CARTHUSIA – tentația parfumată a Insulei Capri

de Livia Manzatu

O zi care se anunța senină de la prima oră a dimineții. Pornesc la drum impreună cu ceilalți turiști din grup, însoțiți de ghidul nostru – Ioan Laslo.

Tentația zilei era mare: porneam să descoperim Insula Capri – o destinație de lux, exclusivistă, locul preferat al împăraților, artiștilor și scriitorilor, o insulă pe care o vizitam pentru prima dată, dar a cărei frumusețe mă impresionase dintotdeauna...

Iată-ne în portul din Napoli cu destinația Capri. După mai bine de o oră de mers cu ferryboat-ul,  timp în care am parcurs cei 37 de kilometri pe Marea Tireniană, ajungem pe insulă. Soare și aici, însă vânt. Microbuzele ne așteptau deja, ne îmbarcăm și pornim să descoperim minunățiile insulei. Deși iarnă, vegetația era abundentă, creând un peisaj de poveste. 

Oriunde întorceam privirea, aveam ce admira: piazzete pline de viață, magazine ale unor branduri de lux, străduțe cu portocali și lămâi, flori și statui decorative – ca cele întâlnite în Grădinile Augustus de unde am putut admira și o priveliște absolut încântătoare asupra faimoaselor stânci Faraglioni și asupra unui drum care șerpuiește spre mare: Via Krupp. 

Tentația vizitării insulei nu se putea încheia fără un popas la

Guinness Storehouse – un „Disneyland” dedicat adulților

de Livia Mihaela Manzatu

Ce poate fi mai incitant decât să guști din experiența senzorială pe care ți-o oferă cea mai cunoscută bere stout din lume, chiar la ea acasă? 

Această experiență am avut-o când am vizitat Dublinul într-un city-break, pe o vreme tipic irlandeză. Aventura cunoașterii orașului nu se putea încheia fără vizitarea atracției numărul 1: Guinness Storehouse.
Situat pe St. James's Gate, în plin centrul orașului, Guinness Storehouse ne-a oferit mai mult decât ne așteptam: de la istoria celor peste 250 de ani de tradiție până la degustarea celei mai apreciate beri din lume de la înălțimea celor 44 de metri ai clădirii cu o panoramă spectaculoasă asupra Dublinului. 

Experiența noastră a început de la parterul clădirii, unde, după

Goslar - O altă mică aventură germană

     de Marian Lisu

    Goslar este burgul acela despre care, văzând câteva instantanee, îți spui că trebuie neapărat mers acolo cât mai curând. Oricum este o destinație obligatorie pentru romanticii incurabili, căci nici nu te-ai desprins de locul de poveste si deja ți-l reamintești îndelung și ai un motiv suplimentar să iubești definitiv Germania.

    E greu să descrii prin cuvinte limitate sentimentele trăite aici: e o oază de liniște și relaxare, pe valea cursului lin de apă, cu case jumătate piatră-jumătate lemn, pline de flori multicolore și oameni gospodari, dar și un furnicar de pasionați de frumos ce înghesuie piețele publice din fața Rathaus, unde stâm gură-cască la propriu așteptând spectacolul oferit de ceasul cu figurine, ori a muzicii de clopote venite de pe Kaiserringhaus.

    Construcția etalon (ce definește grandoarea) este Palatul Imperial, cu una dintre cele mai spectaculoase săli gândite vreodată de mintea omenească – Reichsaal, unde ne întâmpină, în frescă de excepție, marile momente ale istoriei locului.

    Relaxarea o facem în sunet de orgă, în atmosfera boemă, cu sonoritate medievală, înconjurați de gotic cu accente renascentiste, din Piața Bisericii St. Cosma și Damian.

Încărcați energetic, cu buna-dispoziție la purtător, am continuat așa: străzi, străduțe, alte străzi, mai multe străduțe, până la gara orașului, care pare mai dergrabă un castel în miniatură.

