte  de frumusete . Vegetatia este luxurianta ,iar clima placuta,calda - mediteraneeana..Faleza de mozaic colorat era chiar superba ,iar diversitatea culorilor mi-a placut tare mult .Trotuarele erau  o broderie de flori ..doar  strada era un pic mai  galagioasa si  cu un trafic aglomerat de motorete si scutere ...prima zi a fost mai neconfortabil,dupa aceea am inceput sa ma obisnuiesc .Mi-a placut mult Corso Imperiatrice ,un bulevard lung de promenada constr in 1869- 1871... fata eleganta ,cosmopolita a orsului .Acest bulevard mi s-a parut ca te poarta in timp si ca are o frumusete aparte...  pe aici se spune ca se plimbau nobilii rusi si chiar imparateasa Sissi.Am luat-o la pas..,am admirat palmierii pe care tarina Rusiei Maria Alexandrova i-a donat orasului ,dupa o vacanta de iarna de neuitat la San Remo in 1874.

     Vizibila din bulevard e Biserica Rusa (Chiessa Russa Ortodossa) cu

Balcic - sufletul Reginei Maria

de Ioan Laslo

   Litoralul bulgaresc este deja de multa vreme o atractie pentru romani. Aflat extrem de aproape de noi, el constituie o tentatie, mai ales daca ai norocul sa rezervi un sejur intr-un hotel de calitate. De la ultramultumiti pana la dezamagiti profund, turistii romani care calca pe la Albena, Nisipurile de Aur, sau Sf. Constantin si Elena, isi rup uneori cateva ore de plaja pentru a vizita castelul construit pentru Regina Maria la Balcik. Balikchik vine din cumana si insemna "oras mic", apelativ care se potriveste perfect localitatii. Iar castelul de vacanta al reginei, unde se spune ca ea se simtea cel mai bine pe vremea cand Cadrilaterul era in granitele Romaniei, poate fi si el denumit cu acet apelativ. Iar, daca obisnuiti cu Pelesul (cu totul altceva!), cladirea nu o sa va impresioneze in mod deosebit, atunci gradinile o vor face in mod sigur! Colectia de cactusi de aici este impresionanta.

        "Cuibul Linistit" al reginei (careia e clar ca i-a ramas sufletul acolo, desi inima i-a fost readusa in tara) este pazit de un minaret care ii confera eleganta. Interiorul insa este extrem, de modest, cu peretii varuiti in alb. In interior s-au pastrat obiecte originale din perioada interbelica (dulapuri frumos sculptate, scaune, oglinzi,un superb semineu si baia de marmura). Afara insa, privirea este incantata: avem de a face cu o gradina botanica, cu numeroase plante exotice, un adevarat unicat! Nu trebuie sa ratati serele! Cu o harta luata de la intrare o sa puteti zabovi ore intregi aici, daca timpul va permite! Intrarea pe domeniul Balcik costa 10 leva (aprox. 5 euro).

Veselie romaneasca in Tara Bascilor

 

de Ioan Laslo

Tara Bascilor si nordul Spaniei  este un program care mi-a adus multe satisfactii. Serie dupa serie, in cele sase sezoane pe care le-am ghidat, am cunoscut numerosi turisti deosebiti. Au fost momente frumoase, altele tensionate, am avut situatii limita, dar si relaxante. Una dintre ele a fost intr-un restaurant din San Sebastian cand am fost provocati oarecum de un localnic sa le aratam cum canta romanii. Si pentru ca veselia era in floare, am considerat ca cel mai bine e sa parodiem putin folclorul romanesc. Ilustrul purtator de basca (a propos, urmas de marchiz si cu titlul la purtator) a fost impresionat, iar localnicii prezenti in restaurant au promis ca vin sa viziteze Romania. Am socotit ca am fost ceva mai inspirati in promovarea tarii decat atasatii nostri culturali pe care ii intalnesc mereu la intrarea in biserici sau prin pietele centrale din Spania...

Nu pot decat sa va invit sa repetam starea de atunci. Ceva bilete mai gasiti, dand un click aici!

Avignon - orasul Papilor

de Ioan Laslo

Asezat pe malul stang al Ronului, la o distanta apreciabila e Paris (ceva mai bine de 600 km), Avignon are onoarea de a fi numit Capitala Papilor pentru 72 de ani. Iar asta nu e putin lucru, aducand modificari fundamentale centrului vechi al orasului. De altfel, acolo am facut si eu flmarea de mai jos, care este insotita de un comentariu live si care sper sa va introduca in atmosfera locului. 

Am poposit la Avignon in plina pandemie Covid19, dar asta nu a stirbit cu nimic farmecul orasului.  Am cantat "Sur le pont d'Avignon" in amintirea copilariei, am facut un tur lejer pana in piata cu celebrul teatru local si apoi am ajuns langa Palatul Papilor, pentru ca este pur si simplu zona cea mai importanta a orasului. Mi-ar fi placut sa stau mai mult si sa gust atmosfera linistita, dar m-am bucurat ca am avut cateva ore la dispozitie pentru a vedea un centru inclus in patrimoniul mondial UNESCO .

Moscheea Albastra - raspunsul dat de otomani

de Daniel Stefan

Moscheea Albastra se afla chiar vis-a-vis de Sf. Sofia, in cartierul vechi din Istanbul. Otomanii, ca sa nu ramana mai prejos de bizantini au construit fata in fata cu Sf. Sofia o moschee cam dupa aceleasi planuri ca ale Sf. Sofia. Ridicata intre anii 1609-1616 de catre sultanul Ahmed I, Sultanahmed Cami, este unul dintre cele mai cunoscute monumente din oras. Numele de Moscheea Albastra vine de la faianta bogat ornamentata ce impodobeste peretii moscheii astfel incat lumina ce patrunde prin geamurile cladirii este colorata in bleu. Sultanul a vrut sa treaca peste legea care nu da voie decat marii Moschei de la Mecca sa depaseasca numarul de patru minarete astfel incat a reusit sa-l manie pe seful bisericii musulmane construind sase minarete Moscheei Albastre. Seful musulman a trimis un protest la Istanbul sultanului, dar acesta a gasit o solutie de compromis astfel incat a trimis mai multi arhitecti si constructori impodobind Moscheea din Mecca cu sapte minarete. In prezent Marea Moschee din Mecca are noua minarete. Ca sa intrati in aceasta moschee, ca in toate moscheele de altfel, trebuie sa va descaltati la intrare si sa luati pantofii in niste pungi puse la dispozitie de catre niste gardieni foarte amabili. Tot ei va dau si niste haine cu care sa va imbracati daca tinuta nu este adecvata intrarii intr-o biserica sau moschee. Hainele le lasati la iesirea, care se face prin alta parte a moscheii. Faptul ca va descaltati la intrare nu trebuie sa va sperie deoarece pe toata suprafata interioara a moscheii se afla niste covoare foarte moi si pufoase. Deoarece moscheea nu este in intregime un muzeu, ea fiind inca activa, turistii vor fi intampinati de o bariera ce desparte partea care poate fi vizitata de partea cea mai sfanta a moscheii, astfel incat nisa de rugaciune si amvonul nu pot fi vizitate decat de la distanta. Fiind o moschee inca activa intrarea este libera pentru orice vizitator.

