Turnul Sapphire sau Istanbulul panoramic

de Livia Manzatu

Motto:

„Călătoriile – te lasă fără cuvinte, apoi te transformă în povestitor”(Ibn Battuta)

Vizitand in toamna trecuta Parisul cu al sau cartier La Defense, ale carui cladiri spectaculoase de birouri atingeau parca cerul, atentia mi-a fost indreptata acum spre cartierul de afaceri Levent din Istanbul, cu al sau celebru Turn Sapphire.

Dupa o calatorie de aproape o ora in care am utilizat trei mijloace de transport (tramvaiul T1 pana la capatul de linie Cabatas, apoi funicularul pana in Piata Taksim, iar de acolo metroul M2 pana la statia 4.Levent), am ajuns. Cladirea se desfasura impresionanta in fata ochilor. Am intrat repede si, avand biletele cumparate online, am strabatut rapid zona de magazine in cautarea ascensorului. Liftul, modern si incapator, a tasnit spre ultimul etaj; in mai putin de

Dubaiul actual este echivalentul Egiptului antic

 

de Ciprian Napradean

Dubaiul actual este echivalentul Egiptului antic. Piramidele sunt înlocuite de zgârie nori, piatra e preschimbata în otel și sticlă, dar deșertul e tot deșert, iar emirul e tot faraon. Doar în China am mai văzut atâta opulenta și încercare disperata de a epata. Dubaiul e un mare panou publicitar atârnat pe cea mai înaltă clădire din lume (Burj Khalifa), în care se reflecta cea mai mare fântână arteziană din lume, cu cea mai mare roata din lume (un fel de London eye, dar muuuult mai mare), cea mai mare insula artificială, cea mai mare gradina de flori naturale, cea mai.... Dorința faraonica a emirului Mahomed de a părea "cel mai cel" e tipica liderilor autocrati. Cică a început construirea unei noi clădiri de peste 1200 de m înălțime, doar ca răspuns unui emir ce si-a propus sa depășească Burj Khalifa. Acest tipar de gândire, guvernat de megalomanie, este vizibil și la simplii cetățeani. Isi turează "căluții" decapotabili pe șosele, ascultând muzica tare și scrutand cu privirea trotuarele (cautand apreciere). Am specificat cetățeni, pentru ca aceștia sunt privilegiații sistemului. Bărbații îmbrăcați în alb (îngerașii, cum le spune fratele meu), urmați la o distanță de soțiile imbracate în negru. Aceasta categorie de oameni sunt minoritari, dar angajați în posturile cheie din securitate si administrație. Marea majoritate a angajaților sunt indieni și pakistanezi ( cei mai mulți dintre ei trăind și muncind în condiții mizerabile). Sunt și angajații europeni, răsfățați cu salarii mari. Situația imi seamănă cumva cu cea a țiganilor gabori, ce își angajează români ca șoferi, la curățenie, etc. Dubaiul, imi lasă impresia, funcționează ca un stup de albine. Cu matca (în acest caz emirul), înconjurat de trântori si albine lucrătoare. Altfel spus e un fel de Sparta a vremurilor moderne, cu o mana de spartani razboinici ce exploatează o majoritate de perieci și hiloti.

Dincolo de aceste comparații, mai puțin prietenoase, trebuie apreciat felul în care au transformat resursa de sub nisip, petrolul, într-o splendoare urbană. Cat de sustenabila va fi aceasta după ce resursa fosila se va epuiza? Greu de zis! Prietenul meu, Habor Adrian crede ca este. Eu am câteva rezerve. Am impresia ca se construiește nu din necesități economice, asa cum se întâmplă intr-o democrație liberala, ci din necesități de imagine, asa cum se întâmplă intr-o dictatură.

Casa Anne Frank, obiectiv turistic de neratat la Amsterdam

de Adriana Nistor

Cine a fost Anne Frank?

În   data de 3 Mai 1960, casa în care s-a ascuns Otto Frank împreună cu familia sa a fost transformată în muzeu.  Aceasta se află în inima orașului Amsterdam, situată  pe malul canalului Prinsengracht nr 263-267. La inaugurare, Otto Frank, tatăl Annei Frank și singurul supraviețuitor dintre cele 8 persoane care s-au ascuns în anexa secretă,  a spus următoarele cuvinte : “ Îmi cer iertare, dar nu mai am puterea să  vorbesc despre evenimentele care s-au petrecut în timpul războiului. Este prea greu pentru mine. Această casă reprezintă o dovadă și o speranța pentru viitor”.