Musée Boucharouite din Marrakesh

 

de Raluca Sofian

Din seria “am rămas cu gândul la…”

Cenușăresele covoarelor marocane intr-atât de vestite peste tari, mari și meridiane :)) sunt așa numitele carpete Boucharouite. Poate ca nimic din ce ai văzut intr-o călătorie nu trece fără sa fi lăsat urme dar exista senzații, locuri, chipuri sortite sa-ți atingă prin fuzionare și surprinzatoare “cozi” cele mai sensibile corzi. Casa aceasta, un riad de secol 18, ascunsa in labirintul Medinei din Marrakesh, cu o poarta joasa in capătul străzii de culoarea dunelor sahariene e in felul ei o Morgana. Ti-e greu s-o crezi aievea. Proprietate a colecționarului Patrick de Maillard e o întruchipare a firescului și ingeniosului rudimentar dar in același timp un teritoriu forte nobiliar. Asocieri puternice, naive, creative. Tavi imense de aluminiu ascunse in spatele unui cactus supradimensionat , o veioza improvizata cu mini-colivii pe post de abajur, vase de lemn, porți crestate și ornamentate cu fragmente de piatra sau metal, un pat cu baldachin fără baldachin pe terasa superioară și pretutindeni creatia satelor de la baza munților Atlas —țesăturile pe suport de sac. De plastic sau rafie! Marocanilor le e rusine cu ele. Realizate din zdrențe (fasii, cârpe provenite din îmbrăcămintea f uzata) sunt inevitabil un simbol al sărăciei. Acum, poate și datorită lui Maillard sunt un artefact căutat. Casele de licitație si dealerii europeni de arta le-au luat in vizor transformandu-le intr-un trend uimitor. Intre timp in Patio-ul privat cu măslin incorporat si cer acoperiș (spre energii purificatoare deschis) ascuns undeva in Medina, colecția boucharouita e regina.

La Valencia se desfasoara acum Las Fallas

 

de Ioan Laslo

Festivalul care anunta un nou inceput si reinorirea spiritului valencian, Las Fallas este in plina desfasurare  si atrage privirile tuturor. Defilari ale celebrelor papusi (ninots), arta stradala, focuri de artificii, toate sunt menite sa asigure o atmosfera de sarbatoare in frumoasa Valencia. In toata perioada acestei sarbatori orasul este pur si simplu schimbat. La finalul festivalului papusile din polistiren, care ma de care mai originale o sa fie incendiate. Una singura, cea considerata castigatoare, va ajunge in muzeul care este dedicat acestui festival, aflat in Plaza Monteolivete  nr.4, locul in care puteti afla toata indelungata istorie (cea mai veche este din 1934!) a acestei adevarate nebunii, declarata patrimoniu UNESCO.

Originea festivalului se întoarce la tradiția de a improviza focuri cu mobilier vechi pentru a sărbători venirea primăverii și, de asemenea, coincide cu sărbătorirea Zilei Sf. Iosif, hramul tâmplarilor. Evenimentele festive încep în ultima duminică din februarie cu Crida, în care falleras mayores îndeamnă oamenii să se distreze la Fallas. Apoi, de la 1 martie, Mascletà se trage zilnic în piața Primăriei. Datele principale anul acesta sunt între 15 și 19 martie, când începe plantà și are loc arderea monumentelor. Principala atracție, fără îndoială, sunt sutele de fallas, sau monumente fallero, care sunt „plantate” pe străzile și piețele din tot orașul . Fiecare falla urmează de obicei o temă și constă din numeroase sculpturi individuale sau grupuri sculpturale, numite ninoți, care își spun propria poveste . Ele descriu adesea oameni celebri sau critică actualitatea, întotdeauna cu o bună doză de umor, satiră și creativitate. La fel de important ca și aprecierea artei și semnificației lor este fiorul de a-i vedea arzând în noaptea de 19 martie. Dar sunt multe de văzut în Fallas: spectacolele de artificii, de la mascletaes care au loc în fiecare zi până la orbitoarea Nit del Foc (Noaptea de foc) din 18 martie, sau plina de culoare și devoțiune Jertfa de flori către Virgen de los Desamparados (cei Părăsiți), care are loc pe 17 și 18 martie. Aici au fost mii de falleros și fallere îmbrăcați în costumele lor tradiționale, exemple ale celui mai bun meșteșug valencian. Nici muzica nu lipsește, concerte și parade având loc in centrul orasului.