Principatul Monaco

de Nuti Iancu

Si am bifat inca o tara pe lista si am vazut Monaco, un loc pe care nu credeam niciodata ca il voi vizita. Dar... niciodata sa nu spui niciodata!

Este un oraş-stat suveran, cu 5 cartiere şi 10 districte,situat pe Riviera Franceză în Europa de Vest. Monaco este şi a doua cea mai mică monarhie, şi este cea mai dens populata tara din lume.

Monaco prezintă o gamă largă de arhitecturi, dar stilul caracteristic principatului, în special în Monte-Carlo, este Belle Epoque.Demonstrative in acest sens sunt Cazinoul si Marea Sala de Concerte creata de Charles Garnier si Jules Dutrou. Elemente decorative, inclusiv turnuleţe, balcoane, mozaicuri

multi-colore de ceramică şi cariatide împrumutate şi amestecate pentru a crea o fantezie pitorească a plăcerii şi luxului, sunt o ademenitoare expresie a felului în care Monaco a căutat şi caută încă să se înfăţişeze.Am vizitat Gradinile Saint-Martin. Cred ca nu trebuie sa mai spun ce panorama ofera aceste gradini asupra Portului Fontvieille.Am intrat apoi in Catedrala Saint Nicholas.Langa catedrala se afla Palais de Justice,o cladire foarte frumoasa .Dupa aceea am mers pe aleea Saint-Jean-Paul-II, o alee care a fost inaugurata in 2014 de catre Prințul Albert al II-lea si Printesa Charlene care au adus un omagiu Papei Ioan Paul al II prin numirea unei strazi în numele lui.

Printre stradute am ajuns in Place du Palais de Monaco cu foarte multe magazine de suveniruri.

In piata se afla bineinteles Palatul Prințului de Monaco care este resedinta oficiala a Prințul de Monaco. Palatul a fost construit în 1191 ca o fortăreață genoveza.Am asteptat pana s-a schimbat garda la palat ,un moment extrem de impresionant !

Mi s-a parut interesant sa ma gasesc acolo si sa aflu ca oamenii folosesc Monaco drept „paradis fiscal” pentru a scăpa de taxele din propria lor ţară, deoarece Monaco, ca ţară independentă, nu este obligată să plătească impozite altor ţări. Monaco nu percepe niciun impozit pe venit de la persoane fizice in anumite conditii. Absenţa unui impozit pe venitul personal în principat a atras un număr considerabil de bogaţi „refugiaţi fiscali” din ţările europene, şi care obţin majoritatea veniturilor din activitatea din afara Principatului Monaco : celebritati cum ar fi pilotii de Formula Unu atrag cea mai mare atenţie, dar marea majoritate a lor sunt oameni de afaceri mai puţin cunoscuţi.

Centrul istoric al Cordobei

de Marian Lisu

Frumosul oraș scăldat de apele Guadalquivir-ului are un aer de capitală universală. Nu este un termen gratuit – așa au gândit romanii ce construiesc aici ceva monumental, plăcut în special de Augustus, devenind capitala provinciei Baetica, la marginea Lusitaniei, apoi emirii de Damasc pun aici capitala lor, mai apoi urmând a deveni centrul califatului lui Abd Al-Rahman al III-lea.

La tot pasul admiri cu nesaț realizările tuturor celor pentru care orașul a fost o încântare – Podul Roman cu poarta păstrată ca parte a intrării sudice pe sub marele zid antic (Puerta de Algeciras), mai cunoscut drept Arcul de Triumf.

Calea de peste ape are acum 16 arcade, cu una mai puțin ca la construcție, iar în multe porțiuni se găsesc reminiscențe islamice, din perioada reconstrucției arabe. De vei parcurge cei peste 330 de metri de piatră dură vei afla istoria sa – e parte din Via Augusta (ce lega Eterna de Cadiz) și ai șansa de a cunoaște îndeaproape cultura arabă în spațiile interioare ale Torre Fortaleza de la Calahorra.

Muzeul Al-Andalus combină în prezentare interactivă îmbinarea celor trei culturi din Cordoba (creștină, musulmană și evreiască) pe parcursul timpului. Cea mai frumoasă și completă imagine a Podului Vechi (Roman), dar și a Mezquitei și Alcazarului se face din înaltul turnului-fortăreață, de pe o platformă la care se ajunge pe treptele înguste, circulare, ale unei scări greoaie.

Zidurile antice și cele medievale (Murallas) supraviețuiesc și acum fragmentar, dar este un bun exemplu de model de fortificație din perioada veche. La umbra lor, întorși în inima nucleului istoric, ne purtăm pașii spre Alcazar de los Reyes Cristianos, fosta reședință califală devenită palat regal creștin. Regii Catolici au domnit acolo aproape un deceniu,iar spațiile de acum păstrează urmele trecerii diferitelor culturi peste acest loc - vestigii romane și vizigotice (inclusiv mozaicuri măiastre), dar și unele de origine arabă. Edificiul de formă dreptunghiulară au ziduri mari și groase, turnurile putând fi accesate pe scări înalte din piatră - Turnul Leilor, Turnul Inchiziției sau Turnul Porumbeilor oferă privitorilor ocazia de a surprinde unele dintre cele mai spectaculoase instantanee, fie spre grădinile interioare,ori spre centrul vechi, sau spre zona râului și a podului roman. Cristofor Columb venise în Turnul Omagiului pentru a cere regilor catolici fondurile necesare pentru mica flotă cu care avea să descopere America. Jos e un spectacol olfactiv – fântâni ce impresionează prin jocurile de arteziene, iazuri cu pești, fântâni înconjurate cu lămai și portocali, cu rod greu și care colorează exemplar. Marile curți Patio Moriscos (a maurului) și Patio Mujeres (a femeilor) sunt unele dintre cele mai fotografiate grădini, mai ales cu peisajul general aflat în cadrul panoramic.

Părăsim cu greu micul colț de Rai spre a cunoaște în detaliu centrul istoric, cel neafectat de modernism de-a lungul ultimelor secole, luând drumul fostului cartier evreiesc (Judería), cel ce păstrează edificii ale arhitecturii maure și medievale creștine. Străduțele înguste, neregulate, au piatra originală iar în înaltul zidurilor albe stau zâmbind ghivece cu flori de sezon.

Centrul istoric reflectă secolele diverse de ocupație romană, vizigotă, islamică, iudaică și creștină, amalgamul format alcătuind un tot unitar de o frumusețe senzațională, acea amprentă andaluză, przentă aici mai bine decât oriunde atundeva. Fie că pe aici se perindaseră evrei spanioli, ori dintre cei sefarezi, edificiilor li se păstrează parfumul epocilor trecute, unele chiar milenare de-acum, unde ici-colo poți întâlni spații superbe, patio amenajate cu stil, balcoane cu gust sau fântâni ce amintesc de vremurile gloriei locului.