Anne Frank s-a născut în  Frankfurt am Main în anul 1929. Din pricina condițiilor aspre și a șomajului , familia ei a decis să se mute în Amsterdam.  Acolo, tatăl sau a deschis o filială Opekta, o companie care comercializa pectină, un agent de gelifiere folosit la fabricarea gemului. Anne era o față isteață, comunicativă și foarte curioasă. Adora limbile străine, învățând să vorbească fluent olandeză,franceză și engleză.  Îi plăceau mult istoria și mitologia greacă. S-a făcut rapid remarcată la

Islanda - o palma de piatră și gheață

 de Ciprian Napradean

Motto

-Cum ți se pare Islanda?

- O scumpete de tara!

Ne întoarcem de la ghețar, asa ca profit sa scriu câteva impresii pentru atunci când voi uita cât mi-e de frig acum. De regulă, oriunde merg în lumea asta, încerc sa ajung acolo cu cât mai puține preconcepții despre loc. Asa am venit și aici. Stiam ca e o tara cât jumatate România și cu o populație pe care o poti inghesui pe doua stadioane (Din tribune insa coboară suficiente talente cât sa ne dea lecții la fotbal). Stiam ca deși e la latitudinea Groenlandei, curentul oceanic cald ce  curge pe lângă țărmul sudic îmblanzeste clima (dar nu știam ca aceasta devine de tot rahatul, tot rece dar ploioasă. Plimbându-mă azi, cu snowmobil_ul pe ghețar, mi-am dat seama ca prefer ninsoarea si frigul de Groenlanda decat umezeala si ploaia rece). Stiam ca Islanda e o palma de piatră și gheață ce acoperă vulcani activi și ape termale (astea din urma sunt dumnezeiești sau rupte din Valhala, cum ar spune urmașii vikingilor). Mai stiam câte ceva, dar teorii istorico - geografice.  Ce nu știam însă este ca în capitala Reykjavík ma voi simți ca Intr-un mare mall situat în deșert. Un mall mai scump decat tot ce am  vazut in călătoriile mele. Chiar și berea, atât de comuna aici, rivalizează ca preț cu cea din Dubai. Excursiile de câteva ore care pleacă de aici încep de la 100 de euro și ajung pana la 400 de euro de persoana. Seara trecuta am făcut o astfel de excursie pentru a vedea Aurora Boreala. Ne-au dus "nicăieri" într-un petic de tundra unde am răbdat de frig 4 ore sa vedem "nimic". În tot acest timp Aurora s-a arătat de 3 ori, câte 5 minute. Sa nu va imaginați spectacolul acela de culori și forme. Acela e doar în reclame. În 90 % din cazuri Aurora se vede ca un nor de tip cirus ( acela albicios de mare înălțime). Doar în pozele cu expunere prelungita petele acelea albe devin mai vizibile și colorate (de regula verzi). Aceeași reclama înșelătoare  e și în excursia pe Oceanul Atlantic. Ți se spune ca ai 90 % șanse de a vedea balene. E fix asa dar invers (precum în alegerile organizate de comuniști în 1946). Ai sansa de 10 % sa vezi balene (cel puțin în această perioadă a anului) și de 100 % sa blestemi frigul și umezeala. Excursia de azi pe ghețar a mai spălat un pic din amintirea excursiilor fără balene și fără aurore. Gândul ca mâine dimineață voi face o baie fierbinte la Laguna albastra îmi încălzește degetele.

Muzeul Guggenheim - floarea de titan din Bilbao

de Ioan Laslo

Floarea de titan, inaugurata in 1997 a costat peste 100 de milioane de dolari si este creatia arhitecturala a californianului Frank Gehry. Ea a dus la o relansare a optimismului bascilor privind viitorul. Ca urmare a entuziasmului generat de inaugurarea acestei cladiri, Bilbao a ajuns unul dintre cele mai cautate orase din Spania si nu numai. Construit din blocuri intrepatrunse imbracate in calcar si acoperite cu invelis stralucitor de titan, muzeul dispune de peste 25.000 mp care gazduiesc o colectie permanenta (cu lucrari de arta minimalista, conceptuala si abstracta), o librarie, cafenea, un restaurant, dar si o aula cu 300 de locuri dotata cu tehnologie multimedia de ultima generatie. Vorbim de de bun gust, imaginatie si monumentalitate, imbinate cu tehnologie de cel mai inalt nivel. De altfel, proiectarea cladirii a fost facuta folosindu-se un program pe computer numit Catia, pus la punct de industria aerospatiala pentru proiectarea de suprafete ondulate.