Despre mâncare și America...

 de Valentin Oanta

   Pasiunea mea călătoriile. Pe unde merg, nu o fac doar in calitate de turist. Azi despre mâncarea otrăvitoare a americanilor.

  În America totul e făcut pentru a trece gustul mâncării pe planul 2 sau pentru a-l creea artificial. Trebuie mâncat repede, lucruri greu de digerat și care nu te incita să-ți petreci timpul la masă. Durata meselor se micșorează, mai ales în cazul muncitorilor. Societatea americană incepe sa devină o juxtapunere de indivizi izolați, mâncând singuri sau cu niște cvasinecunoscuți de la locul de muncă. Acasă nu mai au o sufragerie ci un "living-room", ceea ce se extinde rapid și la noi.

  Reducerea spațiului în care se ia masa și timpul afectat ei sporește culmea, productivitatea muncii. Aceasta contribuie din plin la formidabila decolare economică a SUA. Dar cu ce preț! Am văzut cu ochii mei tineri, și nu putini, mâncând grăbiți, alergând pe stradă. Spre ce oare ?

  Lanțurile Goldren Coral (eu îl numeam Golden Ciolan),Panera Bread, sau Jack's contribuie din plin la obezitatea evidentă a americanilor. Rata lor de mortalitate se vede acum, în pandemie deoarece obezii au o grămadă de afecțiuni care îi predispun la moarte în ATI. Degeaba protestează mișcări ale consumatorilor prin General Federarion of Woman's Club, sau în presă în special prin Ladie's Home Journal, așa încât producția industrială de de alimente de foarte proastă calitate se accelerează sub oblăduirea inexplicabilă a conducătorilor, fie republicani, fie democrați.

  Industriașii din sectorul agroalimentar au devenit atât de puternici pentru a asigura propriile norme conform cu interesele lor, încât au impus practic Congresului sa voteze o lege așa zisă de "protecție" a consumatorilor numită "Pure Food and Drug Act" care în realitate urmărește să impună norme care permit anumitor industriași să-i pedepsească pe contravenienții la aceste norme, adică pe rivalii lor.

Rabat - capitala regala a Marocului

de Raluca Sofian

Pe-un picior de plai, pe-o gura de estuar (Bou Regreg), mângâiat (destul de frenetic, nu prea lin) de unda Atlanticului, Rabatul e “excepția de la regula”. Înclinata spre proiecte de anvergura (vezi Le Grand Theatre/ Opera, moștenirea arhitectei anglo-irakiene Zaha Hadid) Capitala impresionează prin infrastructura, deschiderea spre cultura și precum (pre)zice orice brosura turistică, reședința regală! Bine regele detine zeci de alte “modeste” dependințe si locuințe toate păzite si militarizate din frica suprema de atentate. La Rabat e cea…uzuala. Niciunde, niciuna nu se vizitează dar daca astrele se favorabil aliniază dispui in calitatea-ți de turist, de o dispensa rară si intri barem prin curtea princiara. Dincolo de magnolii in floare marturisesc ca n-am găsit-o peste poate de fermecătoare, in ciuda opulentelor moderniste mai mult decât grăitoare. (Senzația a fost de mausoleu cladit pentru vreun semizeu. )

Ce adevarat fascinant —după sute de kilometri de ariditate—este “aurul verde”. Din urbe și din imediata proximitate. Pădurile de conifere, eucalipt acacia si desigur Maamora cu vestitii sai stejari de pluta sunt o fara de rabat :)) reduta.

Cât despre kasbah, Udayas kasbah! e pur și simplu minunat! Cu usile sale personalizate, cu briza marina rătăcind pe străduțe, terasele suspendate cu ceaiuri și dulciuri marocane, cu, in fine, comunitatea deloc minimalista de feline…Treci, te bucuri si pleci cu suspine

Tăbăcariile din Fes

 

de Raluca Sofian

Cu sau fără vreun fir de menta proaspăta introdus sub masca, tăbăcăria tipic marocana devine o ispita aproape subînțeleasă. Accentul cade evident pe eventualele achizitii finale dar adevarul e ca picanteriile din culise, demonstrațiile tipice “marketingului” local si mai ales spectacolul curtii interioare sunt tot atâtea motive pro-vizitare.