Pentru mine, Barcelona inseamna culoare

 

de Gabriela Marginean

Ma bucur ca am ales sa vizitam Barcelona, intr-o perioada in care, in tara, totul era gri si parca nu se mai zarea luminita de la capatul tunelului. A fost exact ce aveam nevoie, o gura de aer proaspat, multa culoare si zambete care ne intampinau peste tot. Obisnuiesc sa asociez fiecarui oras pe care il vizitez un singur cuvant, care cred ca l-ar descrie cel mai bine. Pentru Barcelona a fost simplu: culoare. Se simte peste tot, influenta lui Gaudi, magazinele de pe Ramblas, parcurile, stradutele mici si vechi, impresionanta SagradaFamilia.

Am stat putine zile si nu vizitasem niciodata Barcelona, asa incat am profitat maxim de timpul avut la dispozitie. Nu vreti sa stiti cati pasi am facut....Eu chiar cred ca doar asa poti cunoaste cu adevarat un oras, mergand pe stradutele lui si descoperindu-le.

Ne-am cazat in centru, pe Ramblas, sa fim pozitionati strategic si sa nu pierdem timp cu trenuri, metrouri etc. In fata noastra era celebra Boqueria. Asa ne incepeam diminetile, cu o vizita acolo de unde alegeam bunatati pentru micul dejun. Ne placea forfota de acolo si culoarea, atatea culoare. Jamboane, fructe, legume, zarzavaturi, plante....parca toata Barcelona era prinsa intr-un buchet de arome.

Am luat autobzul turistic, si-au dorit fetele, am mers cu ele, sarbatoream 20 de ani de casnicie, iar ele erau cel mai frumos cadoul al nostru. A fost placut, la 22 de grade, cu soarele si vantul batand usor, am bifat toate obiectivele importante, urmand apoi sa ne oprim pe rand la fiecare.

Sagrada Familia nu are nevoie de nicio prezentare, e obiectivul cel mai cunoscut si vizitat din Barcelona. Senzatia traita? Ca suntem mici si neinsemnati...o parte infima dintr-un Univers nemarginit.

Ne-a impresionat Parcul Guell si desi am ramas fara baterie, deci fara poze, imaginile sunt acolo, in sufletul nostru. Panorama asupra Barcelonei, verdele acela, bancutele pe care ne asezam noi si gandurile noastre. Tare bine a fost, parca uneori, fara telefon vezi mai bine ce e in jur.

Fiind cu fetele nu am ratat Acquarium. Atat de mult ne-a placut. Era asa de real si tangibil....totul. Ne bucuram mereu ca niste copii de gradinile zoologice si Aquarium. Nu stiu cand am facut turul complet, am avut senzatia ca a durat cateva secunde.

Apoi plimbarea in port si Barceloneta. Pe sufletul meu. Port Vell era mangaiat de razele calde ale soarelui, cineva canta la chitara o piesa spaniola. Era cald si bine, iar in perioada asta a anului puteai respira. Afara, nu se poarta masca. Spania e in zona verde. Am luat masa acolo, tapas de toate felurile si pentru toate gusturile. Am vorbit mult, noi ca familie si ne-am ascultat mult. Cred ca asta a fost cel mai mare castig al calatoriei.

Despre mare si Barceloneta ce sa spun? Raman mereu fara cuvinte in fata marii, spune ea prea multe. Mi-a placut linistea de sfarsit octombrie la malul marii, fara prea multi turisti, doar cu soare bland si valuri care se spargeau zgomotos pe mal. M-am incarcat cu energie si stare de bine cat sa imi ajunga pentru inca un val. Nu de-al marii, ci dintr-asta urat pe care il traversam noi acum.

Totusi, cred ca cel mai mult mi-au placut plimbarile fara tinta, in parcuri, pe strazi, descoperind oamenii si Barcelona, opririle la terase pentru o cafea cortado, paella sau crema catalana. Mi-a placut sa vad cum copiii invatau afara, in natura si i-am invidiat in gand pentru soare, mare si verdele acela.

Asa voi pastra mereu in suflet Barcelona, ca o zi de toamna calda, cu soare bland, zambete generoase si infinita culoare. Iar imaginile surprinse cred ca fac mai mult decat o mie de cuvinte...

Palatul Alhambra - minunea din Granada

 

de Marian Lisu

E visul transpus aievea, spectaculoasa realizare a minții și a mâinilor puse în slujba frumosului, mai frumos decât ce se făcuse vreodată altundeva.

Califii din Nasrid, iubitori de cuceriri dar și de realizări care să înfrunte timpul, ne vor lăsa aici una dintre maiestuoasele arhitecturi militare și utilitare, amprenta primară pe orașul din oraș fiind a lui Muhammad Ibn al-Ahmar. Regulile islamului fuseseră impuse Peninsulei Iberice, iar din Palatul palatelor va prelua ideile primului Mohamed, completând apoi minunea pe vremurile lui Iusuf și preț de patru secole după (până în XIV), în timpul lui Mohamed al V-lea.

Granada e cunoscută acum drept ultimul oraș musulman și primul spaniol, căci regii catolici duc la apogeu Reconquista, iar locul devine curte regală pentru Isabela de Castillia și Ferdinando al Aragonului. Dar nu vor distruge definitiv frumusețile plăsmuite, așa cum nici în faimoasa Cordoba se păstrează Mezquita.

Modelul maur al arhitecturii clădirilor vechiului emirat înființat în zona sudică spaniolă, special în prima jumătate de secol XIV, capătă formă prin prelucrarea pietrei și a lutului roșiatic – de unde și numele edificiului „Qalat al Hamra” (Castel Roșu), nuanță ce ne încântă privirea pe lungimea zidurilor groase, până în înaltul turnurilor semețe văzute dinspre Colina Sabica, din cartierul rezidențial.

Realizarea Medinei maure, îndărătul fortificațiilor impresionante, erau oarecum ascunse privirii muritorilor de rând. Multele săli dreptunghiulare, cu multele lor coloane și arce, aveau pereții împodobiți cu motive ale islamului – forme geometrice tridimensionale din cele mai diverse, flori nemaivăzute ori inscripții meșteșugite.

Pictura tavanelor și lemnul sculptat migălos completau splendoarea locului. Lui Iusuf îi datorăm grija pentru detalii. Pentru a păstra senzația de prospețime perpetuă sunt instalate arteziene, dar și bazine masive, dintre care cel mai apreciat este cel din Curtea Mirtilor, cu plante mari ce formau zid viu, cea înconjurată de Palatul Comares – apogeul arhitecturii ce stă la umbra celui mai înalt turn.

În Curtea Leilor interioarele sunt povești din 1001 de Nopți, cele 124 de coloane de marmură și arcadele lor decorate fiind reprezentarea Raiului într-o viziune maură. De vei sta la jumătatea spațiului colosal, vei simți instant că e ca o imagine ce pare reflectată în oglindă, căci e gândit identic pentru părțile laterale, până la cel mai mic detaliu. Și peste toate avem aici o sală a regilor, asemenea celorlalte surate din marile palate regale.

