duminică, 28 noiembrie 2021

Sarmizegetuza Regia - capitala vechii Dacii

de Cătălin Popescu  
O plimbare făcută la Sarmizegetuza Regia este binevenită. Pe lângă doza de istorie administrată, o gură de aer curat și puțină relaxare îți încarcă bateriile la maxim. O plimbare reușită in inima Daciei. Aer curat, liniște și o doză binemeritată de istorie. Sarmizegetusa Regia a fost capitala și cel mai important centru militar, religios și politic al statului dac înainte de războaiele cu Imperiul Roman. A fost nucleul unui sistem defensiv strategic format din șase fortărețe dacice din Munții Orăștiei, folosit de Decebal pentru apărare contra cuceririi romane. Situl arheologic Sarmizegetusa este situat în satul Grădiștea Muncelului din județul Hunedoara, la o altitudine de 1030m. Numele ar putea fi unul dacic, dar a fost păstrat doar în variate forme fonetice ale limbilor greacă și latină. După cucerirea Daciei și înglobarea ei în Imperiul Roman, capitala a fost mutată la Ulpia Traiana (Sarmizegetusa), aflată la peste 40 de km depărtare. Ruinele cetății dacice. Sarmizegetusa Regia au fost inclusa pe lista patrimoniului cultural mondial UNESCO.

sâmbătă, 27 noiembrie 2021

Atmosfera de la Praga, in... prag de Sarbatori

 de Ludmila Ciobanu

Praga are farmecul ei aparte, ne cucerește și ne uimește de fiecare dată, mai ales în perioada Adventului si nimeni nu ne va fura atmosfera de Crăciun, chiar dacă s-au anulat târgurile. Guvernul ceh a aprobat starea de urgență pentru 30 de zile. Ce măsuri se aplică până pe 25 decembrie? Restaurantele, barurile, discotecile se închid la ora 22. Târgurile de Crăciun sunt interzise, ca si consumul de alcool în public, de alimente în centrele comerciale, precum și în așa-numitele food courts si toate evenimentele publice cu mai mult de 100 de persoane. Restricțiile nu mai sperie pe nimeni azi, iar lumea își dorește sărbătoare așa că au luat cu asalt piața Orașului Vechi, s-au pozat împreună cu familiile si prietenii la pomul de Crăciun frumos împodobit, au mâncat un trdelnik și s-au bucurat de atmosfera feerică pe care doar Praga o poate dărui. 

vineri, 26 noiembrie 2021

Targul de Craciun de la Cluj-Napoca

 


de Ioan Laslo

Din aceasta seara, clujenii (si nu numai) au intrat in atmosfera Sarbatorilor. Sunt 45 de casute amenajate in piata centrala a orasului, fiecare cu bunatati (ciocolata de casa, vata pe bat,kurtoscalacs, vin fiert, produse traditionale din carne etc) sau ornamente specifice create manual. S-a instalat si roata care permite ( in schimbul a 20 de ron) o privire panoramica de la 24m asupra zonei. Desigur, totul este luminat feeric si intretinut sonor de Radioul Racnetul lui Rudolf, cu piese de Craciun. Nu vor lipsi povestile la gura sobei, spectacolele de teatru de papusi, scrisorile catre Mos si locurile unde se pot face donatii si fapte bune.

Trasee turistice in muntii Romaniei - Varful Grinties (Muntii Bistritei)

de Calin Nicolae Marginean
5. Virful Grinties : 1.754 m
(Muntii Bistritei din Carpatii Orientali)
Se ajunge cu masina in comuna Brosteni si mai exact, in localitatea Holdita. Aici cautati un pod de ciment (UNICUL !). Trecind podul acesta si privind fix inainte si in sus vedeti de la baza podului vf. Grinties pe care trebuie sa ajungeti !
Continuati sa mergeti tot inainte pe un drum forestier cam 75-80 min., drumul facind mici curbe, la dreapta / stinga, insa sa aveti permanent in stinga drumului pe care-l veti urma un piriu. Deci NU deviati nici la dreapta si nici la stinga de acest drum forestier, caci din el, din cind in cind se mai desprind anumite drumuri.
Dupa 75-80 min. lateste brusc pentru circa 50 m, iar dvs. continuati tot inainte si putin dreapta firul drumului, acesta fiind strabatut de mici piriiase. Dupa cca. 300 m de

Mormantul Reginei Maria


de Elena Trifan

O potecă îngustă, spiralată urcă de la Castelul de la Balcic la aleea de deasupra lui şi te conduce la mormântul reginei Maria, foarte modest, construit din piatră, asemenea celui al lui Iisus. Spirala este şi aici simbolul ascensiunii, al legăturii dintre pământ şi cer, al aspiraţiei omului spre desăvârşire. Crucea de la mormânt se află aproape la acelaşi nivel cu minaretul castelului, ca o dovadă a respectului reginei faţă de toate religiile lumii şi, mai ales, faţă de religiile musulmană şi creştină specifice oamenilor locului. La capătul mormântului se află o cruce de piatră românească. Crucea are o simbolistică bogată. Pe ea sunt încrustate înscrisuri în limba slavă bisericească. Pe trunchiul ei şi pe braţele laterale se află câte trei cercuri, simbolul Sfintei Treimi. În fiecare grupare de câte trei cercuri, cel din mijloc este mai mare, reprezentând, probabil,Tatăl. În total sunt nouă cercuri, simbolul comuniunii dintre lumea apelor, pământului şi cerului, al unităţii vieţii materiale cu cea spirituală, al vieţii veşnice, al perfecţiunii, al triumfului dragostei în care credea regina: „Poate că în lumea de azi există mai multă ură decât iubire, dar dragostea este mai puternică, iar dacă nu voi mai trăi să o văd, ea va trebui să învingă”. Să sperăm că regina a găsit iubirea absolută la capătul celor nouă trepte ale cerului.
Deşi era protestantă, regina şi-a pus la cap o cruce românească de piatră ca dovadă a asumării destinului, a slujirii cu credinţă a unui popor în sacralitatea fiinţei sale. Mormântul, fiind situat pe un spaţiu înalt, îi va permite, poate, reginei să privească şi după moarte marea, castelul, să se bucure de armecul grădinii şi să privegheze asupra oamenilor locului.

Dorinţa reginei a fost să ţină legătura cu acest spaţiu mirific şi după moarte şi înainte de a muri a cerut ca inima să îi fie înmormântată la Balcic. Ea a murit la Sinaia la data de 18 iulie 1938 şi ultima dorinţă i-a fost ascultată. Inima ei a fost pusă într-un mic coşciug de aur cu stema României şi depus în Capela„Stella Maris”. Alături de ea a fost aşezată o coroană din lemn de dafin, trimisă din Malta în semn de omagiu faţă de regină. După ce Cadrilaterul a revenit Bulgariei, drumul sinuos al inimii reginei a continuat. A fost luată de aici, depusă într-o peşteră la Bran, un alt loc favorit al reginei, iar acum se află la „Muzeul de Istorie al României”. Pulsul ei este posibil să mai bată încă în mica bisericuţă, în fiecare copac, floare sau cişmea de la castel şi din grădini.

joi, 25 noiembrie 2021

Muzeul ”Nicolae Grigorescu” Câmpina sau spiritualizarea luminii

 de Elena Trifan


Este toamnă, nu prea am ieşit din casă, mi se face din nou dor de oraşul de la poalele Văii Prahovei, mic şi cochet cu iz de munte şi de câmpie totodată, calm şi cu aer curat, renumit pentru cele două muzee: „Nicolae Grigorescu” şi „Iulia Haşdeu.”

Cred că aţi ghicit, este vorba de oraşul Câmpina, situat în apropiere de Paralela 45 şi precedat de localitatea Băneşti unde s-a prăbuşit avionul pionierului aviaţiei universale, Aurel Vlaicu. Toamna îşi arată chipul trist şi umed. O ceaţă lăptoasă uneşte cerul cu pământul. Ceaţa pluteşte în fuioare foarte aproape de noi, încât dacă nu am fi în microbuz, am crede că o putem prinde cu mâna. În oraş fugim de arterele principale pe care circulă maşini, căutăm străzi liniştite pe care să putem admira grădinile şi copacii marcaţi de schimbările atmosferice ale toamnei. Coloritul galben şi ruginiu al toamnei încă se mai păstrează în copaci, grădini şi pe trotuare. Lumina verii luptă să mai triumfe în licărul galben al frunzelor care se lasă cu greu desprinse de pe crengile copacilor sau zac în agonie pe pâmânt.

