duminică, 28 noiembrie 2021
Sarmizegetuza Regia - capitala vechii Dacii
sâmbătă, 27 noiembrie 2021
Atmosfera de la Praga, in... prag de Sarbatori
vineri, 26 noiembrie 2021
Targul de Craciun de la Cluj-Napoca
de Ioan Laslo
Din aceasta seara, clujenii (si nu numai) au intrat in atmosfera Sarbatorilor. Sunt 45 de casute amenajate in piata centrala a orasului, fiecare cu bunatati (ciocolata de casa, vata pe bat,kurtoscalacs, vin fiert, produse traditionale din carne etc) sau ornamente specifice create manual. S-a instalat si roata care permite ( in schimbul a 20 de ron) o privire panoramica de la 24m asupra zonei. Desigur, totul este luminat feeric si intretinut sonor de Radioul Racnetul lui Rudolf, cu piese de Craciun. Nu vor lipsi povestile la gura sobei, spectacolele de teatru de papusi, scrisorile catre Mos si locurile unde se pot face donatii si fapte bune.
Trasee turistice in muntii Romaniei - Varful Grinties (Muntii Bistritei)
Mormantul Reginei Maria
de Elena Trifan
joi, 25 noiembrie 2021
Muzeul ”Nicolae Grigorescu” Câmpina sau spiritualizarea luminii
de Elena Trifan
Cred că aţi ghicit, este vorba de oraşul Câmpina, situat în apropiere de Paralela 45 şi precedat de localitatea Băneşti unde s-a prăbuşit avionul pionierului aviaţiei universale, Aurel Vlaicu. Toamna îşi arată chipul trist şi umed. O ceaţă lăptoasă uneşte cerul cu pământul. Ceaţa pluteşte în fuioare foarte aproape de noi, încât dacă nu am fi în microbuz, am crede că o putem prinde cu mâna. În oraş fugim de arterele principale pe care circulă maşini, căutăm străzi liniştite pe care să putem admira grădinile şi copacii marcaţi de schimbările atmosferice ale toamnei. Coloritul galben şi ruginiu al toamnei încă se mai păstrează în copaci, grădini şi pe trotuare. Lumina verii luptă să mai triumfe în licărul galben al frunzelor care se lasă cu greu desprinse de pe crengile copacilor sau zac în agonie pe pâmânt.
Ajungem în preajma muzeelor, care exercită asupra noastră o atracţie foarte mare, deşi le mai văzuserăm. Atmosfera sumbră de toamnă ne împiedică să ne ducem la Muzeul „Iulia Haşdeu”, aşa că optăm pentru Casa Memorială „Nicolae Grigorescu”. Admirăm bustul pictorului amplasat în curtea casei, de parcă acum l-am fi văzut pentru prima dată, citim inscripţiile de pe casă, pătrundem în interior pentru a ne bucura din nou de măiestria prezentă în exponatele de aici care de fiecare dată ne dezvăluie aspecte inedite, noi şi noi sensuri şi ne creează alte şi alte impresii. Mai mult ca oricând suntem fascinaţi de lumina pură, blândă, diafană ce iradiază din tablouri, de albul imaculat, fraged şi inocent al unor tablouri precum: „Flori de măr”, „Flori de cireş”, „Ciobăniţă”, „Femeie de la ţară torcând”, „Plopul”, „Care cu boi”, „Ghiocel” etc. Aspecte ale vieţii materiale din zona în care trăia pictorul graţie măiestriei artistului se spiritualizează, par manifestări ale luminii. Deşi este surprins în timpul activităţilor sale zilnice, tradiţionale, omul pare a fi pictat într-un moment de odihnă, de linişte, de echilibru total între el şi natură. Privirea aţintită în zare îl proiectează într-un Univers vast, pe care îl contemplă asemenea unui artist, ci nu asemenea unui ţăran. Animalele sunt blânde, liniştite, încât stăpânul lor nu trebuie să le păzească cu încordare. Vitele din picturile lui Grigorescu de culoare albă sau alb-gălbui, aflate în momente de păscut sau de odihnă par nişte făpturi angelice. Un puternic sentiment al vastităţii spaţiale şi temporale, al curgerii neîncetate a vieţii se degajă din tablouri, de la imaginea fântânii din care apa izvorăşte neîncetat, la boii ce îşi poartă povara pe un drum ce pare fără sfârşit, la fuiorul din care parcă se toarce firul vieţii, la cumpăna şi plopul ce se înalţă spre cer, la albul aproape imaculat al cerului. În centrul tuturor se află El, Omul, cu chipul lui calm, gingaş, luminos, o întrupare a luminii cosmice, a dragostei de viaţă şi de tot ceea ce îl înconjoară, un liant între elementele firii.