Palatul Nasrid era destinat nobilimii și își primea oaspeții de soi în zona Mexuarului, în Camera Ambasadorilor – spațiu menit să impresioneze diverșii emisari sau diplomați cu modelele viziunilor celor 7 ceruri ale islamului. Apoi, urmau sălile sau dormitoarele emirilor din Palatul Comares, dar și haremul Mirador de Dorava sau băile tradiționale.

Sub zidurile grele se află și o primă structură militară – Cazarma Gărzilor („Alcazaba”), spațiul adiacent care pe vremuri era folosit de apărători, cu camere diverse în centru, iar în laterale cu turnuri - Torre Puerta de Armas și Torre del Cubo, din înaltul cărora se văd cele mai complete și complexe panorame ale Alhambrei.

La doi pași găsim Palatul lui Carlos al V-lea, un colos dreptunghiular la exterior și circular înăuntru, cu scările lui monumentale și care găzduiește Muzeul Alhambra, loc în care aflăm detalii sau admirăm diferitele obiecte recâștigate timpului din vechile încăperi.

După preluarea spațiului drept curte regală de către „Regii Catolici”, se mai adaugă complexului frumoasa Biserică închinată Sf. Maria. În curtea mănăstirii devenită cu timpul hotel de lux, am găsit mormintele Isabelei și a lui Fernando, care dorm somnul greu alături, așa cum spunea dictonul vremurilor lor de glorie: „Tanto monta, monta tanto, Isabel como Fernando”, căci deveniseră un singur suflet deși separat în corpuri cu sex distinct, armonia existenței referindu-se la egalitatea deplină în stăpânire, drepturi și decizie.

Edinburgh - oras de vis in Tara Cimpoiului

de Andreea Bucur-Miklosi

     Edinburgh? Fără a enumera tot ce ştim legat de istoria Scoţiei sau de aşezarea geografică a oraşului, îl putem descrie ca un oraş vesel, plin de culori şi nuanţe, învăluit în sunete magice care îşi au izvorul în două surse: una este cea a faimosului cimpoi, care îţi încântă auzul, iar cealaltă se aude de la un grup de tineri foarte talentaţi care dau spectacole in Grădina Princes, cântând muzică de calitate, jazz şi incearcă modest, dar imperios a-şi vinde propriile CD-uri, care nici măcar nu costă o avere, 5 lire.

Noi oamenii suntem foarte diferiţi astfel într-o excursie sau călătorie fiecare căutăm altceva, după nevoile noastre psihologice. Eu am căutat liniştea, calmul, relaxarea, spectacolul, culorile fascinante si o frântură de istorie. Toate acestea le-am găsit în Parcul Princes. Este atât de relaxant să faci acolo o plimbare şi să admiri florile, care dau spectacol ochilor şi se întrec între ele în culori, odoare şi frumuseţe. Este o lume de poveste, natura este generoasă în Parcul Princes. Sunt o sumedenie de copaci, de tufişuri elegant tunse, diverse flori şi forme inedite. Vara este magică în Edinburgh, nu cred că am văzut un oraş mai frumos şi mai plin de flori. Dacă străbaţi toată aleea parcului, la capăt vei găsi nişte scări, de pe ale căror trepte poţi face un selfie foarte reuşit cu un fundal de vis sau de ce nu o poză de grup alături de ghidul dumneavoastră. Cine resimte nevoia de andrenalină, are ocazia să

PALAU DE LA MUSICA CATALANA – Barcelona (Spain)

de Marian Lisu

Vă invit acum într-o călătorie de neuitat, undeva arc peste timp, preț de peste un secol. În inima Barcelonei, lângă celebrul Barri Gotic, cartierul ce deține atât de multe atracții, găsim ușor minunea căreia îi trecem pragul marmorat multicolor.

Lăsați-vă purtați pe aripi de timp în cea mai frumoasă sală de concerte făcută vreodată, nu o operă în sensul direct, ci un spațiu dorit a găzdui spectacole de tot soiul (piese simfonice, cor, spectacole de Flamenco, cabaret).

Ne facem loc timid în mulțimea pestriță, ce vine dinspre marele bulevard La Rambla, pe locul unde activase până spre finele de Secol al luminii vechea Mănăstire Sant Francesc de Paula. Lăsase parțial spațiu vital realizării celui mai însemnat edificiu Art Nouveau - Palau de la Musica Catalana, grandios edificiu gândit de arhitectul de geniu Lluis Domenich i Montana. Mulți îl consideră a fi peste Gaudi, căci contemporaneitatea acestora în perioada modernistă făcea ca rivalitatea creațiilor să atingă culmi nebănuite.

E de fapt perioada de redeșteptare barceloneză, cea rămasă în memoria locului drept Renașterea catalană „Renaixença”, care-i va face renumiți și pe Miro, Dali, Sorolla (în domeniul artelor), atunci când apar edificiile cele mai reprezentative pentru această parte a lumii.

Încă de la intrarea în foaier se aud sunetele aranjate să încânte auditoriul. Suntem luați de curentul de curioși spre o sală colosală, inundată de lumină multicoloră, ce vine din înaltul unei cupole ce pare mai degrabă gândite să reflecte culorile Paradisului. Vitraliile susținute în structura metalică, ce lasă impresia unui clopot răsturnat, creează senzația naturaleței, căci nici nu trebuie aprinse încă lămpile grele, de inspirație medievală, amplasate la intrare sau pe pereții laterali.

Vreți să stăm jos, să simțim pe deplin acordurile grave sau înaltele? Ori energiile ce sunt transmise de cei care oferă senzaționalul spectacol de muzică, dans și trăire intensă? E primul impuls, deci hai să luăm loc pe catifeaua de vișină putredă, spre a ne minuna de spectacolul vizual până la momentul de început. Admirăm pe rând scena – o arhitectură unică și splendid decorată cu elemente sugestive, ce ne fac să ne familiarizăm cu elementele îndrăgite de societatea catalană, acelea pe care societatea corală Orfeo Catala și le dorise de la celebrul arhitect spre a le fi spațiu de creație, pentru repetiții, reprezentații și loc unde să poată la final a aduna laurii recunoștinței publicului însetat de cultură.

Deasupra sunt arcade multe, strașnic decorate, iar peisajul din înalt dă senzația de Grădina Raiului, căci vreo 2000 de trandafiri din ceramică pictată par a se prăvăli din boltă. Din lojele amplasate pe nivele diferite străbat doar murmure, mai târziu vor izbucni urale, ovații și sala se va cutremura sub aplauzele fără de sfârșit, cu siguranță.