Ajungem în preajma muzeelor, care exercită asupra noastră o atracţie foarte mare, deşi le mai văzuserăm. Atmosfera sumbră de toamnă ne împiedică să ne ducem la Muzeul „Iulia Haşdeu”, aşa că optăm pentru Casa Memorială „Nicolae Grigorescu”. Admirăm bustul pictorului amplasat în curtea casei, de parcă acum l-am fi văzut pentru prima dată, citim inscripţiile de pe casă, pătrundem în interior pentru a ne bucura din nou de măiestria prezentă în exponatele de aici care de fiecare dată ne dezvăluie aspecte inedite, noi şi noi sensuri şi ne creează alte şi alte impresii. Mai mult ca oricând suntem fascinaţi de lumina pură, blândă, diafană ce iradiază din tablouri, de albul imaculat, fraged şi inocent al unor tablouri precum: „Flori de măr”, „Flori de cireş”, „Ciobăniţă”, „Femeie de la ţară torcând”, „Plopul”, „Care cu boi”, „Ghiocel” etc. Aspecte ale vieţii materiale din zona în care trăia pictorul graţie măiestriei artistului se spiritualizează, par manifestări ale luminii. Deşi este surprins în timpul activităţilor sale zilnice, tradiţionale, omul pare a fi pictat într-un moment de odihnă, de linişte, de echilibru total între el şi natură. Privirea aţintită în zare îl proiectează într-un Univers vast, pe care îl contemplă asemenea unui artist, ci nu asemenea unui ţăran. Animalele sunt blânde, liniştite, încât stăpânul lor nu trebuie să le păzească cu încordare. Vitele din picturile lui Grigorescu de culoare albă sau alb-gălbui, aflate în momente de păscut sau de odihnă par nişte făpturi angelice. Un puternic sentiment al vastităţii spaţiale şi temporale, al curgerii neîncetate a vieţii se degajă din tablouri, de la imaginea fântânii din care apa izvorăşte neîncetat, la boii ce îşi poartă povara pe un drum ce pare fără sfârşit, la fuiorul din care parcă se toarce firul vieţii, la cumpăna şi plopul ce se înalţă spre cer, la albul aproape imaculat al cerului. În centrul tuturor se află El, Omul, cu chipul lui calm, gingaş, luminos, o întrupare a luminii cosmice, a dragostei de viaţă şi de tot ceea ce îl înconjoară, un liant între elementele firii.

Părăsim lumea muzeului, o plimbare de-a lungul lacului prin aerul umed de vaporii acestuia şi de picăturile fine de ceaţă, la lăsarea serii este înviorată de coloritul galben-ruginiu al arbuştilor lăsat încă în viaţă de generozitatea acestei toamne blânde.

miercuri, 24 noiembrie 2021

Florenta - orasul Renasterii

    de Ioan Laslo

  Dintre toate orasele italiene, categoric Florenta este cel mai tentant pentru iubitorii de arta. Punct de plecare al Renasterii, orasul pastreaza insa aproape toate operele de valoare din acele vremuri, avand sansa de a mosteni adevarate capodopere, deoarece ultimul vlastar al familiei de Medici, Ana Maria Lodovica a conditionat cedarea intregului patrimoniu orasului de pastrarea sa intacta. Le vezi peste tot: in piete, in muzee, in biserici sau pe stradutele pline de farmec. 
   Ca sa "gusti" Florenta (si aici nu ma refer la bucataria toscana, care este si ea delicioasa) ai nevoie de un numar mare de zile. Cei care o viziteaza pe fuga risca sa piarda mare parte din atmosfera sau sa renunte la superbele colectii din Uffizi, Palazzo Pitti, L'Academia sau Bargello. Nu e timp de toate, iar cozile de la intrare sunt uneori dezarmante. De aceea, recomandabil este sa iti oferi mult timp: si pentru a hoinari prin piatete (de la simbolica Piazza della Signoria si pana la excelentul punct de belvedere din Piazza Michelangelo), si pentru a privi Fiume Arno de pe diferitele poduri(dintre care cel mai cunoscut ramane desigur Ponte Vecchio), dar mai ales pentru a simti atmosfera extraordinara din gradinile orasului. Totul pigmentat cu

marți, 23 noiembrie 2021

Sicilia mai puţin cunoscută - Erice

 de Valentin Oanta

Situat în extremitatea de nord vest a Siciliei, Erice este considerat în Italia un sat. Eu îl consider localitate cu iz istoric şi nu numai atât. Este menționat de Virgiliu în a sa Eneida, ca o oprire a călătorului troian Enea, fondatorul mitic al Romei.
Putem începe preumblarea noastră prin aceste locuri pline de istorie, de la Poarta Trapani străbătând străduțele pline de farmec şi pieţele care dezvăluie ici colo priveliști minunate către Marea Tireniană spre Golful Trapani, insulele Egadi sau câmpurile de sare de la Trapani, menționate din vechime.
Erice este renumit pentru numeroasele sale biserici (peste 100). Cele mai importante sunt Biserica San Martino în stil renascentist şi Biserica San Albertino degli Abbati sau Chiesa Madre cum îi spun localnicii, dedicată cultului Santa Maria Assunta. Clopotnița acesteia din urmă este pătrată, dotată cu ferestre înguste cu montanţi, fiind şi o structură de apărare în Evul Mediu.
Apoi, remarcăm cartierul spaniol, construit pentru armata iberică în vremuri de mult apuse.
Dar simbolul lui Erice este Castelul lui Venus (Castello di Venera) construit de normanzi. Aceștia au folosit materiale luate din Templul antic al lui Venus de la care acesta şi-a luat numele. Castelul este înconjurat de turnuri iar în apropiere de află Balio, o minunată grădină. Acum, nefiind sezon turistic nu am putut lua telecabina spre Trapani, dar data viitoare poate, pentru că ştiu din povestiri ce priveliști de vis oferă.
Dacă suntem echipați corespunzător putem face o drumeţie spre vârful celor trei biserici Porta Castellamare ce oferă o vedere splendidă spre golful Bonagia, sau un traseu relativ ușor ce ne poartă paşii spre bisericile Sf. Maria Maddalena, Sf. Ippolito şi Santa Maria Maggiore.
În speranța că v-am stârnit curiozitatea, vã invit să descoperiți frumusețile Siciliei mai puţin cunoscute !

luni, 22 noiembrie 2021

Amsterdam - nu doar distractie de noapte!

de Ioan Laslo
      Am avut des discutii cu prieteni care erau siguri ca o vizita la Amsterdam poate avea doar scopuri nu tocmai "ortodoxe". Toleranta deosebita a localnicilor, multiculturalitatea si, pana la urma, interesul doar pentru viata lor personala, fara dorinta de a stii cat mai multe despre "capra vecinului" atat de prezenta in "cultura noastra traditionala"(intentionat nu am spus nationala si am pus ghilimelele potrivite) ii pot face pe unii sa considere ca singurele tentatii ar fi Cartierul Rosu si celebrele "tutungerii". Ori Amsterdam este, de departe, cu totul si cu totul altceva. Libertatea bine inteleasa si respectul pe care fiecare il are pentru celalalt iese in evidenta mai ales in Amsterdamul cultural, mult mai interesant si extrem de cosmopolit. Mai mult, pentru microbisti, aici intalnesti unul dintre cele mai moderne stadioane construite vreodata, loc de desfasurare a unor meciuri ale celebrei Ajax, dar si spatiul pentru concerte de neuitat.
       In primul rand, orasul necesita o

duminică, 21 noiembrie 2021

Piateta San Marco...unul dintre cele mai romantice locuri din Venetia


de Ioan Laslo
   Cand ajungi la Venetia, este obligatoriu sa treci prin unul dintre cele mai romantice locuri ale orasului din laguna: Piateta San Marco! Si nu neaparat pentru ca aici exista in apropiere cea mai cunoscuta statie de gondole, sau pentru ca muzica de estrada(aflata si pe fundalul filmuletului prin care am incercat sa surprind atmosfera) te indeamna la visare. Este, pur si simplu, o locatie exceptionala pentru turistii exceptionali! Perechi, perechi trec pe aici, gustand firescul sentimentelor pozitive si cine stie cate juraminte se fac in numeroasele limbi vorbite in acest adevarat turn Babel. Piateta este de fapt o antecamera a mult mai cunoscutei Piete San Marco, "kilometrul zero al Venetiei", pregatindu-te parca pentru spatiul majestuos al "celui mai elegant salon din Europa", dupa cum ii spunea Napoleon. Iar tie, trecatorule, iti vine parca sa te stergi pe picioare, obisnuindu-te sa "degusti frumusete".

sâmbătă, 20 noiembrie 2021

Bora Bora - cea mai dorita insulă din lume


de Paul Drosu

BORA BORA, cea mai dorita si legendara insula din lume. Pentru ca putini dintre cei carora le place sa calatoreasca nu isi doresc sa ajunga aici. Eu, unul, nu cunosc pe nimeni...in afara de mine, care insa am fost deja. Si, de aceea, acestei insule nu prea ii "scapa" nimeni dintre cei care ajung prima oara in POLINEZIA FRANCEZA. Bora Bora este, insa, si cea mai aglomerata, mai americanizata si mai putin "polineziana" insula din Polinezia Franceza… Si, de aceea, mie nu imi place in mod deosebit. Insa am renuntat sa ii sfatuiesc pe cei care ajung prima data in PF sa nu se duca si in BB, desi au o alternativa mult mai autentica, numita "Bora Bora anilor '60". De altfel, nu exista agentie de turism care sa nu includa in ofertele pentru PF si Bora Bora.