Ce se afla in vasele ales-inghesuite unele-ntr-altele ca separeurile unui fagure de miere? Piei înmuiate! Unele scufundate spre curățare, intr-o soluție minune a carei rețeta venită din vremuri seculare e păstrată ca atare: urina de vaca, var nestins, apa și sare.

Altele, tot scufundate, dar ajunse in faza a doua de preparare, sunt procesate in găinaț de porumbel dizolvat in apa. Devin maleabile și suficient de “absorbante” pentru a treia etapa. Ei bine capitolul vopselurilor tradiționale e magie curată! Exista câte o explicație viabila pentru fiecare colorata pata. E drept ca rosu-mac, galben-turmeric, verde-menta, albastru de Indigofera, maro-cedru sau ocru henna mai rezolva azi doar parțial problema. Iată de ce o manufactura conforma rețetei “de casa” devine cu atât mai valoroasa!

Volubilis - un loc in Maroc

 

de Raluca Sofian

Centru comercial cartaginez, fosta capitala de regat berber dar mai ales impresionanta reședința administrativă a provinciei romane Mauritania-Tingitana. Impartasind soarta Sarmisegetuselor noastre (comoda sursa de materiale de construcție pentru așezările învecinate) structura anilor săi de glorie e încă vizibila. Iar memoria imprevizibila. Cert e ca latina a supraviețuit cu mult retragerii romane, mixul multicultural de berberi, greci sau evrei continuând sa o vorbească pana la venirea arabilor. Prin ce fascinează mai exact, cel mai mai cunoscut sit arheologic al Marocului? Un top inevitabil subiectiv ar fi:

1. Mozaicurile. De la carul Amfitriei tras de un cal de mare sau fiarele îmblânzite nu atât de Orfeu cât de lira lui, răpirea lui Hilas, îmbăierea Dianei, Bachus înconjurat de anotimpuri sau cursa carelor de lupta la imaginea parodica din Casa Acrobatului. O pastila geniala despre mărire și decădere de vreme ce Acrobatul—îndeobște “desultor”, sărind Atletic de pe un armăsar pe altul—-călărește acum pe dos un măgar, in timp ce tine in mâna un cantharus (pocal)

2. Fațada cu nu mai puțin de 12 coloane a Palatului Gordian (reședința guvernatorului)

3. Decumanus maximus sau “bulevardul” principal al orașului delimitat spectaculos de un Arc de Triumf și Poarta Tanger.

Impresii din Maroc

de Raluca Sofian

Un loc in Maroc. Ca un castel de nisip? La Aït-ben-Haddou perisabilitatea nu e o ruta ci un bun motiv de deruta. Nemarcate de pragmatismul materialelor inovatoare, ksarurile marocane te întâmpina cu imperfecte dar admirabile ziduri protectoare, rânduri de contraforți, incredibile porți, migălos decorate și volubile străduțe spiralate. In anticamera desertului imaginea vie a satului berber sfideaza Timpul. Oricum ai întoarce enunțul si-ai încerca sa-i dejoci sensurile :))

Cinematografia le-a imortalizat prin ecranizări memorabile precum Gladiatorul, Iisus din Nazareth, Lawrence al Arabiei sau Cleopatra. Turiștii le intrerup ades, cu frenezie și și cu zgomot, tăcerile. Dar prin valul de pământ rosu starnit de vant, învelit in țesăturile-i uimitoare care te îmbata, îmbata, îmbata! de culoare, împodobit cu lămpi manufacturiate și vase cu misterioase simboluri emailate, cu rutina-i simpla și încăperile menite sa ofere adăpost nu orgolios post, sub cerul clar sau tintuit cu stele, ksar-ul e melos in urcuș. Tu fa-ți sufletul Arcuș!

Sa vorbim despre Kiev - "Libertatea este religia noastră!"

de Ciprian Napradean

Pe 16 Iulie 2017 aterizam pentru prima data la Kiev. Ne-am cazat cu sotia la un hotel dragut de pe malul Niprului si am iesit la plimbare. In Poshtova Square, pe malul fluviului, oamenii dansau si fumau narghilele. In nicio capitala europeana nu mai vazusem oameni atat de relaxati si frumoși. M-am așezat la o terasa, mi-am luat o bere nefiltrată, și-am studiat lumea. Îi spuneam soției că ma simt ca in ”mitul pesterii” lui Platon, ca nebunul care a iesit la soare si se minunează de ce vede.