Nu suntem obturați de cortină, căci lipsește cu desăvârșire, rolul acesteia pare a fi luat de razele de lumină ce vin fie din înaltul luminatorului măiastru ori din spatele scenei, unde sunt alte vitralii magnifice. Lateralele scenei sunt ținute de stâlpi colosali, completați spre înalt de grupuri sculpturale. La dreapta tronează bustul lui Beethoven, titanul muzicii clasice, deasupra lui fiind reprezentate Valkiriile din opera lui Wagner, ce par să colinde într-o odă a bucuriei spre copacul stilizat amplasat în dreapta și deasupra bustului lui Josef Clave, gigantul muzicii tradiționale din Catalunia, ce are la baza stâlpului său o altă alegorie: cea a florilor de Mai, reprezentată de muze ce încântă piatra cu tonalități nemaiauzite pe scenele de operă, căci e de fapt muzica poporului. E un cadru cu simbolism grav – universalitatea muzicii face legătura directă între cea elevată cu cea tradițională, a celor mulți.

La nivelul scenei ne încântă multe muze diverse, ca și instrumentele ce le utilizează cu sârg – o altă alegorie a universalității muzicii, deasupra fiind o orgă ce completează spațiul dreptunghiular al structurii ușoare de oțel.

Geometria sălii e astfel determinată matematic: sala pătrățoasă, scena dreptunghiulară, tavanul cu cercuri concentrice, linii drepte cu arcade semicirculare, spiralele din scări. Candelabrele stilizate spânzurate din înalt prin orificii atent gândite împrăștie lumină lină – doar o senzație de supliment de firavă strălucire, căci tavanul colosal își face pe de-a întregul misiunea.

Timpul ce trecu ne pusese alături de dame bine, cu rochii sofisticate și pălării cu boruri mari, produse unicat pe semne, iar domnii – niște domni (în costume complete și mustăți sau frizuri ce trimit cu gândul la mult prea multul timp petrecut în frizeriile epocii).

Arc peste timp, revenind în cotidian – scena e animată și acum, ca și atunci – trupa artiștilor scenei face pregătirile finale spectacolului ce urma scenei. Regizorul dă ultimele indicații, cei de la lumini și sunet par implicați peste măsură. Cei care performează par a nu ne observa, deși stăm la o atingere de aceștia, baritonul ridică vocea chiar în momentul în care filmarea era în toi, violonista trece cu arcușul rapid, la o distanță de-i puteam simți răsuflarea. Te bagă definitiv în piesa lor, aparții oarecum locului, suntem parte a spectacolului – e festival de bucurie trăită pe deplin. Din priviri ne înțelegem că nu este suficient pentru a potoli sufletul, hrana spirituală trebuie savurată la maxim, deci adăstăm locului momente pe care le-am dori perene.

Farmecul clădirii monument nu este doar marcat de atmosfera interioară, cea plină de culoare și poveste, căci inspirația ne produce endorfine. Mai ales că trecem pe lângă Pegașii grei din piatră albă, ce străjuiesc coloanele din înalt, acolo, undeva spre spirala scării, unde stau atârnate până la nivelul solului tuburile de lumină pe care stau posterității numele celebrităților a căror activitate a fost prezentată aici – opere și autori.

Prin foaier ne strecurăm și în zona de socializare, spațiul unde se destindeau la bârfe cei din vechea societate, chiar în fața cafenelei și a restaurantului. Terasa e un spectacol vizual, coloanele pline de culoare creând o stare de bună dispoziție.

În marele hol realizăm dimensiunile urieșești ale edificiului. Afară trecem în revistă mențiunile cu informații generale, îi recunoaștem pe cei de pe scenă în multele afișe ce anunțau premiere, dar cel mai important – admirăm exteriorul din partea cea mai interesantă. Acolo unde tronează pe lateral imensul grup statuar ce reprezintă simbolul Orfeo Catala: o Venus flancată de tineri și maturi, deasupra tuturor veghind simbolul catalan – Sfântul Gheorghe, purtând steagul biruinței.

 

Marele Bazar din Istanbul

de Daniel Stefan

Nu putem pleca din Istanbul fara sa vizitam un obiectiv, poate unic in lume. Marele Bazar (Kapali Carsi) nu trebuie ratat, indiferent daca veniti aici pentru cumparaturi sau pentru a vizita pur si simplu acest monument de o frumusete rar intalnita. Trecand prin fata Universitatii si apoi prin piata, printre sute de vanzatori ambulanti din toate tarile estice in special, ajungeti in fata Marelui Bazar, ale carui ulicioare sunt marginite de catre peste 4000 de magazine. Aici poti gasi absolut tot ce-ti doresti, de la zeci de tone de bijuterii, in special de aur, la kilometri intregi de tesaturi si foarte multe suveniruri. Aici, ca de altfel in toata lumea musulmana, esti servit de catre comercianti, cu un paharel de ceai fierbinte foarte tare doar ca sa simti ca esti un oaspete bine poftit in pravalia respectiva. Micul "orasel" este construit in anul 1461 si de-a lungul secolelor a fost reconstruit de mai multe ori. Aici de-a lungul ulicioarelor, care la intersectii sunt acoperite cu frumoase cupole, se gaseste o moschee, un post de politie, o banca si case de schimb valutar. Interesant de stiut este faptul ca vanzatorii sunt foarte superstitiosi, astfel daca esti primul client trebuie neaparat sa cumperi ceva, chiar negociind foarte mult pretul, deoarece altfel se zice ca vanzarea din ziua respectiva nu va merge asa de bine. Asa ca daca vreti sa va luati un obiect valoros la pret de suvenir, trebuie sa va treziti de dimineata si la ora opt cand se deschide bazarul sa pasiti pe uliciorele lui si sa va opriti la unul din miile de magazine.

 

Sfanta Sofia - un simbol

 

de Daniel Stefan

Acest monument al Istanbulului, de o rara frumusete a epocii bizantine a fost construit intre anii 532 – 537, in timpul domniei Imparatului Iustinian, de catre doi arhitecti din Asia Minor, Anthemios din Tralles si Isidor din Milet, si refacuta in perioada 558–562. In aceasta perioada de 5 ani de zile au muncit la ridicarea monumentului 10.000 de oameni, iar la inaugurarea lui, Imparatul Iustinian, care a si comandat constructia catedralei a exclamat : "O, Solomon, te-am intrecut!". Prin acest monument Imparatul Iustinian a vrut sa demonstreze perfectiunea creatiei artei bizantine. La inceput Sf. Sofia a fost o catedrala ortodoxa, si ca orice monument bizantin, este plin de aur si purpura, culori ce definesc pregnant stilul bizantin. Sf. Sofia devine in timpul asediului otoman asupra Constantinopolului ultimul refugiu al populatiei crestine din cetate. Cuceritorul Mahomed al II–lea, constient de valoarea inestimabila a monumentului a interzis distrugerea si pradarea lui. Trecand peste acest ordin al sultanului, un ostas a incercat totusi sa distruga pavimentul de aur, dar sultanul insusi l-a ucis pe loc, si inmuindu-si palma in sangele lui a marcat pe perete, dreptul sau exclusiv de a dispune de acest monument. Semnul se vede si astazi innegrit de trecerea vremii. Dupa cucerirea sa de catre sultanul Mohamed al II–lea, Sf. Sofia a fost transformata in moschee prin construirea a patru minarete in cele patru colturi ale cladirii. Moscheea a fost transformata apoi in muzeu ce nu trebuie ocolit sub nici o forma de nici un trecator prin Istanbul. Acum din ordinul dat de Presedintele Erdogan, Muzeul este transformat la loc in Moschee. Vizitarea sa se face dupa regulile de vizitare ale oricarei moschei.