Legat de "frumusete", este, intr-adevar. deosebit de frumoasa si spectaculoasa, dar "frumusetea" este o notiune atat de subiectiva si de relativa, incat este greu sa spui despre ceva, in general, si o insula, in special, ca este "cea mai frumoasa" din lume! 

Si as mai adauga, legat de "cea mai dorita", doua aspecte - unul obiectiv si unul subiectiv. Legat de cel obiectiv, desi in Polinezia Franceza vin putini turisti (din fericire) comparativ cu alte zone tropical-oceanice, aproape 100% din acesti turisti ajung si in BORA BORA. Desi PF este compusa din vreo 120 de insule si atoli. Iar pe multe dintre aceste insule vin extrem de putini turisti. De ex., sunt destui atoli pe care ajung atat de putini turisti, incat exista doar o singura cursa de avion pe saptamana, care, in plus, face un circuit si pe alti 2-3 atoli vecini. Comparativ, catre BORA BORA sunt in jur de 8-10 curse PE ZI din Tahiti!

Iar legat de latura subiectiva, 99% dintre pararile pe care eu le-am intalnit de-a lungul timpului, au fost acelea ca persoanele respective isi doreau sa ajunga in BB.


In imagini este partea cea mai luxoasa a acestei insule legendare. In prima imagine, din plan apropiat spre departat se vad over-water bungalow-urile St. Regis Resort, Le Meridien, Intercontinental Resort Thalasso Spa. In partea dreapta se vede un pic din Four Seasons Resort., care se vede complet in imaginile 2 si 3. Acestea sunt cele mai "complexe" tipuri de constructii turistice in Polinezia Franceza, aici neexistand constructii uriase, de otel, beton sau sticla!!!  Iar pentru cei carora le place sa "domicilieze" pe over-water bungalow-uri, o informatie care ii va atrage si mai mult catre aceasta cea mai dorita insulita din lume, in mijlocul Pacificului: AICI au aparut primele OB (Overwater Bungalows) in 1971, in forma actuala, dupa ce au fost "inventate" in RAIATEA, o insulita vecina, insula-sfanta a tuturor polinezienilor din Pacific, la 15 km, devenind apoi o obisnuinta in lumea intreaga! < Pentru "carcotasii" Polineziei Franceze, iata ce spunea despre Polinezia Franceza unul dintre cei 3 americani inventatori ai OVERWATER BUNGALOW-urilor, Jay Carlisle: "French Polynesia, a place so tropical, so remote, and so exotic, just saying its name in winter brings out the faint odour of coconut tanning oil"… 

Bora Bora…cea mai cunoscuta si dorita insula din Polinezia Franceza si din lume. Initial, se chema "Pora Pora" (Pora pora mai te pora) care inseamna in limba tahitiana "Primul nascut". Aceasta, din cauza faptului ca alfabetul tahitian nu contine si litera "B". Pentru ca alfabetul tahitian nu are decat 13 litere din care 5 sunt vocale, limba tahitiana este extrem de melodioasa si de placuta. Cei vreo 10.000 de locuitori din Bora Bora (foarte multi pentru o insula polineziana, in afara de Tahiti) se considera mai mult americani decat francezi, poate si datorita faptului ca legaturile istorice cu USA au fost destul de puternice, mai ales in al doilea razboi mondial si faptului ca aici vin si multi americani in vacanta...dar sa nu va inchipuiti ca vin cu sutele de mii...nu, caci in toata Polinezia Franceza vin intr-un an, din toata lumea, tot atatia calatori cati vin in Hawaii doar in vreo 2 saptamani!!! 

Bora Bora a fost descoperita de catre "albi", prin acelasi navigator si explorator olandez care a descoperit si RAPA NUI (Insula Pastelui) - Jacob Roggeveen, ambele in 1722.

Polynesia dreamin'! 

Palatul Regal din Caserta – “Versailles”-ul Italiei

de Livia Mihaela Manzatu


Motto:
„Călătoriile au tendința de a intensifica toate emoțiile umane”
 (Peter Hoeg)
Când vine vorba să călătoresc, nicio perioadă din an nu poate fi nepotrivită pentru a vizita ceva cu adevărat impresionant! Conform zicalei: “Cum îți începi noul an, așa vei continua tot anul”, mi-am propus ca noul an 2019 să mă găsească nepărat într-o excursie.
Iată-mă din nou la drum, cu trei zile înainte de 2019, într-o excursie organizată de către cea mai prestigioasă agenție de turism din Romania, avându-l din nou drept ghid de turism pe Domnul Ioan Laslo – o garanție a unei călătorii de poveste.
Caserta și al său Palat Regal! Una dintre atracțiile turistice ale acestei excursii care mă impresionase de când am admirat primele fotografii ale unor prieteni care călătoriseră acolo primăvara sau

vineri, 19 noiembrie 2021

Romanii si toaletele publice


     Astăzi, 19 noiembrie este Ziua Internațională a Toaletelor Publice. Roma are multe povești legate de acestea.
    Pe Colina Palatină a existat un complex de toalete publice, construit în vremea împăratului Nero. Avea circa 50 de locuri, dispuse în trei rânduri. Si împaratul Vespasian isi leaga numele de toaletele publice din Roma Antică, el fiind cel care a introdus taxă pentru utilizarea lor. Unul dintre fii i-a reprosat ca ''lumea râde pe seama subiectului'', dar Vespasian a gasit un ''mod inteligent'' de a-i demonstra fiului său că se înșeală. L-a luat într-o toaletă publică, a aruncat o monedă și i-a spus să o ridice. L-a întrebat: ''A ce miroase?'' '' A nimic''- a fost raspunsul fiului. Atunci Vespasian a completat: ''Vezi, banii nu au miros''.
    Astăzi, la Roma, se păstrează bine conservate toaletele publice din

marți, 16 noiembrie 2021

Nafplio si asasinarea lui Kapodistrias

de Ioan Laslo

      Nafplio este, fara dor si poate, una dintre cele mai interesante locatii din Pelopones. Prima capitala a Greciei moderne independente este insa si locul unui asasinat care, dupa spusele unui localnic, ar fi dus pentru o perioada la moartea democratiei.. Totul a avut loc la intrarea in biserica Sf. Spiridon, una dintre ctitoriile venetienilor de la inceputul secolului al XVIII-lea. Pe 27 septembrie 1831, Ioannis Kapodistrias, primul guvernator al Greciei moderne a fost atacat aici cu un pistol de Konstantinos Mavromichalis. Gloantele nu si-au atins insa tinta (urmele unuia dintre ele se mai pastreaza sui azi sub sticla pe zidul bisericii), insa asasinul a folosit apoi un cutit, care s-a dovedit a fi mai eficient. 
      Kapodistrias conducea Grecia din 1928 si stabilisa capitala acesteia la Nafplio. De altfel, orasul a fost si unul dintre primele eliberate de sub turci, impunatoarea cetate  Palamidi, fiind cucerita de un grup de rebeli greci, condusi de generalul Kolokotronis inca de pe 29 noiembrie 1822.
Revenind la Kapodistrias, acesta fuese ales guvernator la a Treia Adunare Nationala de la Trozen si a luat toate masurile pe care le-a crezut de cuviinta

duminică, 14 noiembrie 2021

sâmbătă, 13 noiembrie 2021

Salzburg inseamna in primul rand Mozart!