Cred că în Sophia Square, dar nu sunt sigur, am facut aceasta poză. Pe o clădire trona sloganul: ”Libertatea este religia noastră”. Oamenii astia iși iubesc tara, libertatea si valorile europene, cum o fac putini . Poporul acesta care acum luptă pentru viața lui si a noastra sunt precum locuitorii Atenei antice care se luptau acum 2500 de ani cu cel mai mare imperiu al acelor vremuri, Imperiul Persan. Atenienii atunci, la fel ca ucrainenii acum, luptau pentru libertate lor. Luptau impotriva tiraniei si pentru apararea democratiei. Vechii greci inventaseră democratia, aceasta formă imperfectă pe care o hulim multi. Avem dreptul să o blamăm, dar să nu uităm că în tiranie ai voie doar sa aplauzi. Am trăit vremea în care tata asculta pe ascuns radio Europa liberă și-și scrâșnea nervi-n măsele, iar în public vorbea ce trebuia. I s-a spus că dacă vrea să mănânce pâine comunistă, să-și vadă de treaba lui (Asta e dintr-un episod al studenției sale, pe care n-am să-l dezvolt aici). Am trăit vremea în care eram terorizati sa spunem altceva decât gândim. Nu vreau ca fiul meu să mai trăiască într-o astfel de lume. Pentru libertatea lui sunt dispus sa-mi dau viata. Si da! LIBERTATEA ESTE UNICA MEA RELIGIE.

Vila D'Este din Tivoli

de Ioan Laslo

       Inca din cele mai vechi timpuri, dealurile domoale de la Tivoli au fost o tentatie pentru cei care voiau sa evadeze din inghesuita Roma. Imparati si poeti, oameni de arta si nobili si-au facut aici vile de vacanta si un obicei din a se retrage departe de tumultul orasului. 

        Astazi, turistii sunt atrasi de frumusetile zonei si vara (mai ales)  profita de racoarea gradinilor Vilei D'Este, de frumusetea antica a Vilei Hadriana sau de peisajele extraordinare din gradinile Vilei Gregoriana (recomandata mai ales tinerilor iubitori de natura si cu picioare senatoase). Am incercat sa filmez cateva instantanee din Gradinile Vilei D'Este, insotite de un succint comentariu, pe acordurile baroce de la celebra fântână (un organist susține concerte la ore anunțate la întrare). Al doilea filmuleț ne introduce în interiorul vilei, acolo unde frescele ne taie respiratia:

Canal D'Amour, locul care face dragostea vesnica!

 de Ioan Laslo
       Canal D'Amour este locul de pe insula Corfu cel mai cautat de tinerii indragostiti. De ce? Grecii spun ca, daca inoti de mana cu partenerul/partenera prin canal, perechea va ramane una indestructibila. Eu nu am aici partenera de viata, dar o sa incerc sa inot de mana cu o localnica, poate mi-o schimb! (iubire, e o gluma nevinovata, doar stii asta! :) ). Trecand peste glume, locatia este intr-adevar extrem de romantica si ar cam trebui sa va grabiti sa profitati de ea, deoarece se spune ca, in cativa zeci de ani, sunt sanse minime ca locul sa nu devina o amintire, stancile urmand sa se prabuseasca datorita eroziunii apei. Suna chiar interesant : dragostea vesnica, dar locatia nu e perena! De obicei era invers,nu? :) 

      Sidari inseamna insa si altceva inafara de Canal D'Amour. Statiunea e 

 

micuta, dar plina de cluburi, taverne cochete si locuri de cazare relativ ieftine. Englezii , francezii si nemtii mai putin pretentiosi o prefera pentru peisaj si tentatiile prezente. Au nopti albe si zile linistite pe o plaja cu nisip foarte fin (raritate in Corfu) si o intrare in mare lina de tot. De aceea statiunea este excelenta si pentru familiile cu copii. Iar daca aveti pretentii mai ridicate, exista si cateva hoteluri mai selecte, cu servicii all inclusive (sa nu va asteptati vreodata la greci sa aveti all inclusiv de calitatea celui din Turcia - doar turcii au inventat genul acesta de servicii si l-au dus la gradul de arta). In apropiere se afla capitala administrativa a nordului insulei, Acharavi, asa ca sunteti aproape si de serviciile de extrema urgenta, banci, hipermarket sau medic. Convenabil, nu?  Vara e lunga! Iar sezonul tine pana la 1 octombrie.