Istanbul si Palatul Topkapi

de Daniel Stefan

Istanbulul este si in prezent unul dintre cele mai mari centre comerciale ale lumii, un oras cu o populatie de circa 15 milioane de locuitori, care se intinde pe o suprafata de 100 de km. lungime si cam 50 km. latime, un oras cosmopolit unde se intalnesc cam toate natiile globului si unde poti auzi foarte multe limbi. Un oras care s-a dezvoltat pe o axa centrala, pornind de la palatul Topkapi- palatul sultanului, Moscheea Sf. Sofia – fosta catedrala ortodoxa, pana la caderea Constantinopolului, Moscheea Albastra, Universitatea, Marele Bazar unde se gasesc cele mai multe magazine de aur din lume si centrul Laleli, centrul comercial cu stradutele lui inguste, cam ca pe Lipscaniul nostru, dar unde gasesti absolut tot ce-ti trece prin cap. Istanbulul se intinde in cea mai mare parte a sa pe tarmul European, in proportie de 97%, dar puteti trece foarte usor pe tarmul Asiatic cu feribotul sau pe podul care uneste cele doua continente. De curand a mai fost construit un pod peste Bosfor la nivel de autostrada si un tunel ce trece pe sub faimosul canal Bosfor. Partea Europeana este si partea turistica a Istanbulului si cuprinde vechiul Istanbul, cartierul modern Pera si cartierul comercial Galata. Tot in partea europeana de-a lungul a 7,5 km., orasul este strabatut de apele golfului Cornul de Aur. 

Din varful peninsulei pe care este asezata partea europeana a orasului si pana la Sf. Sofia, cu largi terase orientate spre Bosfor si Cornul de Aur, se intinde Palatul Topkapi (poarta tunului), unul dintre cele mai mari palate din Turcia. Pe acest loc cu mii de ani in urma grecii, romanii si apoi bizantinii au controlat trecerea dinspre Marea Neagra spre Marea Mediterana. Din ordinul dat de Mohamed El Fatih (Cuceritorul), a carui domnie marcheaza inceputul celei mai infloritoare epoci a Imperiului Otoman, arhitectul Sinan a ridicat aici cel mai grandios palat cunoscut sub numele de Topkapi. Topkapi nu seamana deloc cu marile palate din Europa occidentala a caror simetrie este la ea acasa, si ne duce cu gandul mai mult la niste sanctuare din Creta, Mesopotamia sau Anatolia. Palatul poarta numele unei vechi cladiri care era asezata pe malul marii si care a ars in intregime in anul 1862. Acum el se intinde pe o suprafata de 600.000 de metri patrati, din care partea vechilor gradini ale sultanilor au devenit parc public (Gulhame Parki), iar cladirile palatului sunt astazi muzee ce adapostesc foarte multe obiecte de valoare ce au apartinut sultanilor Imperiului Otoman. Zidul palatului care este intarit de turnuri de aparare, are sapte porti dintre care patru sunt in interorul peninsulei si trei spre mare. Dintre aceste porti cea mai importanta este poarta dinspre Sf. Sofia. Aceasta poarta se mai numeste si poarta imperiala (Babi Humayun). Zidul de aparare si prima cladire a fost construita intre anii 1465 – 1478. Palatul are patru curti care comunica prin patru porti care nu sunt asezate ca in palatele occidentale una in fata celeilalte. Nici cladirile nu sunt un tot unitar fiind rezultatul contributiei in diferite epoci a diferitilor arhitecti ai vremii.

Acropole si miracolul clasic

de Daniel Stefan

Atena, orasul zeilor, orasul zeitei razboinice, Athena, abunda de obiective turistice de neratat, chiar daca nu stati in oras mai mult de o zi, doua. Este foarte greu de facut un top, deoarece sunt foarte multe, va recomand sa nu le ocoliti, chiar daca mergeti in Atena doar pentru un city break. Ca vizitati Acropole, Parcul Central, Cladirea Parlamentului, Stadionul Olimpic sau Cartierul Plaka, toate sunt de neratat!

Pe primul loc in acest top, este inevitabil Dealul Acropole. Dintre toate templele pe care le-au construit grecii, mai maret si mai sublim este Parthenonul. Daca ajungeti in Atena este mare pacat sa nu il vedeti! L-am vazut de doua ori dar de fiecare data am descoperit ceva nou. Pentru a vizita dealul Acropolei iti trebuie aproximativ 4 ore. Cu biletul de intrare puteti vedea si alte obiective aflate in apropiere. Atena este construita, ca si Roma pe sapte coline. Pe una dintre aceste coline, care se numeste Acropola, se afla Parthenonul. Dealul Acropole, supranumit si “Stanca Sacra” a Atenei, este poate cel mai important loc din toata capitala Greciei. Pe rand, loc de cult, zona rezidentiala sau amandoua, cladirile ridicate aici, adevarate minuni arhitectonice, reflecta exact trecerea timpului peste Grecia. Prima data Acropole a fost locuit in perioada neolitica. In perioada arhaica (650-480 I.Hr.) s-a instaurat in acest loc cultul zeitei Athena, dupa cum arata numeroasele insemnari de pe cladiri sau bazoreliefuri decorative. In timpul perioadei clasice au fost ridicate cele 3 temple importante: Parthenon, Erechtheion si Templul lui Nike. De asemenea, Propylaea, intrarea monumentala in zona sacra, a fost construita in aceeasi perioada. Parthenonul este cel mai important si mai cunoscut monument al civilizatiei vechi grecesti, fiind deseori considerat simbolul Greciei. Este dedicat zeitei Athena Parthenos, patroana orasului Atena. Constructia sa a durat 9 ani, iar decoratiunile exterioare au fost finalizate 6 ani mai tarziu, in 432 i.Hr. Monumentala constructie a fost initiata de Perikles, supervizata de Pheidias, faimosul sculptor atenian, in timp ce Iktinos si Kallikrates au fost arhitectii cladirii. Este construit in stil doric, cu 8 coloane pe fiecare din fetele mici si 17 pe cele doua mari. De-a lungul epocilor, Parthenon-ul si-a pastrat caracterul de lacas religios, fiind transformat pe rand in biserica bizantina, latina si apoi, in timpul ocupatiei turce in moschee musulmana. Putin in stanga Parthenonului se afla Erechtheion-ul, un templu construit in stil ionic a carui parte principala este impartita in doua sectiuni, dedicata venerarii celor doua zeite din Attica: Athena si Poseidon – Erechtheus. In partea de sud a templului se afla faimoasele Cariatide, care sunt niste coloane in forma de zeita, anume parca asezate sa pazeasca "Marea lui Poseidon". Inlocuite cu copii fidele, "Cariatidele", doar doua dintre ele se gasesc in muzeul aflat tot aici pe colina. In acest muzeu mai gasiti, pe langa statui si bucati de marmura ce apartineau templelor de odinioara, daramate de persi in anul 480 i.Hr. si cateva capodopere datorate lui Fidias si elevilor sai, lucrari descoperite printre ruinele Parthenonului si Erechtheionului. De asemeni muzeul mai pastreaza si balustradele templului Athenei Nike. Inainte de a vedea Partenonul turistii trec prin Propilee, poarta de intrare a Acropolei, monument care anunta parca viitoarele minuni arhitectonice.