 

de Mircea Poeana

M-am trezit de dimineata la Salzburg.
Am intrat intr-o cofetarie nu departe de casa unde s-a nascut Mozart si am baut un espresso dublu (blasfemie!) insotit de un croissant ca pe vremea cand Inalta Poarta se pleca in fata Barocului.
Am strabatut usor strazile pana am ajuns langa cimitirul unde s-a ascuns familia von Trapp: Liesl, Friedrich, Louisa, Kurt, Brigitta, Marta si Gretl, zvarluga aia mica...
Am trecut apoi podul peste Salzach si l-am salutat cu veneratie pe Domnul Herbert von Karajan, care scruta raul si nu prea m-a bagat in seama.
Tocmai cand sa intru in gradinile Palatului Mirabell m-a oprit un tanar zvelt, dar cam palid.
- Nu am dormit toata noaptea! Tocmai am terminat Concertul pentru vioară nr. 2 în Re major, K. 211...
Nu am inteles mai nimic, nu sunt un fin cunoscator al

vineri, 12 noiembrie 2021

”Supernova Planetarium” de la Slanic Prahova


 de Elena Trifan

O inovație modernă, de dată recentă, conferă un nou iz de originalitate renumitei saline de la Slănic Prahova, și anume cel mai mare planetariu din România, ”Supernova Planetarium”, realizat aici în împărăția sării la o adâncime de 208 metri, din inițiativa lui Dragoș Brașov, originar din București, inginer, pasionat de astronomie încă de când era elev, cu plăcerea de a construi telescoape în studenție, fost corporatist în domeniul bancar și în domeniul IT. În cele din urmă, pasiunea pentru astronomie a învins. În 1998 a înființat Asociația Astronomică ”Urania” cu sediul la Palatul Național al Copiilor. A inițiat și coordonat nenumărate expediții de observare a eclipselor totale de soare în Turcia, China, SUA și fiind un popularizator al astronomiei și al educației prin astronomie de peste 30 de ani, implicat în dezvoltarea turismului în regiune, urmează să devină membru în Asociația pentru Dezvoltarea Turismului Prahova, dar și la nivel național. Cu ocazia aniversării a 15 ani de când s-a lansat în România, Discovery l-a ales pentru promovarea zonei de astronomie, în cadrul emisiunii ”Efectul Discovery-Astronom.” De asemenea, la Palatul Copiilor din Ploiești a susținut cursuri pentru elevi pentru a-i antrena în tainele astronomiei, ale observațiilor astronomice practice.

În afară de înființarea și perfecționarea Planetariului de la Slănic, este preocupat de realizarea și a altor proiecte, cum ar fi construirea unui Observator Astronomic al Asociației pe platoul dintre Vălenii de Munte și Slănic, unde Institutul Astronomic al Academiei Române a intenționat să construiască un Observator Astronomic Național. Planetariul din salina Unirea de la Slănic, realizat printr-un proiect european are la bază un concept inovator ”Cerul de sub pământ.” A fost deschis oficial pe data de 19 iulie 2019, cu ocazia celebrării a 50 de ani de la prima aselenizare a omului și aniversării a 100 de ani de la înființarea Uniunii Astronomice Internaționale. Printre personalitățile participante la deschidere s-au aflat și cosmonautul Dumitru Prunariu, jurnalistul Alexandru Mironov, astronom doctor Magda Stavinschi, fost director al Institutului Astronomic al Academiei Române etc. Planetariul are un ecran sferic cu o lățime de 16 metri în diametru, 10 metri înălțime, o capacitate de aproximativ 170 de locuri, este dotat cu sisteme de proiecție laser 4 K și fotolii ergonomice. Prin intermediul proiecțiilor obișnuite sau 4 K interactive, pe care le poți viziona aici, într-un timp incredibil de scurt, ai acces la o adevărată enciclopedie cosmică. Teorii, instrumente de cunoaștere, forme de manifestare, transformări și regenerări, prezentate diacronic și sincronic simți că îți taie respirația, îți țin treze văzul și auzul. În planetariul din salina de la Slănic a fost organizat și un eveniment cultural unic în lume, denumit ”Sub cerul înstelat”, în cadrul căruia a fost recitată astropoezie, s-a cântat muzică astrofolk, s-a susținut concert de pian și muzică de operă. Evenimentul s-a bucurat de aprecierea Societății Internaționale de Astronomie fără Frontiere. Unic prin mărime și concepție, planetariul a suscitat interesul turiștilor, specialiștilor, unor instituții din țară și din străinătate. Cu ocazia deschiderii oficiale, președinta Uniunii Astronomice Internaționale a transmis un mesaj video de încurajare a activității planetariului, fiind încântată, în mod deosebit, de locul unde acesta a fost amplasat. De asemenea, a fost insclus pe o listă care prezintă cele 50 de fapte bune făcute în România în 2019. Recent, a fost descoperit inclusiv de polonezi care l-au invitat pe Dragoș Brașov să povestească despre minunea de sub pământ la un târg de turism industrial, specializat în saline și în mine. Planetariul este pregătit să primească turiști străini, multe dintre proiecte inclusiv cele interactive live fiind prezentate în mine în mai multe limbi străine: bulgară, turcă, poloneză, ebraică, engleză, franceză etc. Anul aceasta, Planetariul de la Slănic va aduce vizitatorilor un alt element de unicitate în Europa de Sud-Est și anume implementarea proiecțiilor 3 D 360 grade, care vor permite o imagine în profunzime de jur-împrejur și lansarea unui film cu proiecție 360 grade despre materia întunecată la care sunt asteptați inclusiv laureați ai Premiului Nobel. De asemenea, și-a propus să ofere cursuri legate de toate materiile din programa școlară, având în vedere că este un proiect versatil în care se poate proiecta 360 de grade orice fel de tip de informație, oferind senzația de imersie unică în România copiilor și elevilor participanți, ei putând astfel înțelege mai bine fenomenele lumii înconjurătoare.

joi, 11 noiembrie 2021

Sorento - o bijuterie a Coastei Campania


     de Ioan Laslo

     Lumea este acum intr-o pauza. Nu face exceptie nici Campania, unde avioanele spre Napoli mai mult nu sunt, decat aterizeaza. Vor veni insa si vremuri mai bune si vom ajunge din nou la Sorento, adevarata bijuterie a zonei!
    Cei mai multi turisti care trec de Napoli spre Sorento isi doresc o vacanta relaxanta aici. Dar locatia este excelenta si pentru a lua vaporul spre I-la Capri si spre Sicilia sau, de ce nu?, masina spre Coasta Amalfi. Zona centrala a statiunii este departe de a fi linistita, insa exista si hoteluri mai retrase, unde puteti avea un sejur romantic in doi. Daca va cazati mai spre centru pregatiti si cardul, deoarece doamnele vor avea unde sa faca shopping, achizitionand lucruri de calitate la preturi piperate. Nu ratati insa peisajele absolut mirifice care va vor acapara de indata ce treceti de marele tunel. Pretutindeni, coasta arata splendid, iar Vezuviul care se profileaza dincolo de Golful Napoli vegheaza parca de la distanta. Cum vegheaza parca si celebrul Caruso, nascut la Napoli, dar care a decis sa-si petreaca sfarsitul vietii, interpretand cu patos "Torna a Sorriento". Slide show-ul este ilustrat cu aceasta bucata muzicala celebra, dar stiti cum e cu "drepturile de autor" astfel ca

miercuri, 10 noiembrie 2021

Vizitați Pâltiniș, vizitați România!

de Catalin Popescu

 
Păltiniș are un farmec aparte care te cucerește. Este cea mai veche stațiune montană din România, este situată la altitudinea de 1442 m. Indiferent de sezon, in statiunea Păltiniș turiștii pot incerca experiențe nenumarate. Situată la numai 32 de kilometri de Sibiu, stațiunea se află in Munții Cindrel si este inconjurată de păduri dese de un farmec aparte. Dacă vă plac drumețiile si urcați pe Vârful Bătrana, veți avea parte de peisaje de poveste. Aerul proaspât și curat vă va insoti în drumetie. Dupa o zi petrecută pe munte vă puteți incălzi într-o pensiune sau la un foc de tabără, sau puteti degusta din preparatele tradiționale.Stațiunea Păltiniș oferă diverse posibilitați de distractie, atât pe timpul iernii câ și pe timpul verii. Au fost amenajate pârtii de schii cu grade de dificultate diferite, exista tunuri de zapada, nocturna, parc de distractie si pârtii de sanius.
Vizitați Pâltiniș, vizitați România!