Valuri de lumina patrund prin peretii de sticla in sala centrala, inalta de 50m si prevazuta cu o locarna. De aici, coridoare, lifturi si scari ne conduc la cele 19 galerii spatioase, structurate pe 3 etaje. Cea mai mare sala are peste 130m si este construita pe sub Puente dela Salve, gazduind Sarpele lui Richard Serra.

Pus in inima orasului, Muzeul Guggenheim este o prezenta sculpturala menita sa reflecte malurile marii, cladirile si dealurile inconjuratoare, iar esplanada dinspre Nervion este ea insasi o colectie de arta, care permite o plimbare relaxanta, pigmentata mereu cu ceva nou. Modul in care sta schimbat zona in doar cativa ani este ilustrat in filmuletul urmator. Merita privit pana la capat pentru a intelege cum s-a schimbat intreaga zona in doar cativa ani. Iar proiectul de inlocuire a industriei poluante din oras (de scoatere a fabricilor in afara acestuia, Bilbao ramanand extrem de industrializat si de productiv economic) si de inlocuire a vechilor cladiri cu opere de arta arhitecturala moderna continua:

Tara Bascilor si nordul Spaniei

 Gasiti amanunte semnificative in materialul filmat de mai jos...

Pentru inscrieri, dati un click aici!

Scurt tratat de "jamonologie"

de Ioan Laslo

Toată lumea care ajunge în Spania știe că a produce jamon este o adevărată artă. Fie că vorbim de jamon serrano (produs din porci albi și după o rețetă care îl face mai puțin costisitor), fie jamon iberico (din porci negri, hrăniți cu ghinda, un proces de uscare natural, unde umiditatea și modul în care circulă aerul au un rol determinant) el constituie un aliment nelipsit din bucătăria hispanica.

Mă distram cu turiștii, imaginandu-ne cum, în prag de Crăciun, adevăratul spaniol ia în spinare un picior de porc direct proporțional ca mărime cu standardul sau social. Îl pune la loc de cinste, în sufragerie (acolo unde noi punem bradul) și îl arata musafirilor cu mare mândrie. Modul în care este tăiat (dincolo de felul profesionist făcut de cortadors - persoane special pregătite în acest sens) prezintă si el fațete de adevărată arta. În primul rand, "dreptul" de a tăia feliile subțiri și lungi de pana la 7 cm revine "stăpânului casei"! Și cine este acesta? Femeia, desigur! :) 

Mulți susțin ca modul de taiere poate și el modifica gustul, alături de condițiile de păstrare (preferabil la temperatura camerei și neambalat!) și modul de servire (se prefera asortarea cu pepene galben, brânzeturi de calitate și vin roșu). Foarte des jambonul este servit în Spania ca tapas, alături de măsline, sau sub forma unei bocata. Sub nicio forma însă nu e recomandabil sa îl mâncați după mai mult de 2-3 ore de la feliere. Cum, sub nicio forma nu se recomanda pastrarea sa la congelator, deoarece inghetarea aduce modificari fundamentale gustului atat de apreciat. Este foarte important si sa nu il pastrati aproape de mirosuri puternice (de exemplu, nu se recomanda pastrarea in locurile in care fumati!) din aceleasi considerente.

Există desigur și variante în care este folosit ca ingredient pentru tortilla, ca ingredient pentru foetaje, cu fasole scazuta (era clar ca asta nu putea lipsi!), cu paste gratinate, sau diverse altele. Personal, cel mai gustos mi se pare crud, alături de un Rioja de calitate (pe care spaniolii il considera cel mai bun vin rosu din lume). Acestea fiind spuse, sub orice forma ați decis ca vreți sa îl consumați, sunt convins ca veți aprecia jamonul la adevărata sa valoare.  Lăsați-ne o părere în comentarii! 