Un alt abiectiv pe care il gasim aici, pe Acropole este teatrul lui Dionisos. Aceasta potcoava de marmura incanta privirile vizitatorilor chiar de la primi pasi pe care ii facem pe Acropole. Acest amfiteatru este functional de aproape 3000 de ani pana in present. Aici se tin concerte si piese de teatru.

De aici, de pe Acropole poti vedea toata splendoarea Atenei. Atena este nespus de frumoasa privita de aici de sus. Este minunat sa iti rotesti privirea de jur imprejur si sa nu te mai saturi de ceea ce vezi! Celelalte patru obiective pentru un top al vizitelor le gasiti  cu un click aici!

Castelul Santa Barbara din Alicante

de Ioan Laslo

Castelul Santa Barbara domina, de pe Muntele Benacantil, orasul Alicante. Cei peste 150 m deasupra nivelului marii il fac vizibil din orice parte a orasului. Desigur, constituie astfel si principalul punct de panorama asupra acestui superb oras. Accesul este foarte facil, cu ajutorul unui lift, sau, foarte spectaculos, pentru cei cu picioare sanatoase. Exista insa sosea si o asfaltata care duce pana la intrarea in cetate. O alta varianta este prin cartierul Santa Cruz. Pe aceasta am ales-o eu si nu am regretat, casele de vacanta de aici fiind cu adevarat spectaculoase. Cartierul isi are originea inca din secolul al XI-lea...

Astazi, se pot identifica trei nivele ale cetatii care se pare ca isi are originile din perioada stapanirii maure. Partea superioara, dominata de Torre del Homenaje, este locul care ii atrage pe toti turistii. Simti de acolo efectiv lumea la picioarele tale (orasul, in acest caz!), iar panorama asupra portului, Plajei Postiguet si orasului este splendida. Aici au fost pastrate si cateva parti din cladirile maure, bastionul englezesc si Casa Guvernatorului, care astazi gazduieste o reusita expozitie de ceramica locala (gasiti imagini la finalul filmarii!).

Nivelul de mijloc gazduieste partea cladita de spanioli. Sala Armelor, Sala Filip al II-lea, Corpul de Garda sau Bastionul Reginei atrag privirile atente ale turistilor. Tot aici se fac rezervari pentru experiente gastronomice traditionale. Pana la urma, fericirea trece (si) prin stomac!

Nivelul de jos este de fapt o parcare. Tot aici intalnim si monumentul unui eru local, Felix Berenguer.

Se pare ca numele actual al cetatii provine de la ziua in care Alfonso al X-lea a cucerit fortificatia de la mauri. Era 4 decembrie 1248, adica fix de Santa Barbara. De altfel aceasta este si patroana spirituala a orasului, alaturi de San Nicolas (catedrala inchinata acestuia se afla si ea foarte aproape, in zona centrala a orasului!). Fireste, cetatea a fost de multe ori reconstruita si in repetate randuri asediata. Cel mai cunoscut asediu, care a dus si la distrugerea unei mari parti din ea l-am descris in filmarea care urmeaza.

Cefalu - imaginea de altdata a Siciliei

 

de Diana Stoica

Daca Taormina este perla Siciliei, Cefalu este esenta insulei. Intalnim traditii si obiceiuri din vremurile de aur ale insulei. Este un oras vechi, dateaza din perioada feniciana, cand a fost numit Ras Melkart (promontoriul lui Hercule, 396 I .Hr). Trece apoi in mainile grecilor sub dominatia lui Dionysios I (Dionisio) si apoi Agathokles (Agatocle), timp in care a purtat numele de Kephaloidion . In timpul dominatiei romane (254 I Hr) s-a numit Cephaloedium. Nu numai fenicieni, greci sau romani au stapanit orasul, ci si bizantini, arabi si normanzi. Toate aceste popoare au lasat in urma marturii ale existentei lor, care sunt intalnite la tot pasul, chiar si in zilele noastre. Ziduri de aparare, cladiri in stil arab, pavajul, sistemul de aparare al orasului etc. Ca in mai toate orasele din Italia, Cefalu a trecut in mainile familiilor nobiliare, pe la jumatatea sec.  al XV-lea.

Pe drumul catre centrul vechi se simte parfumul marii, ne insotesc piscinele naturale, roca ce apara orasul vechi si o multime de smochini si pini mediteraneeni. Pe masura ce intram in oras, casele si strazile de influenta araba ne acapareaza privirea. Daca aveti ocazia de a ajunge in jurul orei 10 dimineata, veti vedea ceva extraordinar. In fiecare dimineata, la aceeasi ora, un domn conduce o masina cu remorca plina de fructe si legume. Striga in dialect sicilian pentru a informa locuitorii ca a ajuns. Cei mai in varsta ies la balcon , coboara un cosulet pentru ca domnul sa il umple cu fructe si legume, apoi cu ajutorul aceluiasi cosulet, ii trimit banii.

Peisajul centrului vechi este desprins din povesti. Datorita aspectului sau si pentru faptul ca este foarte bine conservat, in 2022, a fost platou de filmare pentru ,,I leoni di Sicilia’’. La tot pasul sunt magazine artizanale pline cu ceramic, bijuterii, broderii, esente naturale (din flori de lamai si portocali). 

Comoara orasului este Catedrala, inchinata Sfintei Fecioare Maria. Constructia reprezinta un amalgam de stiluri, o imbinare armonioasa ce pleaca din perioada normanda (atunci cand Roger al II–lea, a pus prima piatra de temelie in anul 1131), continuand cu turnurile de influenta romana, portalul de sec. XV sau vitraliile abstracte de sec XVI. Altarul este realizat din ordinul lui Roger al II –lea. Este alcatuit din mozaic bizantin cu foita de aur incastrat in vetru pentru a putea fi conservat pe parcursul trecerii timpului. Acesta il reprezinta pe Isus Hristos Pantocrator (Atotstapanitor). Este infatisat purtand o mantie de culoare rosie ce simbolizeaza latura Sa umana si peste, una de culoare albastra ce semnifica latura divina. Tine bratele deschise, ceea ce inseamna ca suntem cu totii bine primiti in casa Sa. Distanta dintre cele 2 brate are nu mai mult si nu mai putin de 10 m. Ochii par ca ne privesc oriunde ne-am indrepta in catedrala. Este o tehnica a picturii in 3d (desigur, la vremea aceea, nu se numea asa). Se pare ca tehnica a aparut in sec XIV, cand artistul Filippo Brunelleschi a introdus conceptul de perspectiva liniara. Acesta presupune sa picteze in idea in care tot ce se afla in imagine se strange intr-un singur punct. Mozaicul fusese realizat in sec XII, inaintea lui Brunelleschi, de maestri in arta mozaicului adusi de la Constantinopol.