Biserica Stavropoleos

de Ioan Laslo    Vizitarea Bisericii Manastirii Stavropoleos, situata in centrul vechi al Bucurestilor, in spatele Muzeului National de Istorie, a fost mereu o dorinta pentru mine. Desi am trecut prin zona de multe ori, am gasit mai greu o clipa de repaus pentru a intra. Dar, cand m-am decis sa renunt la altele si sa-i calc pragul, am fost pe deplin satisfacut.
  Bijuterie a stilului brancovenesc, biserica are monumentalitate, in pofida dimensiunilor ei reduse, iar curtea alaturata este o adevarata incantare. Este rezultatul celor 20 de ani de restaurare, finalizati in 2012, care i-au redat frumusetea de altadata. Am vizitat-o in plina iarna, admirandu-i frescele interioare si exterioare si icoanele imparatesti. 
     Biserica a fost gata in 1724, conform pisaniei in greceste si romaneste, fiind ctitorita de Ioanichie, cel care avea mai apoi sa fie ridicat la rang de mitropolit al Stavropolei, cu acceptul domnitorului fanariot Nicolae Mavrocordat si care isi are mormantul chiar aici.
     Redevenita manastire din 2008, locatia este perfecta pentru restauratorii de icoane, carti si obiecte liturgice, avand si o colectie de arta religioasa de o mare valoare.
    Trecatorul poate face un popas, fiind primit cu mare drag pentru a se reculege si a admira locatia.

marți, 9 noiembrie 2021

Palatul Florescu-Ştirbey - Muzeul Oraşului Sinaia


 de Elena Trifan

Într-o zi de toamnă târzie am plecat într-o călătorie cu trenul de la Ploieşti la Sinaia. Soarele strălucea palid, singurele vieţuitoare, o turmă de oi albe la păscut. Copaci cu frunze galben-arămii sau arse de suflul toamnei. Nemiloasa toamnă a supt din arbori verdele plin de viaţă, le-a ars sufletul şi i-a lăsat goi în bătaia vântului şi a viscolului ce au să vină. Sufletul ei de zgură se teme de lumină şi căldură. Să fie oare o fiinţă atât de iubitoare de uscăciune? Vrea viaţă ascunsă în trunchiuri dorminde asemenea ursului în vizuină? Copacii au acumulat oare hrană destulă din belşugul verii? Din pădurea suferindă se mai înălţa doar câte un copac de un galben ruginit. Pe măsură ce trenul urca stâncile sure îşi arătau chipul trist. Soarele lucea anemic, fără să aducă în natură niciun zâmbet. 

Cu cât înaintam, chipul pădurii se tot întuneca. La Comarnic copacii nu mai sunt prăfuiţi de albul cenuşiu al Fabricii de Ciment; un câştig pentru sănătatea naturii şi a oamenilor, dar o pierdere pentru dezvoltarea localităţii şi a ţării întregi. Din loc în loc pâlcuri verzi de conifere spărgeau monotonia peisajului, creând mici oaze de viaţă plăpândă. Prahova cu străluciri argintii curgea limpede şi sârguincios la vale. În tren a început să se simtă aerul rece şi curat de munte. Cromatica pădurii devenea tot mai tristă. Peisajul era luminat doar de albul mestecenilor şi de strălucirea firavă a soarelui. Stâncile au devenit tot mai abrupte, cerul albastru cu nori cenuşii părea tot mai aproape, pădurile de foioase tot mai suferinde.

În Sinaia pădurea şi-a pierdut total chipul pastelat. Pe muntele opus gării se zăreau doar câţiva arbori de conifere verzi, fără a face viaţa să pulseze. În păduricea din faţa gării singura impresie de viaţă era dată de iedera care se căţăra pe copaci. Oraşul nu mai este plin de viaţa de odinioară. Pe muntele din spatele Hotelului Montana crestele erau acoperite de zăpadă şi se pierdeau în alburiul cerului. Din frumuseţea cromatică a toamnei se mai păstra doar chipul divers colorat în galben, alb, grena al crizantemelor de pe rondul din mijlocul străzilor ce se intersectează în centrul oraşului. În jurul prânzului soarele a devenit mai generos şi şi-a revărsat peste oraş lumina lui aurie, o bucurie pentru oameni, plante şi păsări. Un stol de porumbei zbura fâlfâind vesel din aripi, încercând parcă să se sincronizeze în mişcarea lor circulară cu forma rondului de flori. Soarele a dispărut repede şi ei şi-au încetat zborul.

O atracţie nouă pentru localnici şi pentru turişti o constituie Muzeul Oraşului Sinaia amenajat în Palatul Florescu-Ştirbey de pe Bulevardul Carol, nr. 28, cea mai veche clădire cu valoare arhitecturală a oraşului, inaugurat în anul 2015. Palatul Florescu-Ştirbey a fost construit în anii 1874-1875, fiind reşedinţa de vară a prinţesei Alina Ştirbey, fiica domnitorului Barbu Dimitrie Ştirbey, şi a soţului acesteia, generalul Ioan Emanuel Florescu. Palatul este construit din piatră, în stil romantic german, după proiectul arhitectului olandez Josef Iacob Schieffelleers.

În cele 13 săli ale sale de la parter şi de la subsol, muzeul şi-a propus să prezinte o sinteză a vieţii materiale şi spirituale a oraşului Sinaia, atât diacronic, cât şi sincronic, prin intermediul planşelor, hărţilor, tablourilor, machetelor, fotografiilor şi al diverselor obiecte de mobilier, de vestimentaţie sau specifice anumitor domenii de activitate. Astfel, la parter, trecut şi prezent stau faţă în faţă. În holul din mijloc sunt expuse planşe care prezintă istoria oraşului Sinaia, documente, obiecte de cult religios etc. În partea stângă se află Camera aristocratică, elegantă şi rafinată unde pot fi admirate costume de epocă, obiecte de mobilier, tabloul prinţului Dimitrie Ghica. În partea dreaptă se află imagini ale oraşului Sinaia în comunism.

Pe o scară de lemn poţi coborî pe trepte de istorie şi să faci cunoştinţă cu aspecte din trecutul oraşului: arborele genealogic al familiei Ştirbey, statuia generalului Ioan Emanuel Florescu, tabloul regelui Mihai I al României, trenul Venice Simplon Orient, Poiana Stânii Regale, Stâncile Franz Joseph, reproducere la scară a basoreliefului comemorativ montat la Stâncile lui Franz Joseph, vizitele Ducilor: Vladimir Alexandrovici al Rusiei, Alfred de Saxa-Coburg şi Gotha, Boris Vladimirovici al Rusiei, a Arhiducelui moştenitor Franz Ferdinand al Austro-Ungariei. De asemenea, poţi întâlni informaţii despre Cercetaşii României, primarii şi cetăţenii de onoare ai oraşului, personalităţi, oraşe înfrăţite cu Sinaia, Salvamont, sporturile de iarnă.

Două camere sunt dedicate Parcului Natural Bucegi, unde pe lângă macheta acestuia, sunt oferite şi informaţii teoretice despre el, floră, faună, păşunat. Piatra rece a pereţilor prinde viaţă printr-o impresionantă expoziţie de fotografii cu orhidee şi una cu trofee cinegetice. Nu există colţişor al muzeului care să nu fi fost valorificat, când ieşi dintr-o sală şi crezi că vizita s-a terminat, un alt spaţiu îţi oferă noi şi noi surprize. Obiectele obţinute prin strădania localnicilor au fost plasate cu inteligenţă şi bun gust, cu respect pentru mediul ambiant şi istoria lui, pentru un oraş nobiliar, emblematic pentru profilul geografic şi spiritual al poporului român. 

Ne-am întors spre casă la ora asfinţitului. El, regele Universului în zilele de vară, părea o simplă fiinţă bolnavă ce se lupta din răsputeri cu marea de petrol a cerului pentru a-şi arăta chipul plăpând ce încerca să-şi concentreze strălucirea într-un ochi incandescent ce părea mai degrabă coama dezordonată a unui leu. Era incapabil să ardă, să îşi arate măreţia cromatică. Treptat a început să prindă putere, să îşi mărească chipul difuz, să îmbrace atmosfera din tren în lumini şi umbre şi să trimită o vagă lumină aurie peste muntele advers. Pe măsură ce ne apropiam de Ploieşti, când ne aşteptam mai puţin privirile ne-au fost captivate de un senzaţional spectacol de culori al cerului. Soarele îşi arăta măiestria. O pată de un galben intens în centrul căreia se afla un ochi alb se profila la orizont. Dungi mov-vineţiu, galben şi roşcat alternau paralel cu ea.

Puerto Eden, printre salbaticele fiorduri sudice chiliene


de Paul Drosu
Un loc in care nu prea ajung romanii...dar nici prea multi de alte neamuri! Caci aici este unul dintre cele mai izolate si greu accesibile locuri de pe Pamant in care traiesc oameni! O izolare comparata adesea cu izolarea Insulei Pastelui...
Printre salbaticele fiorduri sudice chiliene, unde se afla un satuc uitat de lume, ultima comunitate de circa 170 de suflete de indieni alacalufi (Kawéshkar, cum se numesc ei insisi), cu acces numai din Pacific - Puerto Eden (!), in zona de pe glob cu cele mai multe zile ploioase la nivelul marii, dintr-un an (adica aproape in fiecare zi din an ploua)! Si tot in acea zona se varsa in Pacific si cel mai mare ghetar din America de Sud si, totodata, cel mai lung ghetar din emisfera sudica, din afara Antarcticii – 66 km lungime si 1300 km2 suprafata - Pius XI, care, uimitor pentru zilele noastre, creste! Ceea ce spune multe despre nivelul precipitatiilor si temperaturilor de pe aici!!
In spate se vad Anzii inzapeziti, cu imensa calota de gheata - Hielo Patagónico Sur (Campul de gheata Patagonez sudic), al doilea (si foarte aproape ca suprafata) dupa Kluane National Park din Alaska, cel mai mare camp de gheata continua din zone non-polare de pe Pamant. Iar in spatele acestei imense calote de gheata se afla celebrele si cele mai greu de escaladat varfuri montane din cele 2 Americi - El Chalten (Fitz Roy) si Cerro Torre! 

Fátima – Miracolul din inima Portugaliei

de Livia Mihaela Manzatu
Dedicând primul articol vizitării capitalei Portugaliei, astăzi m-am gândit să vă invit într-un loc strâns legat de credința creștină, aflat la doar 125 de kilometri distanță de Lisabona.   
Este vorba despre Fátima, un loc încărcat de mister și miracole. Fascinată fiind de legenda celor trei mici păstori de la Fátima, m-am bucurat să aflu că în circuitul pe care l-am făcut în Portugalia în 2016 acest loc era trecut printre destinații.
Să începem totuși cu legenda...  
13 mai 1917 a fost o zi care a schimbat viața celor trei copii din Aljustrel (un sat lângă Fátima): a Luciei dos Santos (10 ani) și a celor doi veri ai săi: Francisc (9 ani) și sora sa Jacinta (7 ani). În timp ce se aflau cu turma într-un loc în apropiere de Fátima - numit Cova da Iria (sau „Grota Sfintei Irina”) - le apăru în fața ochilor o lumină puternică; în vârful unui stejar li se înfățișă silueta unei doamne îmbracată în alb, mai strălucitoare decât soarele. 
Apariția acestei făpturi misteriose, anunțată de un înger celor trei copii cu un an înainte, s-a repetat în urmatoarele luni, Fecioara adresându-i-se Luciei cu rugămintea de a veni în același loc timp de șase luni consecutive, în a 13-a zi a fiecărei luni, la aceeași oră, cu promisiunea că

luni, 8 noiembrie 2021

La Carrara, pe urmele lui David si Pieta...

 

de Marian Lisu

Până să accedem zona dintre Lucca și Carrara nu știm noțiunea de Parc Natural Mineralier. E o minune a naturii, mama tururor lucrurilor însuflețite sau vii, care lasă cel mai elegant material, necesar meșterilor cioplitori.
Fără de materialul de aici, Michelangelo „Il Divino” Buonarroti nu ar fi putut vreodată să exclame lumi-ntregi: „Fiecare bolovan are în interior o statuie și este sarcina sculptorului să o descopere. Am văzut îngerul (creație divină) în marmură şi am sculptat până l-am eliberat”. Și nouă ni-l lăsă pe David. Și Pieta. Și câte multe alte opere atinse de divinitate, căci geniul creator a

duminică, 7 noiembrie 2021

Trepte de lumină în Banat - Complexul Mulinologic de la Rudăria

 


de Elena Trifan

A trebuit însă să ne luăm rămas-bun de la renumita cascadă, deoarece un alt obiectiv turistic cărăşean era dornic să îşi arate unicitatea şi anume Complexul Mulinologic de la Rudăria, cel mai mare parc mulinologic din România şi din Europa de Sud-Est. Acesta este situat în comuna Eftimie Murgu, fostă Rudăria, pe o suprafaţă de 3 km. Iniţial a totalizat un număr de 51 de mori de apă presărate pe valea râului Rudăria, din care, din nefericire, au rămas numai 22, celelalte fiind distruse de inundaţii. Cele existente în prezent sunt proprietatea a 30 de familii.

Morile poartă numele proprietarilor sau pe ale locului unde se află. Moara este numai pentru uzul proprietarilor, iar dacă vecinii sau alte persoane vin să macine la moara lor, nu li se percepe uium. Cu o naturaleţe ieşită din comun unul dintre proprietari cu multă amabilitate ne-a explicat modul de funcţionare al unei mori, care pentru el părea a reprezenta încă una din marile invenţii ale lumii. Astfel, am aflat că apa vine printr-un jgheab în faţa căruia se află o stavilă din lemn care poate fi lăsată sau ridicată, că viteza de învârtire a paletelor este dată de viteza apei şi că de distanţa dintre cele două pietre depinde mărimea făinei. Când pietrele sunt mai apropiate făina este mai fină şi când sunt mai îndepărtate făina este mai mare.

Continuându-ne drumul am fost surprinşi de imaginile lor care răsăreau din loc în loc, asemenea unor căsuţe din lemn, dovezi ale unui trecut care aici refuză să apună, ci se înalţă mândru în împărăţia muntelui şi a apei. Aventurându-ne un pic prin Cheile Rudăriei ne-am putut bucura de măreţia peisajului alcătuit din stânci prăpăstioase, lipsite de vegetaţie sau înviorate de culorile roşcat şi galben- portocaliu ale puţinilor copaci şi arbuşti care s-au înverşunat să crească pe versanţii lor arizi. Deşi ne aflam la jumătatea anotimpului autumnal, atmosfera era caldă, blândă şi îmbietoare. Întorcându-ne spre autocar, am putut admira aspectul îngrijit al localităţii, iar în centrul acesteia statuia lui Eftimie Murgu, profesor, jurist, om politic, revoluţionar de la 1848, care s-a născut la data de 28 decembrie 1805 în Rudăria.

Părăsim zona luându-ne rămas bun de la Dunărea care îşi răsfăţa chipul de un albastru mângâietor în razele aurii ale răsăritului de soare, sub albastrul la fel de dulce şi senin al cerului. Timp de 5 zile am avut ocazia de a vizita un univers rotund în care senzaţionalul peisagistic se îmbină armonios cu diversitatea şi originalitatea creaţiilor umane, încât la sfârşitul excursiei noastre am putut afirma cu mândrie: „Câtă stâncă, atâta tărie, câtă apă, atâta viaţă, câtă pădure, atâta aer curat şi atâta materie primă, câtă istorie, atâtea civilizaţii, câte populaţii, atâtea influenţe!”

Toamnă la Mânăstirea Crasna


 de Elena Trifan

De Ziua Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavril plecăm într-o călătorie înspre Mânăstirea Crasna, situată la aproximativ 50 de kilometri de Ploieşti, judeţul Prahova. După ce cotim spre drumul de Schiuleşti, la ieşirea din sat poate fi admirat un parc frumos amenajat cu fonduri europene şi bine întreţinut. Valea pârâului Crasna şi munţii care o înconjoară ne oferă un fascinant spectacol coloristic. Roşu de sânge şi foc, cenuşiu, verde pal, maroniu roşcat, totul iluminat din loc în loc de un auriu strălucitor te fac să te minunezi de marea taină a devenirii universale, să te întrebi cărui pictor nevăzut îi datorăm atâta măiestrie artistică, atâta amestec de viaţă şi de moarte, ce se luptă într-un joc al culorilor, al sevelor, al speciilor şi al vârstelor. Cum o astfel de taină este greu de dezlegat şi nu ai timp de meditaţii, nu îţi rămâne decât să te bucuri, să îţi fixezi cât mai bine imaginile pe retină şi pe aparatul de fotografiat şi să pleci mai departe. Pe un tăpşan copaci pitici, cu trunchiul alb, coroana cenuşie, puternic ramificaţi par desprinşi dintr-o poveste.

Tot de aici se zăresc acoperişul şi turlele Mânăstirii Crasna. Pe măsură ce înaintezi frunzele copacilor sunt tot mai roşcate, când te apropii de mânăstire, muntele este acoperit în întregime de un covor arămiu. La un moment dat în aer frunzele se antrenează într-un joc asemenea unor fluturi de culoare roşiatică. Să fie jocul ultimelor zvâcniri de energie, al bucuriei de a mai exista încă sau al împotrivirii de a cădea pe pământul ce le va acoperi în curând sub pojghiţa lui de gheaţă, conducându-le inevitabil spre moarte? Ajungem pe drumul din spatele mânăstirii, coloritul merilor din livada acesteia este în mare suferinţă, nu are nici vigoarea verii, nici auriul sau roşcatul pur al toamnei, ci pare mai degrabă un amestec bolnăvicios de culori ce trec una într-alta palide, pe care o fiinţă rea şi potrivnică le-a stors de vlagă şi strălucire. O impresie de forţă, siguranţă şi protecţie ne-o oferă gardul mânăstirii alcătuit din piatră solidă, cu acoperiş de culoare roşie şi cu chipuri de sfinţi pictate pe zid.

Porţile sunt larg deschise, pătrundem într-un spaţiu mic, plăcut şi primitor, situat la o înălţime de 720 de metri, pe partea stângă a râului Crasna, protejat de muntele Ursoaia, un loc ales de Dumnezeu ca aici să fie ridicat lăcaş de închinăciune pentru cei dornici de mângâierea divină, de clipe de reculegere şi de înălţare spirituală prin rugăciune. Binecuvântarea divină împletită cu priceperea, dăruirea şi creativitatea umană au făcut ca într-un spaţiu foarte mic să fie concentrate forme diferite de existenţă: lăcaşuri de cult, arbori şi arbuşti, pomi fructiferi, flori, stupi, straturi de legume, creându-se o impresie puternică de viaţă. Aici, în secolul al XIX-lea oameni cu credinţă în Dumnezeu, monahul Chesarie şi fiul său Nicolae, au pus bazele unui schit. Biserica „în formă de treflă, cu o singură turlă pe naos, cu ziduri groase de peste 1 metru, din cărămidă şi piatră, întărită cu traverse de stejar” a fost sfinţită la 6 decembrie 1829, având hramul „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena.” (Nicodim Dimulescu/Florin N. Şinca – Mânăstirea Crasna, judeţul Prahova, scurt istoric, p. 6) A fost pictată în 1834 de către Costache Eladie din Ploieşti şi de fiul acestuia Toma şi repictată în 1992. Biserica impresionează în ansamblul ei şi, în mod deosebit, prin iconostasul cu foiţă de aur, realizat la Viena, în 1853 şi pictat de Anghel Tănase din Ploieşti în 1858.

Aşezarea monahală a avut un rol important în viaţa comunităţii. Aici au învăţat carte copiii din cătunul Băjenari şi şi-au îngrijit sănătatea mulţi oameni nevoiaşi. În 1960 schitul a fost desfiinţat, în 1967 a trecut în subordinea Mânăstirii Sinaia, iar în 2001 şi-a dobândit statutul de mânăstire. După 1990 în curtea mânăstirii au apărut şi alte lăcaşuri de cult,făcând din Mânăstirea Crasna un centru monahal foarte puternic, care atrage un număr mare de credincioşi şi pelerini. Astfel, între anii 1992 – 1998 a fost construită Biserica „Acoperământul Maicii Domnului”, care a fost târnosită la 18 octombrie 1998. La 17 iulie 2005 a fost sfinţit Altarul de Vară şi la 22 iulie 2007 a fost târnosit Paraclisul „Duminica Sfinţilor Români” în care pe fondul unei foiţe de aur sunt pictaţi numai sfinţi români. În incinta mânăstirii se mai află o cruce de piatră pictată, din 1973 şi o Troiţă a eroilor. Toate acestea sunt plasate cu grijă, după o geometrie a echilibrului şi armoniei într-un paradis vegetal care te încântă în orice anotimp.


Biserica impresionează atât din punct de vedere al arhitecturii şi picturii, al calităţii slujbelor religioase, cât şi al omeniei cu care îşi primeşte credincioşii, pe care îi cazează şi îi ospătează gratis. Deşi ne aflăm în ultima lună de toamnă, curtea bisericii captivează printr-o cromatică diversă, prin lupta care se dă între viaţă şi moarte, prin persistenţa vieţii în natură într-o toamnă târzie. În toată curtea iarba este de culoare verde, neatinsă de suflul aspru al toamnei. De-a lungul aleilor sunt straturi de flori, mai ales tufănele şi crizanteme, unele uscate, altele cu flori încă vii, în nuanţe de alb, galben, roşcat, mov, tufe de mâna-Maicii-Domnului sunt încă verzi şi au flori, în partea stângă a aleii principale, arbori de tuia înviorează cu verdele lor, pomi fructiferi cu coroana cenuşie şi frunze uscate, alături de arbuşti de culoare galbenă sau roşiatică. Stupi de albine sunt expuşi pe iarba verde, gata pregătiţi pentru iernat. În partea dreaptă arbori de tuia şi straturi de flori împrej-muiesc o mică grădină de zarzavat în care ceapa a înverzit deja pe straturile bine îngrijite. Paralel cu ele, se înalţă un colţ luminos, tei bătrâni străjuiesc aleea, au coroane bogate cu frunze galbene. Pe iarba verde de sub ele şi în continuarea lor pământul este acoperit de un covor de iarbă verde pigmentată de galbenul şi galbenul albicios al frunzelor de tei. O altă alee este străjuită de flori de crizanteme şi câţiva trandafiri. Ne reţine atenţia, în mod deosebit, un fir de trandafir care se înalţă din covorul de frunze aurii şi îşi poartă mândru în vârf, o floare roşie, pură şi proaspătă, insensibilă la schimbările toamnei. În mod cu totul neaşteptat aici, în această zonă muntoasă, din grădina alăturată se înalţă un mănunchi de tulpini de trestie care iluminează peisajul cu bogăţia spicelor lor bogate. La capătul aleii un adevărat apogeu al vieţii îţi aprinde privirea, un arbust cu frunze verzi şi buchete de fructe roşii despre care aflăm că este o specie de cătină adusă din Grecia. Roşul fructelor completat cu cel al acoperişurilor gardurilor de piatră înfrumuseţează şi revigorează, accentuând impresia de permanenţă a vieţii, în ciuda trecerii timpului. Energii creative simţi că izvorăsc din pământ, o mângâiere pluteşte în aer, un duh blând îţi stă în preajmă. Tot în curtea mânăstirii se află şi un cimitir bine îngrijit în care în mod simbolic a fost plantat un măr, pomul biblic al cunoştinţei binelui şi răului. În jurul orei 17, ridicând privirea spre cer ni se dezvăluie un adevărat miracol cromatic. La asfinţit cerul încărcat de nori se colorează în galben strălucitor, în galben cu nuanţe de mov sau într-o combinaţie de plumburiu, galben, roşu, mov. Treptat culoarea galbenă se estompează şi cerul devine roşu cu nuanţe de mov. În spatele muntelui pare a izbucni un vulcan care aruncă pe cer rotocoale de lavă incandescentă, care se stinge treptat, locul roşului de foc fiind luat de plumburiul norilor. Într-o altă parte a cerului, deasupra muntelui se profilează o dungă de culoare crem-banan deasupra căreia domneşte nestingherit cenuşiul norilor. 

După ce spectacolul de lumini se stinge, mai aruncăm o ultimă privire asupra curţii Mânăstirii Crasna şi munţilor dimprejur şi plecăm spre casă purtând cu noi mult timp întipărită pe retină diversitatea cromatică a acestei după-amiezi de toamnă. Când am văzut ultima dată Mânăstirea Crasna mi-a trecut prin minte că mi-ar plăcea să îmi dorm somnul de veci în acest loc retras, ocrotit de munţii înconjurători, purificat de ozonul pădurilor, alintat de glasul clopotelor, înfrumuseţat de coloritul şi parfumul discret al florilor, mângâiat de aerul blând, de puterea rugăciunilor, de binecuvântarea sfinţilor.


Hohensalzburg - castelul care vegheaza asupra lui Mozart

de Ioan Laslo
         Lumea germana este plina de castele, fiecare dintre ele avand povestea lui. Hohensalzburg (Castelul din Salzburgul de Sus), asezat pe muntele Festunsberg, nu face nici el exceptie.
           Episcopii de Salzburg, cei care au dat forma actuala a orasului vechi, au construit si reconstruit edificiul, adaptandu-l fiecare dupa nevoi, inca din 1077, pe locul unui vechi castru roman. Pozitia sa strategica spune multe despre rolul pe care l-a avut. Demn de remarcat este ca el a fost asediat o singura data, cu ocazia Razboiului Taranesc German din 1525, cand inalta fata bisericeasca Matthäus Lang a trecut prin momente de spaima cumplita. Dar castelul a rezistat. În 1612 arhiepiscopul detronat Wolf Dietrich von Raitenau a murit în închisoarea de aici. Ne putem imagina prin ce a trecut vizitand "camera de tortura", nefolosita in realitate, dar care cuprinde toate "instrumentele" prin care se afla "adevarul" la vremea respectiva. În secolul al XIX-lea, el a fost folosit drept cazarmă, depozit și temniță înainte de a fi abandonat ca avanpost militar în 1861.
     Nu puteam ilustra castelul din orasul lui Mozart decat cu muzica micului geniu: menuetul din Simfonia Nr.41 in C Major. Sper sa va faca sa priviti pozele cu mai multa placere!
      Astazi, Hohensalzburg este unul dintre cele mai

sâmbătă, 6 noiembrie 2021

Trepte de lumină în Banat - Legenda Cascadei Bigăr


de Elena Trifan

De la Anina ne-am îndreptat spre o adevărată minune a naturii, cascada Bigăr, situată între localităţile Anina şi Bozovici, pe Cheile Minişului, în Parcul Naţional Cheile Nerei-Beuşniţa, chiar în locul pe unde trece Paralela 45, într-un spaţiu unde realitatea se împleteşte cu legenda. De-a lungul drumului, am fost încântaţi de măreţia peisajului alcătuit din stânci golaşe sau acoperite cu arbori ruginiu-roşcaţi, la poalele cărora curge limpede şi susurând râul Miniş.