Părăsim lumea muzeului, o plimbare de-a lungul lacului prin aerul umed de vaporii acestuia şi de picăturile fine de ceaţă, la lăsarea serii este înviorată de coloritul galben-ruginiu al arbuştilor lăsat încă în viaţă de generozitatea acestei toamne blânde.
miercuri, 24 noiembrie 2021
Florenta - orasul Renasterii
Dintre toate orasele italiene, categoric Florenta este cel mai tentant pentru iubitorii de arta. Punct de plecare al Renasterii, orasul pastreaza insa aproape toate operele de valoare din acele vremuri, avand sansa de a mosteni adevarate capodopere, deoarece ultimul vlastar al familiei de Medici, Ana Maria Lodovica a conditionat cedarea intregului patrimoniu orasului de pastrarea sa intacta. Le vezi peste tot: in piete, in muzee, in biserici sau pe stradutele pline de farmec.
marți, 23 noiembrie 2021
Sicilia mai puţin cunoscută - Erice
de Valentin Oanta
luni, 22 noiembrie 2021
Amsterdam - nu doar distractie de noapte!
duminică, 21 noiembrie 2021
Piateta San Marco...unul dintre cele mai romantice locuri din Venetia
Cand ajungi la Venetia, este obligatoriu sa treci prin unul dintre cele mai romantice locuri ale orasului din laguna: Piateta San Marco! Si nu neaparat pentru ca aici exista in apropiere cea mai cunoscuta statie de gondole, sau pentru ca muzica de estrada(aflata si pe fundalul filmuletului prin care am incercat sa surprind atmosfera) te indeamna la visare. Este, pur si simplu, o locatie exceptionala pentru turistii exceptionali! Perechi, perechi trec pe aici, gustand firescul sentimentelor pozitive si cine stie cate juraminte se fac in numeroasele limbi vorbite in acest adevarat turn Babel. Piateta este de fapt o antecamera a mult mai cunoscutei Piete San Marco, "kilometrul zero al Venetiei", pregatindu-te parca pentru spatiul majestuos al "celui mai elegant salon din Europa", dupa cum ii spunea Napoleon. Iar tie, trecatorule, iti vine parca sa te stergi pe picioare, obisnuindu-te sa "degusti frumusete".
sâmbătă, 20 noiembrie 2021
Bora Bora - cea mai dorita insulă din lume
de Paul Drosu
BORA BORA, cea mai dorita si legendara insula din lume. Pentru ca putini dintre cei carora le place sa calatoreasca nu isi doresc sa ajunga aici. Eu, unul, nu cunosc pe nimeni...in afara de mine, care insa am fost deja. Si, de aceea, acestei insule nu prea ii "scapa" nimeni dintre cei care ajung prima oara in POLINEZIA FRANCEZA. Bora Bora este, insa, si cea mai aglomerata, mai americanizata si mai putin "polineziana" insula din Polinezia Franceza… Si, de aceea, mie nu imi place in mod deosebit. Insa am renuntat sa ii sfatuiesc pe cei care ajung prima data in PF sa nu se duca si in BB, desi au o alternativa mult mai autentica, numita "Bora Bora anilor '60". De altfel, nu exista agentie de turism care sa nu includa in ofertele pentru PF si Bora Bora.
Si as mai adauga, legat de "cea mai dorita", doua aspecte - unul obiectiv si unul subiectiv. Legat de cel obiectiv, desi in Polinezia Franceza vin putini turisti (din fericire) comparativ cu alte zone tropical-oceanice, aproape 100% din acesti turisti ajung si in BORA BORA. Desi PF este compusa din vreo 120 de insule si atoli. Iar pe multe dintre aceste insule vin extrem de putini turisti. De ex., sunt destui atoli pe care ajung atat de putini turisti, incat exista doar o singura cursa de avion pe saptamana, care, in plus, face un circuit si pe alti 2-3 atoli vecini. Comparativ, catre BORA BORA sunt in jur de 8-10 curse PE ZI din Tahiti!