Piazza Duomo este minunata datorita arhitecturii, singurul element ce nu se potriveste cu restul atmosferei este Primaria (realizata in stil Mussolini). Aici predomina miros de zahar si vanilie, asta pentru ca de jur imprejur se afla cofetarii artizanale, care mai de care mai imbietoare.

Daca ajungeti in Cefalu, Lavatoio, locul unde femeile spalau rufele in perioada medievala este de neratat. Realizat din bazalt, reprezinta o oaza de liniste, un loc umbrit si racoros din Cefalu. Sunt numai 7 locuri unde se puteau spala rufele, asa ca femeile trebuiau sa se inteleaga asupra zilei si orei la care aveau sa vina sa spele, avand in vedere ca nu era loc pentru toata lumea. Aici curge Cefalino, ce mai rece, cel mai iute si mai pur rau.

Fiind un oras cetate, zidurile de aparare se pot admira si astazi, existau patru porti de acces in oras. Cea mai cunoscuta este Porta Pescara (Poarta pescarilor). Este si cea mai frumoasa, privelistea iti taie respiratia. Marea se uneste cu cerul, intr-un albastru infinit, un tablou pe care il puteti gasi gata pictat pentru a-l lua acasa si pentru a va aduce aminte de Cefalu.

Capriciul lui Gaudi, la Comillas

de Ioan Laslo

M-am asezat alaturi de Antonio Gaudi pentru a privi impreuna Il Capricho. Experienta a fost uluitoare. Pentru ca am incercat sa inteleg viziunea pe care a avut-o arhitectul lui Dumnezeu, asa cum il numesc unii.

Cladirea a fost proiectata la comanda client bogat, Máximo Díaz de Quijano si construita intre 1883-1885, fiind insa terminata dupa moartea proprietarului si devenind astfel resedinta de vara pentru numerosi oameni potenti economic si politic. Ea aparține perioadei orientaliste, de inceput a arhitectului. El Capricho ne permite să vedem toate fundamentale pe care se bazează Modernismul, care a anticipat ArtNouveaul european. Intrata în paragină după Războiul Civil Spaniol, în ciuda faptului că a fost declarata Monument Național în 1969, cladirea a fost vanduta de ultimul descendent al familiei López-Díaz de Quijano. A fost restaurată și transformată într-un restaurant în 1988. În cele din urmă , în 2009, clădirea a devenit muzeu si astazi poate fi vizitata si de turistii de pe programul Tara Bascilor si nordul Spaniei.

El Capricho este o lucrare în care Gaudí a propus la Comillas ceea ce pentru el era casa ideală. Răspunde unui studiu perfect al spațiilor, al utilizărilor, al climatului, fiind integrat în mediul său, dar și în gusturile și nevoile proprietarului. In 2010, incinta s-a redeschis ca muzeu, urmărindu-se să atingă două obiective: pe de o parte, să se realizeze o mai bună conservare a clădirii în sine, respectând pe câte posibil planul sau original și, pe de altă parte, să permită vizitatorilor să descopere într-un mod mai profund geniul care ascunde această construcție. Ideal este sa urmariti cu atentie pe monitoarele de la parterul vilei prezentarea vilei. Ea atrage atentia asupra unor amanunte care este posibil sa va scape altfel. Nu dureaza mult, dar mie mi se pare esentiala pentru o mai buna aprofundare a obiectivului. Dar El Capricho nu este doar un monument care poate fi vizitat pe tot parcursul anului, ci și o echipă umană care lucrează în fiecare zi pentru a investiga, a proteja și a face cunoscuta această mostră unică a geniului lui Gaudi. Profesionalismul muzeografilor spanioli  e prezent si de aceasta data...

Oxford - un mediu intelectual mai vechi decat Biserica

de Ciprian Napradean

Prima oprire din drumul nostru spre Țara Galilor a fost la Oxford. Orașul, de mărimea Tg. Mureșului, se află la nici 100 de km de Londra. Ne-am stabilit ca destinatie Turnul Carfax. Este tot ce-a mai ramas din biserica orașului (Biserica Sf Martin). Ideea de a ajunge aici nu a fost chiar proasta, in ciuda frigului sâcâitor. Turnul e situat în ”buricul targului”. În apropiere sunt mai multe clădiri ale celei mai celebre universități din Europa (Univeritatea Oxford). Ambele, biserica și universitatea, mobilau fiecare în felul ei mințile britanicilor încă din sec. XII. Universitatea din Oxford este chiar mai veche decât biserica. În urmă cu cca. 1000 de ani, pe când Europa occidentală rătăcea prin întunericul medieval, aici se aprinsese lumina cunoașterii. O cunoaștere mai puțin laică, ce-i drept, dar care a continuat neîntrerupt până în zilele noastre. Nu e de mirare că astăzi Oxford-ul este în top 3 universități din lume, iar Anglia are 4 din primele 10 universități. Bazele Universității Cambridge au fost puse acum 800 de ani de unii profesori plecați de la Oxford. Cum a luat naștere mediul intelectual de la Oxford? Cum a apărut, pe la anul 1000, o universitate în mijloc la nimic? Ei bine! Asta poate știți voi, că eu n-am descoperit. Am gasit insa atmosfera aceasta 

 

Mica Europa din Bruxelles

de Ioan Laslo
     Cand ajungi la Bruxelles iei legatura cu un oras in care ideea de Europa unita este prezenta in toti porii sai. Mergi desigur sa vizitezi zona parlamentului European, insa este posibil ca intuitia Europei sa fie mult mai prezenta in reusitul parc tematic MiniEuropa. Localizat in zona Heysel, in apropiere de cunoscutul Atomium, parcul contine machete de dimensiuni si o calitate considerabile care reliefeaza locuri celebre din toate statele comunitare. Recunosti repede Turnul Eiffel, Parlamentul englez, Piazza dei Miracoli din Pisa, Grand Place din Bruxelles si multe altele si ai tentatia de a cauta ce au socotit reprezentativ creatorii parcului pentru Romania. Te asteptai probabil sa gasesti Casa Poporului, insa ai o surpriza: e Palatul Mogosoaia! Bunul gust arhitectural a invins megalomania!

    Am ajuns ultima data in parc pe o vreme ploioasa, dar asta nu ne-a facut sa fim mai putin incantati de ceea ce am vazut, mai ales ca am avut sansa unui grup tanar, plin de originalitate si buna dispozitie. Iata si instantaneele:

Mai trebuie adaugat ca programul si pretul biletelor le gasiti pe site-ul oficial al parcului: http://www.minieurope.eu