Cascada nu impresionează prin înălţime, ci prin forma ei inedită, de ciupercă, formată pe un con de tuf calcaros, acoperit cu muşchi, ce pare suspendat deasupra râului. Apa îşi are izvorul la aproximativ 200 de metri mai sus, în Munţii Aninei, se revarsă peste conul de tuf asemenea voalului unei mirese şi se desface în fire argintii care se preling cu foşnet cadenţat în apa râului, creând un spectacol acvatic impresionant prin coloristica unică şi aproape ireală. Ceea ce la exterior pare a fi o fecioară despletită, fiind privită mai profund pare a fi o fiinţă miraculoasă, ce şi-a trimis la suprafaţă doar partea fluidă, ascunzându-şi esenţa în hrubele pământului unde îi cheamă parcă pe cei dornici să o cunoască.

Deşi a fost relativ târziu introdusă în circuitul turistic, şi-a dobândit repede notorietatea atât la nivel naţional, cât şi internaţional, fiind plasată de publicaţia „The World Geography” pe locul 1 în topul celor 8 cascade unice în lume.

În concepţia localnicilor ineditul ei nu poate fi explicat decât pe cale legendară, astfel toţi cei interesaţi pot citi pe un panou publicitar povestea naşterii cascadei din iubire, interdicţie şi suferinţă: „Demult, trăia pe meleagurile mirifice ale Văii Almăjului o familie de ţărani gospodari a căror singură amărăciune era lipsa unui urmaş, care să le ducă numele mai departe. Într-o noapte, femeii i se arătă în vis o vrăjitoare care îi spuse că doar dacă va bea apă de la izvorul de sub stâncă, va naşte o fată căreia nu îi va fi îngăduit niciodată să se îndrăgostească, dacă va dori să trăiască. Femeia merse la izvor şi bău apă, iar nu după multă vreme, născu o fetiţă. Copila fermeca cu privirile orice fiinţă omenească ce stătea în preajma-i, iar mai târziu deveni o fecioară râvnită de toţi flăcăii ţinutului, însă inima îi tânjea după un singur flăcău, după Bigăr. Simţind primejdia morţii, tatăl fetei o închise în grota de deasupra izvorului dintre lumi. Strigătele de disperare ale fecioarei fură auzite de vrăjitoarea care îi şopti: «Singurul lucru pe care pot să îl fac pentru tine este să îţi transform părul într-o cascadă pe care vor aluneca lacrimile tale. Vuietul cascadei îl va aduce pe cel pe care îl iubeşti aproape de tine, dar nu veţi putea niciodată trăi în această lume. El va trebui să moară încet în lacrimile tale şi tu vei muri odată cu el.» Toate se petrecură întocmai cum sortise vrăjitoarea, iar cascada rămase mărturie iubirii care-a învins limitele fiinţei umane, dar şi a faptului că dragostea înseamnă fericire şi sacrificiu deopotrivă.”

Am urcat pe o potecă acoperită de pietre colţuroase până la grota Bigăr, am privit chipul cu o culoare greu de definit al apei, un amestec de verde-gri-albastru cu străluciri metalice, fie de la mineralele din compoziţia ei, fie de la pietrele pe care le răzbate, am inspirat aerul cu adieri reci de toamnă. O atmosferă de prospeţime şi vitalitate ne-a ameţit întreaga fiinţă.

 A trebuit însă să ne luăm rămas-bun de la renumita cascadă, deoarece un alt obiectiv turistic cărăşean era dornic să îşi arate unicitatea şi anume Complexul Mulinologic de la Rudăria, cel mai mare parc mulinologic din România şi din Europa de Sud-Est.

Anotimpurile lui Vivaldi intr-o alta interpretare romaneasca, la Viena

de Paul Drosu
Cateodata nu este nevoie sa mergem pana la capatul Pamantului pentru a descoperi locuri interesante, oameni interesanti si… evenimente interesante! Daca cauti cu atentie, le poti descoperi si la doi pasi de Romania… De exemplu, la Viena, intr-o minunata catedrala, cu o perfecta sonorizare naturala, unde te poti delecta cu "ANOTIMPURILE" lui VIVALDI, intr-o excelenta interpretare a uneia (o parte din ea, aici) dintre cele mai prestigioase orchestre de camera din lume, Wiener KammerOrchester, condusa magistral de violonistul roman Leonard Furda! Un alt roman care pe mine ma face sa fiu mandru ca sunt roman!

Cheile Dobrogei

de Catalin Popescu

Cheile Dorbogei inspiră sentimentul de intoarcere in timp, in vremuri in care alte specii stăpâneau planeta. O zona ideală pentru relaxare dar si pentru pasionații de drumeții in aer liber. In apropiere se pot vizita: Pestera Casian, Mânăstirea Sfântului Casian, Lacul Casian, Pestera Liliecilor. Cheile Dobrogei alcătuiesc o zonă protejată situată în Dobrogea, pe teritoriul județului Constanța.Aria naturală se află în partea central nord-estică a județului Constanța, pe teritoriile administrative ale comunelor Cogealac, Grădina, Mihail Kogălniceanu, Pantelimon, Săcele, Siliștea, Târgușor și este străbătută de drumul național DN22.

vineri, 5 noiembrie 2021

Trepte de lumină în Banat - Oraviţa-Anina - prima cale ferata montana din Romania

de Elena Trifan


Orăviţenilor le-a fost hărăzit rolul de pionieri în multe domenii. Aici au fost create şi au funcţionat şi prima farmacie montană, prima fabrică de bere, primele baraje de greutate, prima linie ferată. Ne-am deplasat spre gara din Oraviţa, una din primele gări feroviare din ţară, pentru a face o călătorie cu trenul pe prima linie de cale ferată montană din ţară, pe traseul Oraviţa-Anina. Mai întâi ar trebui menţionat faptul că gara din Oraviţa a fost construită în paralel cu tronsonul de cale ferată Oraviţa-Baziaş şi finalizată în 1847. În faza iniţială era prevăzută cu un lift-pasaj. Printre călătorii ei de seamă s-au aflat şi poetul Mihai Eminescu, deputatul maghiar Jókai Mór, împărăteasa Sissi şi regele Carol I al României. Este declarată monument istoric. 


În gara Oraviţa ne aştepta un tren cu iz de vechime pentru a ne transporta spre Anina, o surpriză unică în peisajul feroviar românesc. Surprizele de fapt s-au ţinut lanţ, atât la nivel peisagistic, cât şi arhitectonic şi informaţional. Astfel, am aflat că este prima cale ferată montană din România, finalizată la sfârşitul toamnei anului 1863, dată în folosinţă la data de 15 decembrie 1863 pentru transport de mărfuri şi pe 1 noiembrie 1869 a început să fie destinată şi transportului de persoane. Are o lungime de 33,8 km., 134 de curbe, 14 tunele, 10 viaducte, 2117 drumuri înguste săpate în stâncă, 9946 metri ziduri de susţinere. Deşi linia ferată în ansamblul ei este un unicat, trebuie totuşi amintite, în mod special, tunelul de la Gârlişte, cu o lungime de 660 metri, unul din cele mai înguste tuneluri din România, şi Viaductul Jitin cu o lungime de 131 de metri. Privirea ne era aţintită fie spre peisajul exterior alcătuit din văi şi munţi împăduriţi, împodobiţi în culorile toamnei, crescuţi uneori până lângă calea ferată, cu trunchiuri drepte sau ramificate, printre care pătrundea din loc în loc auriul soarelui tomnatic, fie de cel interior care îţi oferea imaginea unui tren cu aspect învechit, vizibil atât la nivelul ferestrelor, cât şi al canapelelor lungi de lemn, al cromaticii. Trecerea prin câte un tunel sau pe câte un viaduct ne sporea curiozitatea şi ne crea noi şi noi satisfacţii. Aspecte senzaţionale ale căii ferate puteau fi admirate şi pe tablourile expuse pe pereţii vagonului. Călătorind cu trenul de la Oraviţa la Anina, am avut impresia că am parcurs un drum ascendent atât la nivelul peisajului, cât şi al epocilor istorice. Gara Anina bine îngrijită ne-a primit cu multă amabilitate cu materiale documentare şi cu un magazin de suveniruri cu obiecte specifice zonei. Curiozitate, dorinţă de cunoaştere, fascinaţie şi mândrie ne-au fost deopotrivă satisfăcute numai în 2 ore de mers. Admiraţia noastră s-a îndreptat atât asupra constructorilor, cât şi asupra celor care timp de 150 de ani s-au străduit să întreţină asemenea creaţie de anvergură şi cărora prin călătoriile noastre ar trebui să le venim în ajutor.