Musee de la Ville de Bruxelles

de Marian Lisu

Musee de la Ville de Bruxelles, din splendidul edificiu numit Maison du Roi, aflat in Grande Place este bun de văzut chiar numai pentru a admira neo-goticul împins spre culmea creației, la limita Renascentismului timpuriu – scări colosale, vitralii mai ceva ca ale marilor catedrale, obiecte de mobilier unicat și multiple colecții de artă, sub multe forme de manifestare (pictură, sculptură, tapiserie, porțelanuri, hărți și machete etc.).

Vorbim aici despre alaiul unei nunți flamande, ne punem măști (nu d-astea medicale) și ne-nțolim ca Arlequin, apoi tânjim către normalitate, căci după ploaie vine soare, doar c-așa e viața – te ridică și te-așează.

Jan Brueghel cu „Cortegiul nunții” ne duce la începururi de secol XVII, dar nu vă minunați, căci mirele și tovarășii săi par la fel de nefericiți ca cei de-acum când iau drumul bisericii pentru pirostrii.

E ca o scenă de război, căci oștile stau față-n față, de fapt în laterale – cea a

Insula Lipari - cea mai mare dintre Insulele Eoliene

de Diana Stoica

In sudul Italiei, aproape de Sicilia, se afla insula Lipari. Face parte din arhipelagul Insulelor Eoliene. Sunt sapte la numar : Lipari, Vulcano, Salina, Stromboli, Filicudi, Alicudi si Panarea, cea mai mare fiind Lipari.

Denumirea  Insulelelor Eoliene provine din mitologia greaca. Se spune ca Ulise, in calatoria sa, spre Sicilia a descoperit insulele, iar Eol, pentru a-l proteja de eventuale pericolele i-a oferit in dar vanturile ce se aflau inchise in grotele arhipelagului, pentru a-i fi de ajutor in calatoriile sale. Echipajul sau, curios din fire, a desfacut sacul in care se aflau vanturile, iar nava a fost impinsa inapoi in port.

  Mai sunt cunoscute ca ,, cele sapte perle negre’, ,, gurile iadului’’ sau

Neuschwanstein - castelul regelui din povesti

de Ioan Laslo
    Milioane de turisti viziteaza anual castelele construite de regele Ludwig al II-lea al Bavariei, personaj care, revoltat de cupiditatea si falsul lumii reale, s-a retras intr-o lume a viselor si a iluziei estetice. Regele mostenise de la tatal sau Castelul Berg si Hohenschwagau, contruind la randul sau Linderhof, Herrenchiemsee si Neuschwanstein. Acesta din urma este o adevarata versiune romantica a lumii medievale.

     Construit in apropiere de Fussen, castelul este de fapt un omagiu adus lui Richard Wagner, pe care regele l-a admirat foarte mult. De altfel, celebrul compozitor a avut ocazia sa-l cunoasca pe rege chiar la urcarea acestuia pe tron, in 1864. "Din pacate, este atat de chipes si sofisticat,atat de

Piatra din Venetia care aduce noroc indragostitilor

de Ioan Laslo

Povestile Venetiei sunt nenumarate. Am ales azi una despre indragostiti, profitand de ziua pe care o sarbatorim. Este vorba de piatra care ofera noroc acestora, garantand fericirea in dragoste celor care o ating in perioada urmatorului an.