Iar legat de latura subiectiva, 99% dintre pararile pe care eu le-am intalnit de-a lungul timpului, au fost acelea ca persoanele respective isi doreau sa ajunga in BB.
Bora Bora…cea mai cunoscuta si dorita insula din Polinezia Franceza si din lume. Initial, se chema "Pora Pora" (Pora pora mai te pora) care inseamna in limba tahitiana "Primul nascut". Aceasta, din cauza faptului ca alfabetul tahitian nu contine si litera "B". Pentru ca alfabetul tahitian nu are decat 13 litere din care 5 sunt vocale, limba tahitiana este extrem de melodioasa si de placuta. Cei vreo 10.000 de locuitori din Bora Bora (foarte multi pentru o insula polineziana, in afara de Tahiti) se considera mai mult americani decat francezi, poate si datorita faptului ca legaturile istorice cu USA au fost destul de puternice, mai ales in al doilea razboi mondial si faptului ca aici vin si multi americani in vacanta...dar sa nu va inchipuiti ca vin cu sutele de mii...nu, caci in toata Polinezia Franceza vin intr-un an, din toata lumea, tot atatia calatori cati vin in Hawaii doar in vreo 2 saptamani!!!
Bora Bora a fost descoperita de catre "albi", prin acelasi navigator si explorator olandez care a descoperit si RAPA NUI (Insula Pastelui) - Jacob Roggeveen, ambele in 1722.
Polynesia dreamin'!
Palatul Regal din Caserta – “Versailles”-ul Italiei
vineri, 19 noiembrie 2021
Romanii si toaletele publice
marți, 16 noiembrie 2021
Nafplio si asasinarea lui Kapodistrias
Nafplio este, fara dor si poate, una dintre cele mai interesante locatii din Pelopones. Prima capitala a Greciei moderne independente este insa si locul unui asasinat care, dupa spusele unui localnic, ar fi dus pentru o perioada la moartea democratiei.. Totul a avut loc la intrarea in biserica Sf. Spiridon, una dintre ctitoriile venetienilor de la inceputul secolului al XVIII-lea. Pe 27 septembrie 1831, Ioannis Kapodistrias, primul guvernator al Greciei moderne a fost atacat aici cu un pistol de Konstantinos Mavromichalis. Gloantele nu si-au atins insa tinta (urmele unuia dintre ele se mai pastreaza sui azi sub sticla pe zidul bisericii), insa asasinul a folosit apoi un cutit, care s-a dovedit a fi mai eficient.
duminică, 14 noiembrie 2021
Turnul Belem
sâmbătă, 13 noiembrie 2021
Salzburg inseamna in primul rand Mozart!
de Mircea Poeana
vineri, 12 noiembrie 2021
”Supernova Planetarium” de la Slanic Prahova
joi, 11 noiembrie 2021
Sorento - o bijuterie a Coastei Campania
Lumea este acum intr-o pauza. Nu face exceptie nici Campania, unde avioanele spre Napoli mai mult nu sunt, decat aterizeaza. Vor veni insa si vremuri mai bune si vom ajunge din nou la Sorento, adevarata bijuterie a zonei!
miercuri, 10 noiembrie 2021
Vizitați Pâltiniș, vizitați România!
de Catalin Popescu
Biserica Stavropoleos
Trecatorul poate face un popas, fiind primit cu mare drag pentru a se reculege si a admira locatia.
marți, 9 noiembrie 2021
Palatul Florescu-Ştirbey - Muzeul Oraşului Sinaia
de Elena Trifan
Într-o zi de toamnă târzie am plecat într-o călătorie cu trenul de la Ploieşti la Sinaia. Soarele strălucea palid, singurele vieţuitoare, o turmă de oi albe la păscut. Copaci cu frunze galben-arămii sau arse de suflul toamnei. Nemiloasa toamnă a supt din arbori verdele plin de viaţă, le-a ars sufletul şi i-a lăsat goi în bătaia vântului şi a viscolului ce au să vină. Sufletul ei de zgură se teme de lumină şi căldură. Să fie oare o fiinţă atât de iubitoare de uscăciune? Vrea viaţă ascunsă în trunchiuri dorminde asemenea ursului în vizuină? Copacii au acumulat oare hrană destulă din belşugul verii? Din pădurea suferindă se mai înălţa doar câte un copac de un galben ruginit. Pe măsură ce trenul urca stâncile sure îşi arătau chipul trist. Soarele lucea anemic, fără să aducă în natură niciun zâmbet.
Cu cât înaintam, chipul pădurii se tot întuneca. La Comarnic copacii nu mai sunt prăfuiţi de albul cenuşiu al Fabricii de Ciment; un câştig pentru sănătatea naturii şi a oamenilor, dar o pierdere pentru dezvoltarea localităţii şi a ţării întregi. Din loc în loc pâlcuri verzi de conifere spărgeau monotonia peisajului, creând mici oaze de viaţă plăpândă. Prahova cu străluciri argintii curgea limpede şi sârguincios la vale. În tren a început să se simtă aerul rece şi curat de munte. Cromatica pădurii devenea tot mai tristă. Peisajul era luminat doar de albul mestecenilor şi de strălucirea firavă a soarelui. Stâncile au devenit tot mai abrupte, cerul albastru cu nori cenuşii părea tot mai aproape, pădurile de foioase tot mai suferinde.
În Sinaia pădurea şi-a pierdut total chipul pastelat. Pe muntele opus gării se zăreau doar câţiva arbori de conifere verzi, fără a face viaţa să pulseze. În păduricea din faţa gării singura impresie de viaţă era dată de iedera care se căţăra pe copaci. Oraşul nu mai este plin de viaţa de odinioară. Pe muntele din spatele Hotelului Montana crestele erau acoperite de zăpadă şi se pierdeau în alburiul cerului. Din frumuseţea cromatică a toamnei se mai păstra doar chipul divers colorat în galben, alb, grena al crizantemelor de pe rondul din mijlocul străzilor ce se intersectează în centrul oraşului. În jurul prânzului soarele a devenit mai generos şi şi-a revărsat peste oraş lumina lui aurie, o bucurie pentru oameni, plante şi păsări. Un stol de porumbei zbura fâlfâind vesel din aripi, încercând parcă să se sincronizeze în mişcarea lor circulară cu forma rondului de flori. Soarele a dispărut repede şi ei şi-au încetat zborul.
O atracţie nouă pentru localnici şi pentru turişti o constituie Muzeul Oraşului Sinaia amenajat în Palatul Florescu-Ştirbey de pe Bulevardul Carol, nr. 28, cea mai veche clădire cu valoare arhitecturală a oraşului, inaugurat în anul 2015. Palatul Florescu-Ştirbey a fost construit în anii 1874-1875, fiind reşedinţa de vară a prinţesei Alina Ştirbey, fiica domnitorului Barbu Dimitrie Ştirbey, şi a soţului acesteia, generalul Ioan Emanuel Florescu. Palatul este construit din piatră, în stil romantic german, după proiectul arhitectului olandez Josef Iacob Schieffelleers.
În cele 13 săli ale sale de la parter şi de la subsol, muzeul şi-a propus să prezinte o sinteză a vieţii materiale şi spirituale a oraşului Sinaia, atât diacronic, cât şi sincronic, prin intermediul planşelor, hărţilor, tablourilor, machetelor, fotografiilor şi al diverselor obiecte de mobilier, de vestimentaţie sau specifice anumitor domenii de activitate. Astfel, la parter, trecut şi prezent stau faţă în faţă. În holul din mijloc sunt expuse planşe care prezintă istoria oraşului Sinaia, documente, obiecte de cult religios etc. În partea stângă se află Camera aristocratică, elegantă şi rafinată unde pot fi admirate costume de epocă, obiecte de mobilier, tabloul prinţului Dimitrie Ghica. În partea dreaptă se află imagini ale oraşului Sinaia în comunism.
Pe o scară de lemn poţi coborî pe trepte de istorie şi să faci cunoştinţă cu aspecte din trecutul oraşului: arborele genealogic al familiei Ştirbey, statuia generalului Ioan Emanuel Florescu, tabloul regelui Mihai I al României, trenul Venice Simplon Orient, Poiana Stânii Regale, Stâncile Franz Joseph, reproducere la scară a basoreliefului comemorativ montat la Stâncile lui Franz Joseph, vizitele Ducilor: Vladimir Alexandrovici al Rusiei, Alfred de Saxa-Coburg şi Gotha, Boris Vladimirovici al Rusiei, a Arhiducelui moştenitor Franz Ferdinand al Austro-Ungariei. De asemenea, poţi întâlni informaţii despre Cercetaşii României, primarii şi cetăţenii de onoare ai oraşului, personalităţi, oraşe înfrăţite cu Sinaia, Salvamont, sporturile de iarnă.
Două camere sunt dedicate Parcului Natural Bucegi, unde pe lângă macheta acestuia, sunt oferite şi informaţii teoretice despre el, floră, faună, păşunat. Piatra rece a pereţilor prinde viaţă printr-o impresionantă expoziţie de fotografii cu orhidee şi una cu trofee cinegetice. Nu există colţişor al muzeului care să nu fi fost valorificat, când ieşi dintr-o sală şi crezi că vizita s-a terminat, un alt spaţiu îţi oferă noi şi noi surprize. Obiectele obţinute prin strădania localnicilor au fost plasate cu inteligenţă şi bun gust, cu respect pentru mediul ambiant şi istoria lui, pentru un oraş nobiliar, emblematic pentru profilul geografic şi spiritual al poporului român.
Ne-am întors spre casă la ora asfinţitului. El, regele Universului în zilele de vară, părea o simplă fiinţă bolnavă ce se lupta din răsputeri cu marea de petrol a cerului pentru a-şi arăta chipul plăpând ce încerca să-şi concentreze strălucirea într-un ochi incandescent ce părea mai degrabă coama dezordonată a unui leu. Era incapabil să ardă, să îşi arate măreţia cromatică. Treptat a început să prindă putere, să îşi mărească chipul difuz, să îmbrace atmosfera din tren în lumini şi umbre şi să trimită o vagă lumină aurie peste muntele advers. Pe măsură ce ne apropiam de Ploieşti, când ne aşteptam mai puţin privirile ne-au fost captivate de un senzaţional spectacol de culori al cerului. Soarele îşi arăta măiestria. O pată de un galben intens în centrul căreia se afla un ochi alb se profila la orizont. Dungi mov-vineţiu, galben şi roşcat alternau paralel cu ea.
Puerto Eden, printre salbaticele fiorduri sudice chiliene
de Paul Drosu
Fátima – Miracolul din inima Portugaliei
luni, 8 noiembrie 2021
La Carrara, pe urmele lui David si Pieta...
de Marian Lisu
duminică, 7 noiembrie 2021
Trepte de lumină în Banat - Complexul Mulinologic de la Rudăria
de Elena Trifan
A trebuit însă să ne luăm rămas-bun de la renumita cascadă, deoarece un alt obiectiv turistic cărăşean era dornic să îşi arate unicitatea şi anume Complexul Mulinologic de la Rudăria, cel mai mare parc mulinologic din România şi din Europa de Sud-Est. Acesta este situat în comuna Eftimie Murgu, fostă Rudăria, pe o suprafaţă de 3 km. Iniţial a totalizat un număr de 51 de mori de apă presărate pe valea râului Rudăria, din care, din nefericire, au rămas numai 22, celelalte fiind distruse de inundaţii. Cele existente în prezent sunt proprietatea a 30 de familii.
Morile poartă numele proprietarilor sau pe ale locului unde se află. Moara este numai pentru uzul proprietarilor, iar dacă vecinii sau alte persoane vin să macine la moara lor, nu li se percepe uium. Cu o naturaleţe ieşită din comun unul dintre proprietari cu multă amabilitate ne-a explicat modul de funcţionare al unei mori, care pentru el părea a reprezenta încă una din marile invenţii ale lumii. Astfel, am aflat că apa vine printr-un jgheab în faţa căruia se află o stavilă din lemn care poate fi lăsată sau ridicată, că viteza de învârtire a paletelor este dată de viteza apei şi că de distanţa dintre cele două pietre depinde mărimea făinei. Când pietrele sunt mai apropiate făina este mai fină şi când sunt mai îndepărtate făina este mai mare.
Continuându-ne drumul am fost surprinşi de imaginile lor care răsăreau din loc în loc, asemenea unor căsuţe din lemn, dovezi ale unui trecut care aici refuză să apună, ci se înalţă mândru în împărăţia muntelui şi a apei. Aventurându-ne un pic prin Cheile Rudăriei ne-am putut bucura de măreţia peisajului alcătuit din stânci prăpăstioase, lipsite de vegetaţie sau înviorate de culorile roşcat şi galben- portocaliu ale puţinilor copaci şi arbuşti care s-au înverşunat să crească pe versanţii lor arizi. Deşi ne aflam la jumătatea anotimpului autumnal, atmosfera era caldă, blândă şi îmbietoare. Întorcându-ne spre autocar, am putut admira aspectul îngrijit al localităţii, iar în centrul acesteia statuia lui Eftimie Murgu, profesor, jurist, om politic, revoluţionar de la 1848, care s-a născut la data de 28 decembrie 1805 în Rudăria.
Părăsim zona luându-ne rămas bun de la Dunărea care îşi răsfăţa chipul de un albastru mângâietor în razele aurii ale răsăritului de soare, sub albastrul la fel de dulce şi senin al cerului. Timp de 5 zile am avut ocazia de a vizita un univers rotund în care senzaţionalul peisagistic se îmbină armonios cu diversitatea şi originalitatea creaţiilor umane, încât la sfârşitul excursiei noastre am putut afirma cu mândrie: „Câtă stâncă, atâta tărie, câtă apă, atâta viaţă, câtă pădure, atâta aer curat şi atâta materie primă, câtă istorie, atâtea civilizaţii, câte populaţii, atâtea influenţe!”
Toamnă la Mânăstirea Crasna
de Elena Trifan
De Ziua Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavril plecăm într-o călătorie înspre Mânăstirea Crasna, situată la aproximativ 50 de kilometri de Ploieşti, judeţul Prahova. După ce cotim spre drumul de Schiuleşti, la ieşirea din sat poate fi admirat un parc frumos amenajat cu fonduri europene şi bine întreţinut. Valea pârâului Crasna şi munţii care o înconjoară ne oferă un fascinant spectacol coloristic. Roşu de sânge şi foc, cenuşiu, verde pal, maroniu roşcat, totul iluminat din loc în loc de un auriu strălucitor te fac să te minunezi de marea taină a devenirii universale, să te întrebi cărui pictor nevăzut îi datorăm atâta măiestrie artistică, atâta amestec de viaţă şi de moarte, ce se luptă într-un joc al culorilor, al sevelor, al speciilor şi al vârstelor. Cum o astfel de taină este greu de dezlegat şi nu ai timp de meditaţii, nu îţi rămâne decât să te bucuri, să îţi fixezi cât mai bine imaginile pe retină şi pe aparatul de fotografiat şi să pleci mai departe. Pe un tăpşan copaci pitici, cu trunchiul alb, coroana cenuşie, puternic ramificaţi par desprinşi dintr-o poveste.
Tot de aici se zăresc acoperişul şi turlele Mânăstirii Crasna. Pe măsură ce înaintezi frunzele copacilor sunt tot mai roşcate, când te apropii de mânăstire, muntele este acoperit în întregime de un covor arămiu. La un moment dat în aer frunzele se antrenează într-un joc asemenea unor fluturi de culoare roşiatică. Să fie jocul ultimelor zvâcniri de energie, al bucuriei de a mai exista încă sau al împotrivirii de a cădea pe pământul ce le va acoperi în curând sub pojghiţa lui de gheaţă, conducându-le inevitabil spre moarte? Ajungem pe drumul din spatele mânăstirii, coloritul merilor din livada acesteia este în mare suferinţă, nu are nici vigoarea verii, nici auriul sau roşcatul pur al toamnei, ci pare mai degrabă un amestec bolnăvicios de culori ce trec una într-alta palide, pe care o fiinţă rea şi potrivnică le-a stors de vlagă şi strălucire. O impresie de forţă, siguranţă şi protecţie ne-o oferă gardul mânăstirii alcătuit din piatră solidă, cu acoperiş de culoare roşie şi cu chipuri de sfinţi pictate pe zid.
Porţile sunt larg deschise, pătrundem într-un spaţiu mic, plăcut şi primitor, situat la o înălţime de 720 de metri, pe partea stângă a râului Crasna, protejat de muntele Ursoaia, un loc ales de Dumnezeu ca aici să fie ridicat lăcaş de închinăciune pentru cei dornici de mângâierea divină, de clipe de reculegere şi de înălţare spirituală prin rugăciune. Binecuvântarea divină împletită cu priceperea, dăruirea şi creativitatea umană au făcut ca într-un spaţiu foarte mic să fie concentrate forme diferite de existenţă: lăcaşuri de cult, arbori şi arbuşti, pomi fructiferi, flori, stupi, straturi de legume, creându-se o impresie puternică de viaţă. Aici, în secolul al XIX-lea oameni cu credinţă în Dumnezeu, monahul Chesarie şi fiul său Nicolae, au pus bazele unui schit. Biserica „în formă de treflă, cu o singură turlă pe naos, cu ziduri groase de peste 1 metru, din cărămidă şi piatră, întărită cu traverse de stejar” a fost sfinţită la 6 decembrie 1829, având hramul „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena.” (Nicodim Dimulescu/Florin N. Şinca – Mânăstirea Crasna, judeţul Prahova, scurt istoric, p. 6) A fost pictată în 1834 de către Costache Eladie din Ploieşti şi de fiul acestuia Toma şi repictată în 1992. Biserica impresionează în ansamblul ei şi, în mod deosebit, prin iconostasul cu foiţă de aur, realizat la Viena, în 1853 şi pictat de Anghel Tănase din Ploieşti în 1858.
Aşezarea monahală a avut un rol important în viaţa comunităţii. Aici au învăţat carte copiii din cătunul Băjenari şi şi-au îngrijit sănătatea mulţi oameni nevoiaşi. În 1960 schitul a fost desfiinţat, în 1967 a trecut în subordinea Mânăstirii Sinaia, iar în 2001 şi-a dobândit statutul de mânăstire. După 1990 în curtea mânăstirii au apărut şi alte lăcaşuri de cult,făcând din Mânăstirea Crasna un centru monahal foarte puternic, care atrage un număr mare de credincioşi şi pelerini. Astfel, între anii 1992 – 1998 a fost construită Biserica „Acoperământul Maicii Domnului”, care a fost târnosită la 18 octombrie 1998. La 17 iulie 2005 a fost sfinţit Altarul de Vară şi la 22 iulie 2007 a fost târnosit Paraclisul „Duminica Sfinţilor Români” în care pe fondul unei foiţe de aur sunt pictaţi numai sfinţi români. În incinta mânăstirii se mai află o cruce de piatră pictată, din 1973 şi o Troiţă a eroilor. Toate acestea sunt plasate cu grijă, după o geometrie a echilibrului şi armoniei într-un paradis vegetal care te încântă în orice anotimp.
După ce spectacolul de lumini se stinge, mai aruncăm o ultimă privire asupra curţii Mânăstirii Crasna şi munţilor dimprejur şi plecăm spre casă purtând cu noi mult timp întipărită pe retină diversitatea cromatică a acestei după-amiezi de toamnă. Când am văzut ultima dată Mânăstirea Crasna mi-a trecut prin minte că mi-ar plăcea să îmi dorm somnul de veci în acest loc retras, ocrotit de munţii înconjurători, purificat de ozonul pădurilor, alintat de glasul clopotelor, înfrumuseţat de coloritul şi parfumul discret al florilor, mângâiat de aerul blând, de puterea rugăciunilor, de binecuvântarea sfinţilor.
Hohensalzburg - castelul care vegheaza asupra lui Mozart
Lumea germana este plina de castele, fiecare dintre ele avand povestea lui. Hohensalzburg (Castelul din Salzburgul de Sus), asezat pe muntele Festunsberg, nu face nici el exceptie.
Nu puteam ilustra castelul din orasul lui Mozart decat cu muzica micului geniu: menuetul din Simfonia Nr.41 in C Major. Sper sa va faca sa priviti pozele cu mai multa placere!
sâmbătă, 6 noiembrie 2021
Trepte de lumină în Banat - Legenda Cascadei Bigăr
de Elena Trifan
De la Anina ne-am îndreptat spre o adevărată minune a naturii, cascada Bigăr, situată între localităţile Anina şi Bozovici, pe Cheile Minişului, în Parcul Naţional Cheile Nerei-Beuşniţa, chiar în locul pe unde trece Paralela 45, într-un spaţiu unde realitatea se împleteşte cu legenda. De-a lungul drumului, am fost încântaţi de măreţia peisajului alcătuit din stânci golaşe sau acoperite cu arbori ruginiu-roşcaţi, la poalele cărora curge limpede şi susurând râul Miniş.
Cascada nu impresionează prin înălţime, ci prin forma ei inedită, de ciupercă, formată pe un con de tuf calcaros, acoperit cu muşchi, ce pare suspendat deasupra râului. Apa îşi are izvorul la aproximativ 200 de metri mai sus, în Munţii Aninei, se revarsă peste conul de tuf asemenea voalului unei mirese şi se desface în fire argintii care se preling cu foşnet cadenţat în apa râului, creând un spectacol acvatic impresionant prin coloristica unică şi aproape ireală. Ceea ce la exterior pare a fi o fecioară despletită, fiind privită mai profund pare a fi o fiinţă miraculoasă, ce şi-a trimis la suprafaţă doar partea fluidă, ascunzându-şi esenţa în hrubele pământului unde îi cheamă parcă pe cei dornici să o cunoască.
Deşi a fost relativ târziu introdusă în circuitul turistic, şi-a dobândit repede notorietatea atât la nivel naţional, cât şi internaţional, fiind plasată de publicaţia „The World Geography” pe locul 1 în topul celor 8 cascade unice în lume.
În concepţia localnicilor ineditul ei nu poate fi explicat decât pe cale legendară, astfel toţi cei interesaţi pot citi pe un panou publicitar povestea naşterii cascadei din iubire, interdicţie şi suferinţă: „Demult, trăia pe meleagurile mirifice ale Văii Almăjului o familie de ţărani gospodari a căror singură amărăciune era lipsa unui urmaş, care să le ducă numele mai departe. Într-o noapte, femeii i se arătă în vis o vrăjitoare care îi spuse că doar dacă va bea apă de la izvorul de sub stâncă, va naşte o fată căreia nu îi va fi îngăduit niciodată să se îndrăgostească, dacă va dori să trăiască. Femeia merse la izvor şi bău apă, iar nu după multă vreme, născu o fetiţă. Copila fermeca cu privirile orice fiinţă omenească ce stătea în preajma-i, iar mai târziu deveni o fecioară râvnită de toţi flăcăii ţinutului, însă inima îi tânjea după un singur flăcău, după Bigăr. Simţind primejdia morţii, tatăl fetei o închise în grota de deasupra izvorului dintre lumi. Strigătele de disperare ale fecioarei fură auzite de vrăjitoarea care îi şopti: «Singurul lucru pe care pot să îl fac pentru tine este să îţi transform părul într-o cascadă pe care vor aluneca lacrimile tale. Vuietul cascadei îl va aduce pe cel pe care îl iubeşti aproape de tine, dar nu veţi putea niciodată trăi în această lume. El va trebui să moară încet în lacrimile tale şi tu vei muri odată cu el.» Toate se petrecură întocmai cum sortise vrăjitoarea, iar cascada rămase mărturie iubirii care-a învins limitele fiinţei umane, dar şi a faptului că dragostea înseamnă fericire şi sacrificiu deopotrivă.”
Am urcat pe o potecă acoperită de pietre colţuroase până la grota Bigăr, am privit chipul cu o culoare greu de definit al apei, un amestec de verde-gri-albastru cu străluciri metalice, fie de la mineralele din compoziţia ei, fie de la pietrele pe care le răzbate, am inspirat aerul cu adieri reci de toamnă. O atmosferă de prospeţime şi vitalitate ne-a ameţit întreaga fiinţă.
A trebuit însă să ne luăm rămas-bun de la renumita cascadă, deoarece un alt obiectiv turistic cărăşean era dornic să îşi arate unicitatea şi anume Complexul Mulinologic de la Rudăria, cel mai mare parc mulinologic din România şi din Europa de Sud-Est.
Anotimpurile lui Vivaldi intr-o alta interpretare romaneasca, la Viena
Cheile Dobrogei
de Catalin Popescu
Cheile Dorbogei inspiră sentimentul de intoarcere in timp, in vremuri in care alte specii stăpâneau planeta. O zona ideală pentru relaxare dar si pentru pasionații de drumeții in aer liber. In apropiere se pot vizita: Pestera Casian, Mânăstirea Sfântului Casian, Lacul Casian, Pestera Liliecilor. Cheile Dobrogei alcătuiesc o zonă protejată situată în Dobrogea, pe teritoriul județului Constanța.Aria naturală se află în partea central nord-estică a județului Constanța, pe teritoriile administrative ale comunelor Cogealac, Grădina, Mihail Kogălniceanu, Pantelimon, Săcele, Siliștea, Târgușor și este străbătută de drumul național DN22.
vineri, 5 noiembrie 2021
Trepte de lumină în Banat - Oraviţa-Anina - prima cale ferata montana din Romania
de Elena Trifan