Safari in Tanzania

de Paul Drosu

Dragalasenie suprema… Sau, dragoste de mama-leoaica!

Parcurile nationale africane sunt niste locuri foarte aglomerate de turisti, de obicei… Asta, pentru ca pe aceste nu multe petice de pamant in care mai poti vedea (INCA) animalele salbatice, in general, si marii pradatori, in special, in mediul lor natural, libere si "fericite", vin, in ciuda costurilor destul de ridicate, oameni de pe toata suprafata planetei… Din acest motiv, si SAFARIURILE au mai multe nivele din punct de vedere al aglomeratiei…incepand de la "safari" in autobuz, in care nu prea vezi lucruri "deosebite" si pana la "safariurile" private, in care esti doar tu, nevestica si, eventual, copiii, in masina de teren, alaturi de ghid, care e si pe post de sofer. Varianta pe care am folosit-o si noi. Dar chiar si aceste safariuri "private" pot da gres daca nu ai un ghid exceptional, dedicat 100% acestei activitati si pe care sa il tratezi cu respect si consideratiune. Si de acest aspect am fost preocupati si asa am ajuns sa traim experiente rare, cum sunt si aceste imagni emotionante cu o familie de lei ai caror martori am fost doar noi doi si ghidul nostru…Se observa, de altfel, in planurile mai largi de la inceputul si sfarsitul filmuletului lipsa oricaror alte masini, iar in timpul filmuletului nu se aud zgomote de masini, turisti urlatori sau alte zgomote "omenesti", decat sunetul vantului si al catorva comentarii pe care le-am facut in soapta! Spre deosebire de marea majoritate a imaginilor si video-urilor de amatori (amatori ca si noi, de atfel) din parcurile nationale africane, in care apar nenumarate masini si nenumarati turisti, inconjurand pe mai multe randuri animalele si stresandu-le, in cautarea imaginii perfecte… Si, de aceea, este deosebit de greu de a vedea, simultan, hoarde de turisti bezmetici si animale atat de linistite si nestresate, fara a simti vreun fel de amenintare la adresa puilor!

“Eu sunt Čumil, cea mai fotografiată statuie din Bratislava”

de Livia Manzatu

Dacă nu mă cunoști, eu sunt statuia de la intersecția străzilor Laurinská și Panská, nu departe de centrul vechi al orașului Bratislava. Lumea mă știe și sub numele de “om la muncă”.

Cerându-i-se să sculpteze o statuie care să mai estompeze din aspectul comunist al zonei, Viktor Hulik, “tatăl” meu, a considerat că cel mai potrivit ar fi să mă întruchipeze în bronz, nici mai mult nici mai puțin decât într-un muncitor de la canalizare. Nici nu bănuiam că peste ani voi deveni atât de faimos și fotografiat de toată lumea care mă vede!  

La 26 iunie 1997 am apărut în fața lumii. Fiind amplasat la o intersecție și stând cu capul afară din canal (deh, la muncă își mai ia omul și pauză), am avut parte de multe peripeții din partea trecătorilor care se împiedicau literalmente de mine sau din partea șoferilor neatenți…de câteva ori mi-am pierdut capul, dar nu după domnișoare frumoase – așa cum unii au

Kenya si elefantii

de Paul Drosu

O imagine care, pe cei mai sensibili, ii poate impresiona pana la lacrimi… Caci in imagine sunt elefantei orfani din Kenya, dintre care unul se pregateste sa suga laptele care ii este dat, dintr-un mega-biberon, din spatele acelei paturi, care, pentru bietul elefantel, reprezinta pantecul mamei lui…in care impinge cu trompita pentru a gasi laptele… Se procedeaza in acest fel, pentru ca elefanteii sa asocieze cat mai putin oamenii cu mancarea, caci toti acesti elefantei vor fi eliberati, la un moment-dat, in salbaticie!

Ceea ce ar trebui sa caracterizeze, in primul rand, o fiinta omeneasca este dragostea pentru orice apartine Naturii…si nu numai dragostea pentru sine insasi…Din fericire, mai sunt astfel de oameni, care, cu mari sacrificii, incearca sa amane tristul moment al disparitiei elefantilor salbatici si salveaza puii de elefant ramasi orfani de mici, din cauza braconierilor, si ii ingrijesc cu o dragoste netarmurita pana cand, dupa 8-10 ani, reusesc sa ii reintegreze in salbaticie… Asa cum se intampla la "David Sheldrick Wildlife Trust" de langa Nairobi, Kenya, un centru extrem de apreciat peste tot in lume de catre iubitorii de animale, cu aparitii pe National Geographic si alte canale de profil si vizitat chiar si de catre secretarul de stat american John Kerry. Inceputurile acestui centru au fost foarte grele, caci le-au trebuit ani de

Sissi si povestea Kaiserschmarrn-ului

de Mircea Poeana

    In Grein am mancat primul Kaiserschmarrn din viata mea. Si nu mi-a placut deloc. Asa cum il tradeaza si numele desertul asta imperial, adica un fel de "harababura imparateasca", nu e nici omleta si nici prajitura. M-am trezit cu niste jumari, dichisit asezate pe o farfurie de portelan, care se insoteau cu o chisea plina ochi cu magiun de prune. O combinatie tare anapoda pentru gusturile mele nesofisticate. Dar gandidu-ma ca austriecii, bavarezii, chiar si maghiarii ("császármorzsa"), slovenii ("cesarski praženec"), cehii ("Císařský trhanec") si croatii se dau in vant dupa minunea asta culinara mi-am zis ca e de incercat.

Si mai era si istoria...

    Sissi cea silfida se spune ca a inventat preparatul, de teama sa nu isi compromita silueta, asa ca intr-o

Orte - orasul agatat de nori

 

        de Maricela Stupar

Orte este un superb oraș italian, este o lume unde timpul a stat în loc, o lume pe care trebuie să o descoperi, o lume fascinantă care ți se descoperă la fiecare pas pe care îl parcurgi în acest mic orășel medieval încărcat de istorie. 
Tot aici, sub acest oraș, ți de dezvăluie și o lume subterană, unde descoperim tuneluri, apeducte etrusce și romane, pivnițe, camere și fântâni, dar și fântâna pentru conservarea zăpezii, unde au fost păstrate medicamentele spitalului local. Două ore sunt necesare de mers pe jos în adâncurile subteranelor etrusce și medievale, o rețea foarte articulată de tuneluri și camere care se extinde sub întregul oraș.
De origini antice, Orte unul dintre orașele care alcătuiau federația etruscă. Azi, 8 500 de locuitori și se află în provincia Viterbo din Lazio si se află la 63 km de Roma. Este o legătură rutieră și

Katholische Kirche St. Peter din Viena

de Ioan Laslo

      Pentru multi turisti Viena a devenit o locatie comuna, deoarece se afla mereu in drumurile noastre spre Vest. Marea majoritate a agentiilor de turism o includ mai mult in trecere si ii aloca doua-trei ore pentru o vizita pietonala in zona sa centrala. Uneori, avem mai mult timp pentru Targul de Craciun, atunci cand Viena este impodobita de Sarbatoare si mirosul de scortisoara si vin cald te imbie la tot pasul. Azi am sa va vorbesc insa de concertele care se desfasoara in bisericile centrale din stravechiul oras. Viena este orasul muzicii si faptul ca are biserici cu o acustica impresionanta (cum este si Katholische Kirche St. Peter, aflata in zona centrala) ii permite sa te tenteze cu astfel de oferte. Bilete se vand peste tot, iar uneori ai si sansa unor concerte gratuite. Totul este sa fii la locul si momentul potrivit, asa cum mi s-a intamplat mie intr-o zi in care aveam doua ore libere. Am filmat interiorul impresionantei biserici (cu un simplu telefon mobil, deci fara pretentii de calitate prea ridicata) exact in timp ce muzica de orga se revarsa peste noi, muritorii:

Santiago de Compostella – El Camino, Sfântul Iacob și pelerinii

de Cristian Cealera

În nord-vestul Spaniei se află un oraș numit Santiago de Compostella. Nu are nici măcar 100.000 de locuitori dar cu toate acestea este una dintre cele mai cunoscute așezări ale Europei. Este un loc sfânt pentru creștinii catolici, al treilea mare punct de pelerinaj din lume, după Roma și Iersusalim. Celebritatea sa se datorează, în primul rând, Catedralei din localitate, unde se află moaștele Sfântului Iacob, unul dintre cei 12 apostoli ai lui Hristos și frate al evanghelistului Ioan.

Catedrala a fost construită peste mormântul martirului, în secolul XI, din oridnul lui Alfonso VI, rege de Leon și Castilia. De 1000 de ani, Santiago de Compostella este punctul terminus al pelerinajului numit El Camino sau Drumul lui Iacob. Pelerinii din Evul Mediu considerau că mormântul lui Iacob se află la capătul lumii, finnes terae și așa și era, (cel puțin la capătul lumii cunoscute).

Sunt mai multe rute de pelerinaj către Compostella dar cel mai cunoscut și mai vechi este Drumul Francez (Camino Frances). Are 800 de kilometri, trebuie parrcus pe jos, începe din Pirineii francezi (din orașul Saint Jean Pied de Port) și traversează tot nordul Spaniei trecând prin orașe precum Logrono, Burgos sau Leon.

Știți de unde vine numele Compostella? Se spune că în anul 830 d.H, un cioban din Galicia, pe nume Pelayo, ghidat de o stea, a descoperit mormântul apostolului Iacob. Câmpul unde se aflau osemintele sfântului a fost botezat în latină Campus Stellae, Câmpul cu Stea – nume transformat ulterior în Compostella. Numele Santiago vine de la Sanctus Iacobus, transformat în Sanct Iaco.

Sfântul Iacob este primul apostol al lui Hristos care a fost martirizat, în anul 44 dH. El a propovăduit dreapta credință în Hispania romană dar după câțiva ani a plecat la Ierusalim, unde a fost decapitat de prigonitori. Trupul său a fost însă adus de adepți în Spania, cu o corabie, și înmormântat la Compostella. Astăzi, Santiago de Compostella este locul în care ajung peste 100.000 de pelerini ce urmează El Camino. Alți peste 3 milioane de turiști vin direct, anual, pentru a vizita atât lăcașul de cult, precum și frumosul orășel iberic. Obiectivele sunt nenumărate: pe lângă Catedrală pot fi vizitate multe alte lăcașuri de cult, muzee și edificii încărcate de istorie. Piețele ce înconjoară Catedrala (ex. Piața Argintarilor) sunt extrem de pitorești și reprezintă un adevărat magnet pentru turiști. Santiago de Compostella este un loc ce merită să fie vizitat…

Casa Natala a lui Mozart

de Mircea Poeana

Am fost de cateva ori in casa unde s-a nascut Mozart. Pe strada principala a Salzburg-ului vechi, nu departe de cimitirul devenit faimos dupa filmarile pentru Sunetul Muzicii, un succes fantastic in America, o pelicula aproape anonima in Austria. Daca nu ai vedea un imens steag alb-rosu, casa unde s-a nascut Amadeus, "cel iubit de Dumnezeu", ar trece aproape neobservata, asa "prinsa" intr-un compozit de alte cladiri cu destinatie eminamente turistica.

Recunosc, prima oara cand m-am aflat in orasul unde Karajan a eternizat ceea ce ne e nemuritor sufletului, am ratat intalnirea cu pruncia lui Wolfgang. Am ajuns, in cele din urma, dupa un an sau doi, in fata patutului unde atat de timpuriu pieritul geniu se nastea la 27 ianuarie 1756. Sincer, ma

Înălțimile din Peru

 de Paul Drosu

Lantul muntos "CORDILLERA BLANCA", avand in centru muntele HUASCARAN, muntii Anzi, Peru.

O particica doar din fenomenalul zid al muntilor Anzi, "CORDILLERA BLANCA" este un lant muntos tropical (la doar circa 9* latitudine sudica), celebru printre alpinistii lumii, lung de vreo 200 de km de la nord la sud (Fagarasul are vreo 70 km), extrem de dificil, caci, dupa cum se si numeste, este, efectiv, inecat in zapada si gheata, fiind cea mai mare suprafata tropicala de pe planeta acoperita de gheata si una dintre principalele surse de apa ale bazinului amazonian, prin alimentarea fluviului Maranon, care, prin confluenta cu fluviul Ucayali (la peste 4.000 de km de Atlantic), formeaza cel mai maret fluviu al planetei - Amazonul... Aceasta suprafata de gheata tropicala s-a redus, totusi, cu circa 1/3 din anul 1970! 

In centrul fotografiilor si al acestui lant muntos, este "regele" lui, legendarul munte HUASCARAN, de 6770 m, cel mai inalt varf din Peru, varf care este doar cu 200 de metri mai scund decat Aconcagua, cel mai inalt varf din cele două Americi.

Numele lui Huascaran provine din numele "Huascar", al unui imparat incas. "Varful" Huascaran este format, de fapt, din doua varfuri gemene, separate de o sa, Huascaran Norte (nord) si Huascaran Sur (sud). Din varful nordic, in anul 1970, in urma unui puternic cutremur de pamant, de 8 grade Richter, s-a prabusit o bucata imensa, generand o avalansa uriasa de gheata si stanci, de o magnitudine dincolo de orice inchipuire, avalansa care a ras de pe fata pamantului cateva orase si sate si care a cauzat peste 66.000 de morti inclusiv o echipa de 15 alpinisti cehoslovaci, care nu au mai fost gasiti niciodata, lasand si un milion de oameni fara locuinte! 

Varful lui Huascaran este al doilea cel mai indepartat punct de pe suprafata globului pamantesc, fata de centrul Pamantului (primul fiind varful vulcanului Chimborazo din Ecuador, si nu Everestul, cum s-ar crede la prima vedere). Iar in varful lui Huascaran este CEA MAI MICA forta de atractie gravitationala de pe suprafata Pamantului, conform "Science Daily". 

Cascada Iguazu si legenda ei

de Paul Drosu

  In primul rand, ce inseamna numele "Iguazu" si care este originea sa? Este un cuvant care, de fapt, provine din 2 cuvinte ale limbajului bastinasilor indieni guarani, adica (aproximativ) "Y"+"GUAZU", care inseamna "Apa Mare". Limbajul guarani este vorbit pe scara larga in regiune si este, alaturi de spaniola, limba oficiala in Paraguay, dar se mai vorbeste si in tarile vecine: in nord-estul Argentinei, sud-estul Boliviei si sud-vestul Braziliei. Limba Guarani este unica in lume prin faptul ca este, din cate stiu eu, singura limba a unor bastinasi/indigeni dintr-o zona a lumii, care nu a disparut sau dispare incet-incet, ci a fost adoptata si vorbita si de catre "cuceritorii" albi!

Si cum mie imi plac povestile pe care le-am aflat despre locurile minunate din lume prin care am avut bucuria sa ajung, as vrea sa va povestesc si dumneavoastra una dintre frumoasele legende despre cum M'Boi, Sarpele-Zeu a creat minunatele cascade Iguazu:

inaintea sosirii spaniolilor, pamantul din jurul raului care astazi se numeste Iguazu apartinea indienilor Guarani. In fiecare an, acestia sacrificau o frumoasa fata virgina Sarpelui-Zeu care salasuia in raul Iguazu. De mici, aceste fete erau sortite sacrificiului si acest lucru era

Muzeul Thyseen-Bornemisza din Madrid

 

de Marian Lisu

Avem azi vorbe despre zambile, rebeliuni de îngeri, o dragoste-n oglindă și-o muză ce încântă, indiferent de vremuri.

Nu vă speriați de ciorba cu de toate – e suflul artei ce mi s-a părut demnă de a o pune în valoare, altfel.

Colecția e una dintre cele mai de seamă, poate doar Prado s-o întreacă în zona spaniolă, căci stau degrabă marii maeștri, renascentiști desigur, dar și flamanzi și marile genii cu penel hispanic.

La o scară aproape naturală, găsim pe Hyacinthus și Apollo, în viziunea lui Tiepolo. Venețianul preia un mit al vechilor greci, unul despre iubire, deși subiect tabu și-acum – între bărbați puternici și frumoși, despre o moarte crudă și regrete, dar cu final divin – căci el se va întrupa în flori, în fiecare primăvară ce-o să vină după.

,,Moartea lui Hyacinthus” preia tema antică punând-o în actualitatea secolului italianului (al XVIII-lea), căci jocul antic, cel cu aruncări de discuri, e înlocuit aici de mingi de piatră, lovite cu palete de bărbați potenți.

Se spune că Zefirul deviase traseul proiectilului, căci nu era cu putință ca Apollo să cadă în mrejele unui muritor, chiar dacă era

Bisericile de lemn din sudul Poloniei

 

de Valentin Oanta

    Bisericile de lemn construite în sudul Poloniei în regiunea cunoscutã sub numele de Polonia Micã reprezintã exemple remarcabile ale tradiţiilor medievale. Au fost concepute folosind tehnica aşezãrii orizontale a buştenilor, comunã în estul Europei încã din Evul Mediu. Stilul îşi are originea la sfârşitul sec. XVI şi a început cu ornamente gotice şi detalii policrome. Forma bisericilor este profund influenţatã de prezenţa greco-catolicã şi ortodoxã în regiune. Unele afişazã planuri de cruci greceşti si cupole tip ceapã, iar cele mai interesante biserici din lemn combinã aceste caracteristici cu forme romane cu nave alungite şi clopotniţe. Aceste lãcaşuri de cult sunt efectiv muzee în aer liber, precum cea vizitatã de mine, la Powroznik lângã cocheta staţiune montanã Nowy Sacz. Aici, preotul paroh îndeplineşte cu har şi misiunea de ghid mãrturisind istoria şi evolutia din vremuri de demult şi pânã azi. La biserica de lemn de lângã Nowy Sacz cel mai uimitor aspect este acela cã nu este folosit niciun element de metal pentru construcţie. Totul este din lemn cu excepţia crucii, paratrãznetului şi stingãtorului de incendii.

Este o zonã de munte foarte frumoasã şi deosebit de interesantã, nu prea departe de România. Vã invit sã o vizitaţi. Nu veţi regreta !

Orașul Coimbra și povestea frumoasei Ines, regina încoronată după moarte

de Cristian Cealera

Lisabona și Porto nu sunt, nici pe departe, singurele orașe ce merită vizitate în Portugalia. Un turist care își petrece vacanța în țara lusitanilor trebuie să ajungă, măcar și pentru câteva ore, și la Coimbra. Este un oraș superb, aflat pe un deal la poalele căruia curge molcom râul Mondego. Coimbra este o așezare extrem de pitorească, încărcată de istorie. Turiștii pot vizita o universitate înființată în Evul Mediu, muzee, biserici și palate, toate vechi de sute de ani.

Un loc deosebit este Mânăstirea Santa Clara – a Velha, care are o vechime de peste 700 de ani. De acest lăcaș de cult se leagă una dintre cele mai frumoase povești de dragoste ale Portugaliei. Este povestea frumoasei Ines de Castro, „regina încoronată după moarte”!

Pe jumătate catalană, Ines s-a refugiat împreună cu familia ei în Portugalia. A fost domnișoară de onoare a prințesei Constance, soția prințului moștenitor Pedro. Acesta s-a îndrăgostit de frumoasa catalană și au devenit amanți. La moartea prințesei Constance, Pedro și-a anunțat tatăl, (pe regele Afonso IV al Portugaliei), că vrea să o ia de soție pe Ines de Castro. Regele i-a interzis dar chiar și așa, cei doi s-au căsătorit în secret. Speriat că fiul său va deveni prea apropiat de familii catalane, precum de Castro, Afonso IV a exilat-o pe Ines de la curte și a trimis-o la Coimbra, chiar la mânăstirea Santa Clara a Velha. Pedro și Ines au trăit împreună la Coimbra și au avut patru copii.

După câțiva ani de liniște, regele însă a mers și mai departe: a trimis la Coimbra trei ucigași iar aceștia au asasinat-o pe Ines, chiar în fața copiilor ei, în interiorul mânăstirii! Când a aflat, prințul Pedro i-a urmărit, i-a prins și i-a executat, smulgându-le inimile din piepturi. Toate aceste grozăvii s-au întâmplat în anul 1355! După doi ani, regele Afonso a murit iar Pedro a devenit noul conducător al țării. El a declarat că a fost mereu căsătorit cu Ines de Castro și a impus curții să o recunoască pe Ines drept regină a Portugaliei. Povestea spune că i-a exhumat trupul și i-a forțat pe toți să-i sărute mâna. Ines a fost încoronată ca regină apoi a fost lăsată să își ducă somnul de veci. Pedro I a devenit un mare rege al Portugaliei și a domnit timp de 10 ani ca Pedro I cel Just. Nu a uitat-o niciodată pe Ines de Castro, regina inimii sale…