O gasim in apropierea  Basilicii San Giovanni din Bragora, in  Castello, Sottoportego dei Preti, si a fost pusa acolo dupa ce a fost gasita in Casa de Aur a Pescarului. Legenda spune ca pescarul a auzit strigate de ajutor intr-un moment in care isi recupera plasele de pescuit. Ele veneau de la sirena  Melusina, iar cei doi s-au casatorit si au avut trei copii. Sirena a fost insa lovita de un blestem, fiind transformata in sarpe, iar pescarul, gasind-o in casa a omorat instictiv sarpele pentru a-si salva copiii. Din acel moment insa, in resedinta lor mereu curata s-a instalat mizeria, iar pescarul a inteles ca o omorase pe Melusina.

Frumoasa sirena s-a intors insa din abis, chiar si dupa moarte pentru a-si ajuta familia.

O poveste sfasietoare ilustrata la Anvers

de Livia Manzatu

Dacă ajungi în Anvers, iar pașii te conduc spre Catedrala Notre-Dame, vei observa, la câțiva metri în fața ei, un grup statuar inedit: o sculptură din marmură albă, reprezentând un băiețel care își strânge în brațe prietenul necuvântător, pavajul servindu-le drept pătură. Nu este o întâmplare faptul că sculptura se află chiar în fața Catedralei: artistul Batist Vermeulen („Tist”) a imortalizat scena bazându-se pe narațiunea din romanul „Un câine din Flandra”, scris în 1872 de Maria Louise Ramée, o autoare engleză celebră sub pseudonimul Ouida.

Povestea tristă a celor doi protagoniști (băiețelul orfan Nello și cățelul său Patrasche) se derulează pe străzile acestui oraș. Într-una din zile, în timp ce vindea lapte, Nello găsește un cățel rănit și începe să îl îngrijească; îi pune numele Patrasche și din acel moment devin nedespărțiți. Fiind orfan și locuind doar cu bunicul său, pentru a câștiga câțiva bănuți, Nello hotărăște să participe la un concurs și pentru a-și realiza visul, acela de a admira operele lui Rubens din interiorul Catedralei Notre-Dame (accesibilă doar cu plata unei taxe de intrare). Din păcate, Nello nu câștigă concursul, locul întâi fiind ocupat de un alt băiat, cu mai puțin talent, dar cu influență. Pentru ca soarta să îi fie și mai potrivnică, bunicul său moare într-un accident, iar Nello este nevoit să se adăpostească cu Patrasche în Catedrală, după ce și-au pierdut casa. Este fericit că în sfârșit poate admira operele lui Rubens, dar, a doua zi dimineața, cei doi sunt găsiți morți de frig.

Acesta este motivul pentru care lucrarea s-a născut chiar în fața Catedralei, pentru ca cei doi să își găsească odihna veșnică într-o dulce îmbrățișare, chiar în fața locului atât de mult visat de micuțul Nello. O sculptură care impresionează prin legătura puternică de prietenie care se naște între un copil și un câine, dar care tulbură privitorul atunci când află povestea sfâșietoare din spatele ei.

Vaticanul aniverseaza azi 93 de ani

 de Ioan Laslo

O vizita la Vatican face mereu placere, atat iubitorilor de cultura (Basilica San Pietro si Muzeele Vaticanului sunt locuri cu adevarat unice!), cat si credinciosilor (Sfantul Scaun a ramas un punct de reper mondial, indiferent de varianta crestina pe care o avem fiecare). Azi avem un motiv in plus sa ne gandim la Vatican, pentru ca se implinesc 93 de ani de la semnarea Tratatului Lateran (11 februarie 1923) de Pietro Gasparri- secretarul papei Pius XI și Benito Mussolini, prin care statul italian recunostea independenta Vaticanului si se rezolva problema romana. Denumirea tratatului vine de la locul in care s-a semnat documentul, Basilica San Giovani in Laterano din Roma, ramasa alaturi de alte cateva biserici, nu ntamplator, ca teritorii ale Statului Papal. 

Am atasat un tur virtual al locatiei semnarii tratatului, biserica mai putin vizitata de turistii romani, dar absolut fabuloasa!

Iulian Stefan ne prezinta Cappadocia

Live-urile colegilor mei de la Christian Tour au devenit adevarate evenimente media. Astazi, Iulian Stefan, ghid profesionist de turism ne prezinta Cappadocia - Patria dervisilor rotitori: