luni, 31 ianuarie 2022

O plimbare prin Parcul National Piatra Craiului

de Nagy Sandor

Muntii Piatra Craiului apartin de Carpatii Meridionali si arata ca o lama taioasa, foarte abrupta. Creasta are o lungime de 25 km, un traseu foarte spectaculos, dar extrem de tehnic si de dificil. Se poate ajunge dinspre orasul Zarnesti. Filmarea de deasupra este facuta in Poiana Zanoaga, din locul unde se desparte traseul spre Piatra Mica de poteca spre cabana Curmatura. Pozele montate mai jos sunt de pe traseul spre poiana si sunt realizate intr-o zi senina de iarna. Sper sa va placa si fondul sonor! De la cabana pornesc diferite trasee spre creasta principala si spre Zarnesti. O alta locatie ce se poate vizita de pe acest versant sunt Prapastiile Zarnestilor, pozitionate foarte aproape de Fantana lui Botorog.

vineri, 28 ianuarie 2022

Grota Orange din Insula Capri

de Ioan Laslo
      Insula Capri a fost si ramane pentru mine unul din locurile in care revin cu cea mai mare bucurie. Azuriul apei, clima blanda, atmosfera eleganta si peisajele care iti taie respiratia sunt tot atatea motive pentru a nu ramane insensibil in fata frumusetii. In mod sigur, jumatate din farmecul acestei insule este pierdut daca nu faci o plimbare cu barca in jurul coastei. Agentiile locale au plecari dese si variate in acest sens si este suficeint sa te adresezi lor in marina Grande. Grotele sapate de apa sarata in calcarul stancilor au un farmec aparte si descoperirea fiecarui locas este demna de povestit. Cei mai multi turisti merg "intins" catre Grotta Azzura, fara discutie cea mai cunoscuta de aici, insa inafara de ea mai sunt cateva locatii care iti taie respiratia. Personal sunt fascinat de Grota Coralilor sau Orange, denumita astfel dupa linia portocalie a coralilor care se afla acolo. Este o locatie excelenta si pentru o baie in mare, apa cristalina indemnandu-i pe cei aflati prin zona sa se racoreasca.

joi, 27 ianuarie 2022

Muntele care fumega


de Paul Drosu

 Apropierea, intr-o zi superba (rara pentru aceste locuri), cu vant patagonez "usurel", de doar vreo 70 km/h, de tabara de baza a unui munte celebru si ucigas, de la capatul lumii, din mijlocul Patagoniei argentiniene: "EL CHALTEN" (sau "FITZ ROY"), care, la cei "doar" 3405 metri ai sai, se inalta cu peste 2.500 de metri deasupra noastra….

In spatele lui, catre vest, este o imensa calota de gheata - Hielo Patagónico Sur (Campul de gheata Patagonez sudic), al doilea (si foarte aproape ca suprafata) dupa Kluane National Park din Alaska, cel mai mare camp de gheata continua din zone non-polare de pe Pamant. Iar in spatele acestei imense calote de gheata se afla Pacificul cel

miercuri, 26 ianuarie 2022

Pe Sena, cu Bateaux Parisiens


 de Ioan Laslo

    Toata lumea care ajunge la Paris stie ca o plimbare relaxanta pe Sena este absolut obligatorie. Este genul de lucru pe care il faci si doresti sa il mai faci si altadata. Mai ales daca ai inspiratie  si alegi ca mica ta croaziera sa aiba loc pe inserat. Sa inceapa ziua si...sa se termine noaptea. Iar cum vaporasele numite bateaux parisiens pleaca la fix si ...se intorc la ora fixa, ai sansa sa prinzi la final exact momentul cand Turnul Eiffel este iluminat spectaculos. Asta asa ca frisca de pe tortul oricum destul de dulce. 

    Ca in orice oras care are multi turisti(si Parisul are extrem de multi), aici atmosfera este una cosmopolita. Anunturile se fac in diverse limbi, iar turistul are la dispozitie in casca explicatie amanuntita despre obiectivele traversate dar si

luni, 24 ianuarie 2022

LUDUȘ-ASTANA, O CĂLĂTORIE ÎN STILUL „SLOW TOURISM”

 

de Antoniu-Ioan Berar

    Sunt adeptul acestui tip de turism intitulat „Slow Tourism” un turism similar cu turismul alternativ (adică diferit de ceea ce majoritatea turiştilor preferă astăzi - turismul de masă). Este un nou model cultural şi comportamental denumit „slow” (adică lent). Este o călătorie desfăşurată pe cont propriu, într-un ritm lent, care uneori poate dura doar câteva zile. Este o călătorie prin care doresc să observ obiceiurile, să consum produse eno-gastronomice locale, să merg la spa, să fac excursii pe jos sau cu bicicleta pe distanțe scurte sau mai lungi, să vizitez locuri în care, în mod organizat nu poţi ajunge, având libertate deplină asupra programului, fără a depinde de ghizi. Astfel, pot observa mult mai bine cultura, tradiţiile şi obiceiurile locale. Aşa mi-am organizat călătoriile în ţară sau în străinătate în ultimii 8 ani, fie cu automobilul personal, trenul, avionul sau avion/automobil închiriat.

    Pentru acest tip de turism este nevoie de o pregătire detaliată, de la alegerea datei, a traseului, a spaţiilor de cazare, până la obiectivele pe care dorim să le vizităm. Nu este uşor să planifici un

sâmbătă, 22 ianuarie 2022

Pagina de jurnal. Purcari

de Raluca Sofian

(…) Știi, pentru mine nu mai e de mult un anonim. Cred ca era scris undeva in seve, sau stele?, sa ne întâlnim. A fost empatie la prima degustare, când, îl bănuiesc de-a fi pus ce-avea mai bun la bătaie, imediat după decantare. Mi-a parut elegant, usor misterios, lipsit de infatuare. Mi-a propus varianta-i rară. Si neagra :)) Nu mi-a rămas decât sa-l trăiesc, simt si înțeleg ca atare. De atunci intalnirile ne sunt oricum, dar nu întâmplătoare. Adeseori provocate, întotdeauna provocatoare. Au șarmul intransigent al interceptărilor de Stare. Deci coloratura și vivantă justificare.
Când ai parte de o astfel de întâlnire revelarea originilor (re)sursei admirate face parte din procesul de tatonare. Vizita la crama era așadar pe lista-mi scurta de dorințe (circumspect ordonate dar avizate) de vreun an și jumătate. Mi-o doream intr-atât incat, in noaptea dintre ani, printre alte bancnote, răvașe si alte mișmașuri-simbol de augure întâmplări acceleratoare- am infiltrat in poșeta-mi festivă si un dop. Simplu, de pluta dar cu propria-i istorie… muta. (Nu oarecare, o spun in apărare- mi :))
Sigur ca se putea fructifica o fuga la Chateau între doua etape de călătorii planificate. Dar am zis ca merita o escala ca la carte. Vinăria care a livrat casei regale britanice, prima gospodărie viticola inaugurata de tarul Nicolae (1827 de pe antet e tocmai anul asta predilect) ravisanta și pentru francezi derutanta surpriza a degustării “oarbe” de la Paris, impunea o punere in scena și nu o simpla înscenare.
Și a fost! Un spectacol cu toate zarurile aruncate cu rost. Drumul pana acolo presărat cu nuci, troițe cu tabla decupată și case izolate in mijloc de podgorii e un fir narativ in sine. Cu cât mai mult din el parcurgi cu atat te simți admis in distribuție si încep sa-ti pice oarece fise. Prinzi o idee despre ce se intampla in culise.
Silueta chaletului profilata pe cerul nocturn e o apariție impetuoasa. In timp ce, dacă te abați pe afara, silueta ta proiectata pe ziduri in lumina reflectata e invitata intr-un supradimensionat joc al umbrelor, de îndată. Te încearcă un fior dramatic temperat care promite un plot pe măsura. In semiîntuneric podgoriile par șiruri infinite de spectatori. Și ce e fascinant e detaliul matinal. Senzația e duala. Spectacolul se muta in zori. O cafea savurata in turn iti asigura o perspectiva panoramică perfect circulara transformând subtil stabilimentul in loja ta personală. Livezile, rândurile perfect aliniate de vita de vie, chioșcurile lacustre, pontonul boem, podul suspendat între ramurile - brațe ale trunchiului înfipt intr-o fosta albie, fără mal sau linia decorsetata a orizontului, transcend starea de personaje emblematice, ascunse sub măști statice.
Si, vine rândul efectelor speciale! Vântul, cu veleități concrete de crivăț mi-a parut a fi dintre cele mai temperamentale. Mi-a picat bine precum o dedicatie specială! Suierul vântului simtit (gratie vibratiilor și tâmplăriei autentice de lemn) din turn iti fura gândurile și le duce, bine prinse de o coama imaginara, intr-un galop nebunesc printr-o Siberie arbitrara. Același șuier al vântului in imediata vecinătate a șemineului capata accente de premoniție fierbinte. Greu de exprimat in cuvinte. Se simte. Te cuprinde! Adauga imaginii idilice o plăcinta cu visine. Plusează cu doua degete de Malbec ( sec și masculin s-ar zice dar eu cred ca ascunde o madam Chanel-o ea, autosuficienta, sub acoperire).
De departe însă, la Chateau Purcari degustările îți aduc cea mai virtuoasă trăire. Si-i mulțumesc Iuliei ca a intermediat-o și nu revendicat-o asa cum mi s-a întâmplat prin vinarii al căror nume nu le voi spune și a căror faima e departe de a apune.
O degustare la Purcari dacă ai un Merlin, pardon!, o Iulie doar a ta, e un carusel din care nu vrei sa cobori chit c-ai amețit de la prima runda de Sauvignon Blanc. Călătorești vizionar și nu buimac printre miresme și note și tente. De la citrice, pere sau fructe de padure, la vanilie, puțin pelin si ciocolata. De la papilo senzații vegetale la subtilități florale sau amprente lemnoase. Te lasi furat de buchet, de texturi onctuoase, străvezii sau sprintare, de culoare, de (vezi Negru de Purcari!) mizantropii imaginare. Atingi ceruri cu bolta palatină, te entuziasmezi, uneori doar mimezi și te întorci la sufletul de tina. Iar la final licorile te conjura și tu juri ca poți sa judeci just un …postgust. Si e de-ajuns!

vineri, 21 ianuarie 2022

Ninge marunt si hotarat peste Abatia Melk

de Mircea Poeana
Ninge marunt si hotarat peste Abatia Melk.
Ninge a Nastere si nicidecum a Crucificare.
E frig si e tare alb.
Intru intr-o carciumioara cat degetarul sa ma incalzesc.
Gospodarii locului ma coplesesc cu un Grüß Gott, rostit din toata inima si ma conving ca au cel mai bun Leberkäse din tot oraselul benedictin.
Il incerc, neaparat cu niste mustar picant si le dau dreptate.
Ora et Labora este chemarea locului.
Roaga-te si munceste!
Ma rog a multumire si nu ma muncesc mai deloc sa savurez bucatele gazdelor.
Ba mai cer si o pereche sanatoasa de Frankfurteri, fara sa ma tem ca am sa comit vreo blasfemie
Mama familiei serveste la galantar (policrom Corn al Abundentei!), tatal prepara pe loc tot felul de Wursti si o salata de cartofi celesta, fiul serveste la cele patru mese.
Ma uit la ei si ma gandesc cat de simpla si de frumoasa este viata atunci cand iti cunosti rostul.
Simpla la prima vedere, ca povestea din Numele Trandafirului, despre labirinticul destin al monahului medieval, extrem de complicata, precum simbolurile tesute cu migala filigranata de Umberto Eco.
Mananc incet si clipele se condenseaza intr-un fulg de nea.
Ce frumos este Raiul, dar cat de fantastic e pamantul!

joi, 20 ianuarie 2022

Expozitia Mondiala din Dubai

 

de Ciprian Napradean

”Conectăm mințile, creăm viitorul” este tema Expoziției Mondiale din Dubai. Acest gen de evenimente au rolul de a aduce cumva omenirea împreună și a proiecta un drum mai bun speciei noastre. Prima expoziție de acest gen a avut loc în Londra, în 1851. De atunci și până azi s-au mai organizat încă 4 astfel de expoziții (doua în SUA și doua în Japonia). De fiecare data scopul a fost să se promoveze descoperirile tehnologice și proiectele arhitectonice grandioase. La aceasta din urma s-a adăugat tema sustenabilitatii și a colaborării dintre oameni. Evident ca ambele sunt deziderate frumoase, insa realitatea în care se mișcă specia noastră este destul de diferita (încă suntem dependenti de combustibilii fosili și găsim competiția mai dulce decât colaborarea). Dar sa nu intram în detalii.
Plimbându-te pe străzile centrulului expozitional ai impresia ca te-ai teleportat în viitor. Clădiri care sfidează gravitația, forme și materiale parca nepământene, străzi pe care circula exclusiv mașini electrice si patrulează robotei polițiști, sunete și lumini ce se joaca cu mintea trecătorilor. Probabil acesta e un crampei din realitatea urbana a sfârșitului de secol. Sper sa nu derapam prea mult de pe acest drum și sa știm sa îmbinam inteligent tradiția cu modernitatea. Noi românii suntem dependenti cumva de tradiții. Pavilionul României se prezintă cu dansuri populare (în aceasta seara au dansat Junii Sibiului), cu țuică și apa Borsec. Fiecare tara își prezintă / asuma trecutul, dar isi afișează și viziunea pentru viitor (achiziții tehnologice, proiecte spatiale, descoperiri medicale, valorificarea unor noi surse de energie, etc). Spre exemplu pavilionul Ungariei, care este unul dintre cele mai frumoase, are tema centrala apa. Vecinii noștri au creat un adevărat spectacol multimedia în jurul licorii vieții și a conștientizării importantei acestei resurse (doar în aparență inepuizabilă).
Nu am fost singurii care am fuserit amenajarea pavilionului. Au fost și alții: Marea Britanie (cu o o bijuterie arhitecturala, dar goala pe interior), Uruguay și Argentina (fiecare cu cate - un filmuleț despre fotbal), etc.
La polul opus cu pavilioane minunate, care sa spună despre tine cine ești, ce-ai făcut in istorie și cum iti vezi viitorul, m-au impresionat: Franța, China (chit ca vorbesc doar despre roboti, nu și despre oameni), Rusia (chiar dacă știi ca e doar o vitrina), Ucraina, Pakistan, Brazilia, etc.

marți, 18 ianuarie 2022

Arome din Chisinau

 


de Raluca Sofian

“-Da’ se poate sti pe cine căutați? Eu sunt aici!”- Așa e Chisinaul. “Aici”. Te observa si te pune la inima. Aidoma omului care încerca sa ma ajute azi, crezandu-ma ratacita cumva. Așa cum foarte probabil si păream cu ping pong-ul de priviri voluptoase directionat spre fațada vreunei sau altei case. (Ma fixasem pe detaliile arhitecturale ale conacului urban Inglezi, cel de la nr. 52, așa incat procesul admirativ era in toi)
In vorbe putine, rare sunt locurile in care sa ma simt “din neant” bine si nu-mi pot explica pe deplin de unde-i vine. Toată energia care îl conține, care te tămăduiește si te cuprinde provocându-te sa iei aminte la detalii care nu ți-ar fi trecut prin minte. A fost dimineata unui mix intrigant: sofisticat & cuminte. Rece & fierbinte. Între tristeti discursive și hohote de ras nestăvilite. Cu vilele urbane de pe Eminescu. Sau Vlaicu Parcalab. Cu Sf Haralambie. Cupola Galbena cu chipuri solare, privindu-te deopotriva din cerul frescelor dar si din catul ușii de la intrare. Cu rochia de fetița și nu de femeie, luată de drag, (sau poate din impuls), de la boutique-ul jucăuș in fata căruia doi ursi de plus, umpluți cu rumeguș, își beau ceaiul și-amus. Cu lumi noi de Grafitti pe interfete vechi de vieți prăbușite. Cu cea mai fina și girly style Morpho-locanta, in care m-am conversat, pe englezește, cu o ucraineanca.

Brasov - un oras care va asteapta!

    Se spune că orașul Brașov este un oraș de poveste. Acest loc pare desprins din poveștile cu cavaleri în armuri și frumoase domnițe. De unde sa incepi o aventura in acest oras medieval? Cum sa  să închei o astfel de aventura (oricum nu se poate!) intr-o singură zi. Brașovul este ca orașul boem de provincie din Franța, Spania sau Italia, oraș care te determină să îl iubești din prima clipă în care îl vezi, din prima clipă în care îi respiri aerul curat și parfumat de cetina (prezentă din centrul orașului până în cele mai limitrofe zone), iar amintirea lui să nu dispară niciodată din memoria ta.   
     Pe tot parcursul anului, centrul vechi este luat cu asalt de mii şi mii de turişti, din toate colțurile lumii, turiști care rămân încântați de istoria (prezentă la tot pasul), de muzeul în aer liber pe care ți-l dezvăluie orașul, oferindu-ți șansa să dai frâu liber imaginației și, nu în ultimul rând, de peisajele mirifice.
    Orasul este situat în Transilvania, una dintre regiunile istorice ale Romaniei, o regiune aflata in

duminică, 16 ianuarie 2022

Ceremonia Dervișilor Rotitori – spiritualitate și tradiție

 


de Livia Manzatu

Motto:

În ritmurile muzicii este ascuns un secret.

Dacă l-aș dezvălui, el ar nimici lumea.”

(Rumi)


Cappadocia – tărâmul cailor frumoși, al peisajelor de basm pe care le poți admira de la înălțimea zborului cu balonul cu aer cald, al orașelor subterane, este și leagănul unui ritual ce datează de peste 700 de ani, ca parte a datinii, istoriei, credinței și culturii turcești.
De o astfel de experiență culturală m-am bucurat când am participat, alături de alți turiști, la o ceremonie a dervișilor rotitori. Îi întâlnisem la București, la o reprezentație scurtă în cadrul Festivalului turcesc din parcul IOR, dar un spectacol „la ei acasă”, cu toată simbolistica atât de renumita, nu trebuia ratat. Ajunși la un centru cultural, am fost întâmpinați de gazde cu ceai fierbinte și cu rugămintea ca pe parcursul ceremoniei să păstrăm liniște și să nu utilizăm telefoanele mobile sau aparatele foto, pentru a nu-i distrage pe derviși. Ni s-a promis la final un fragment din spectacol pentru a-i putea filma sau fotografia.
Vestimentația dervișilor este plină de semnificații: pălăriile înalte, tronconice reprezintă piatra funerară a ego-ului, cămășile albe cu poale largi semnifică giulgiul ego-ului, iar mantiile negre (pe care le abandonează la începutul ceremoniei) reprezintă nașterea spirituală întru adevăr. Ceremonia dervișilor rotitori sau Ceremonia Mevlevi Sema este în primul rând o ascensiune spirituală spre perfecțiune, numită „Înălțarea”. Combinând recitări din poemele lui Mevlana (cunoscut ca maestrul Rumi) și pasaje din Coran acompaniate de muzică tradițională orientală, dansul dervișilor este un amestec de mișcări care armonizează mintea, sufletul și corpul deopotrivă. Muzica le induce dervișilor o stare profundă ce le permite să se detașeze de lumea reală și chiar să intre în transă, putând executa la nesfârșit aceste mișcări. Cele șapte părți ale ceremoniei reprezintă tot atâtea etape ale călătoriei mistice spre perfecțiune. La începutul și la finalul fiecărui stadiu al ceremoniei, brațele încrucișate simbolizează uniunea cu Divinitatea. Pe măsură ce se rotesc, ei își deschid brațele cu mâna dreaptă ridicată spre cer pentru a primi binecuvântarea lui Dumnezeu și cu cea stângă spre pământ, pentru a transmite darul spiritual al lui Dumnezeu către oameni. Rotirea în sens antiorar are semnificații mistice, simbolizând trecerea de la lumea materială la Divinitate.
Din anul 2005, Ceremonia Mevlevi Sema este inclusă în Patrimoniul Mondial UNESCO.

Biserica Unitariana din Darjiu - Cetatea Slaninilor

 

de Ioan Laslo

Din vremuri de demult, comunitatile secuiesti au reusit sa imbine frumosul locului cu utilul. Este ceea ce am gasit si la Biserica Fortificata din Darjiu. Zidurile groase asigurau liniste in fata primejdiei, dar locul a fost binevenit si pentru a pastra, la loc sigur, avutul fiecaruia. Detinerea cuielor in care stau la pastrare slanina si suncile a devenit in timp un element de statut social in comunitate. In fiecare miercuri, la cantatul cocosilor, gospodarii vin sa ia pentru acasa din avutul lor si sa puna pe masa familiei. Exista o comisie de supraveghere, dar niciodata in istoria comunitatii nu s-a pomenit ca cineva sa ia din cuiul altuia. Ar fi fost supus oprobiului comunitatii. Iar, in astfel de comunitati, aceasta ar fi fost de nereparat! Asa ca turnurile fortificatiei gazduiesc si astazi carnea fiecaruia. Iar procesiunea poate fi urmarit de orice turist, cu o simpla rezervare. Si la final, poate gusta din bunatati, alaturi de un pahar de palinca locala. 

Dar frumosul vine abia acum. Lasi zidurile masive si intri in biserica. Albastrul specific te incanta din prima. Pictura murala, scoasa la suprafata dupa multi ani, atrage insa atentia in mod special. Aceasta a si inscris biserica in Patrimoniul UNESCO.  Exista descrieri amanuntite a fiecarei fresce. Le gasiti la fata locului si va invit sa le studiati cu atentie. Poate va conduc chiar eu acolo, in timpul excursiei Tinutul Secuiesc - o calatorie faina! Pentru rezervare, dati doar click pe albastru! Filmuletul care urmeaza vine cu completari:

sâmbătă, 15 ianuarie 2022

Sicilia mai putin cunoscuta - Selinunte

 


de Valentin Oanta

Finalul de an 2021 m-a găsit în Sicilia, în localități mai puţin cunoscute. Azi, câteva cuvinte despre Selinunte.
Aici realizăm că avem de-a face cu una dintre etapele fundamentale în descoperirea Siciliei antice. Împreunã cu vestigiile arheologice, actuala localitate este situată în mijlocul unui decor fascinant, acela al coastei de sud vest a insulei. Fondată de grecii din Megara Iblea, în timpul celei de a doua jumătăți al secolului al VII lea înainte de Hristos , ea a primit numele de Selinon, care înseamnă pătrunjel sălbatic, o plantă foarte des întâlnită în această regiune şi chiar reprodusă pe unele monede.
Cetatea era adesea în război cu Segeste si a fost aproape distrusă în anul 409 î.Hr. de cartaginezi. A fost reconstruită, dar apoi din nou distrusă de cartaginezi în 250 î.Hr. În epoca bizantină, un cutremur a contribuit la dărâmarea multor edificii, devenind apoi un fel de carieră din care se extrăgeau materiale de construcții pentru alte locuri. Totuși, ne-au rămas şi nouă de vizitat multe vestigii scoase la lumină. Cele mai interesante sunt templele orientale şi acropolele. Fiecare dintre ele este marcat cu o literă a alfabetului iar o altă particularitate este aceea că toate fațadele sunt orientate spre est.
Şi localitatea actuală este plină de pitoresc, cu oameni calzi, prietenoși şi gălăgioși. Vã invit să descoperiți voi înșivă fațetele unei Sicilii mai puţin cunoscute.

joi, 13 ianuarie 2022

Leipzig - o adevarata tentatie

Catalin Popescu este adeptul descrierii locurilor prin imagine. Pasii l-au dus la Leipzig si ne duce si pe noi acolo intr-un mod profesionist! Iata si descrierea clipului sau:

Leipzig is the most populous city in the German state of Saxony. With a population of 605,400 inhabitants as of 2021(1.1 million residents in the larger urban zone), it surpasses the Saxon capital of Dresden, and is Germany's eighth most populous city as well as the second most populous city in the area of former East Germany after (East) Berlin. Together with Halle (Saale), the largest city of the neighboring state of Saxony-Anhalt, the city forms the polycentric Leipzig-Halle Conurbation. Between the two cities (in Schkeuditz) lies Leipzig/Halle Airport. Leipzig has been a trade city since at least the time of the Holy Roman Empire. The city sits at the intersection of the Via Regia and the Via Imperia, two important medieval trade routes. Leipzig was once one of the major European center's of learning and culture in fields such as music and publishing. Leipzig today is an economic center, is rated as the most livable city in Germany by the GfK marketing research institution, and has the second-best future prospects of all cities in Germany according to the Hamburg Institute of International Economics.

miercuri, 12 ianuarie 2022

Izvoru Muresului, un loc in care natura este nealterata

de Ioan Laslo

    Am vrut sa iesim la aer curat intr-un week-end si am ales o pensiune de la Izvoru Muresului. 
  Aveam in minte Statiunea Tineretului din vremea anilor de liceu, cu experienta traita la discoteca de atunci. Impreuna cu niste colegi, plini de cosuri si dorinte, pusesem ochii pe un grup de fete superbe. Aveam doar 17 ani, varsta la care totul este posibil. Ne-am luat inima in dinti si am inaintat sa le invitam la dans, insa, in momentul in  care eram pe punctul de a o face, una ii spune alteia si ce vrei tu? sa ne imburducam si sa ne rupem grumajii? Am ras cu pofta atunci de dulcele grai moldovenesc intalnit in

marți, 11 ianuarie 2022

O seara de concert versus o zi de plimbare in minunatul Müllerthal

de Cezara Iorga

Luxemburgul este o combinatie de trei anotimpuri intr-o singura zi: dimineata - ploua, la pranz - ninge, iar seara poti vedea stelele cu cea mai mare claritate. Cu toate astea, in zilele insorite, padurile stralucesc si te ademenesc sa le descoperi. Cand eram acasa, pot sa numar pe degetele de la o mana cate drumetii sau plimbari in padure am facut. Nu sunt mare fan al acestora. Sau....nu eram. Odata cu aparitia virusului COVID-19, am inceput sa vreau sa descopar din ce in ce mai mult padurile din zona in care locuiesc si nu numai. 

Asa am facut primele plimbari scurte, iar apoi am vrut mai mult decat atat, asa ca am cautat un domeniu in apropiere si... l-am gasit. Este o zona situata in Estul Luxemburgului, usor accesibila si perfecta pentru iubitorii de plimbari in aer curat -  Müllerthal sau "Mica Elvetie" asa cum o numesc localnicii. Aici, ai parte de un domeniu cu o lungime de 112 km si cu trei mari si principale trasee pentru

luni, 10 ianuarie 2022

Grand Place Bruxelles

de Ioan Laslo
    Principal loc de intalnire al celor care viziteaza Bruxelles, Piata Mare masoara 110 pe 68 m. , este marginita de cladiri extrem de spectaculoase, precum Primaria, casele diferitelor bresle de odinioara sau Casa Regala si se afla in Patrimoniul UNESCO.
      In tot al doilea an, in luna august, piata devine locul in care peste un milion de begonii colorate sunt intinse in diverse forme , formand un covor de peste 1800 metri patrati. Initiata in 1971, traditia acestui covor, care atrage numerosi turisti, s-a pastrat pana in zilele noastre. Din pacate, eu nu am avut sansa de a prinde pe viu acest eveniment. Am considerat insa ca e bine sa filmez atmosfera din piata din ziua in care am trecut pe acolo. Filmuletul care a rezultat, facut cu o umila camera foto, vi-l prezint mai jos: 

duminică, 9 ianuarie 2022

Lectia de anatomie


 de Mircea Poeana

Inceput de secol XVII in Olanda. Un borfas este executat pentru furt. Un anonim si o fapta anonima. Cadavrul este disecat la lectia de anatomie a doctorului Nicolaes Tulp. Nimic spectaculos. Un tanar de 26 de ani, abia sosit la Amsterdam, imortalizeaza scena oarecum macabra pe panza. Iar borfasul isi afla nemurirea in mod paradoxal.

Rembradt - Lectia de anatomie a doctorului Nicolaes Tulp - 1632.

sâmbătă, 8 ianuarie 2022

Praga și alchimia


de Raluca Sofian
Nu poți părăsi Praga fără sa-i testezi dimensiunea magica! Exista de pilda, un tur ușor funebru la ceas de seara cu un ghid-personaj, echipat adecvat. Sau poți intensifica chimia (pe care banuiesc ca nu puțini o simt vizavi de acest oraș) deschizând porți …alchimice. Printre zecile de turnuri pragheze unul e deturnat spre astfel de mistere. Interesant e ca s-a reușit, pe un subiect care frizeaza in unele viziuni comerciale penibilul, la un acord cu impact. E și multă punere in scena da, dar și un calup informativ pasionant provenit se pare din înaltele sferele locale universitare. Expoziția e interactivă, ghidul un orator talentat, iar punctul forte e podul din capatul unui turn. Turnul casei Faust. Vrei 60 de trepte dispuse in spirala te apropie de experiența ideală. Puțin umor, ceva ironie, curiozități, personaje cu antet si tuturora atasat câte-un prospect :))
Povestea zice ca te afli in turnul unde preț de trei ani (ai secolului XVI) faimosul Edward Kelly si ar fi ascuns laboratorul de alchimie. Dar urmele trecerii sale sunt, aviz amatorilor!, peste tot in oraș.
Prima dintre încăperile de sub acoperiș joaca roluri diverse: biblioteca, depozit si sala de asteptare. Nu i de mirare deci ca in aceasta anticamera dai de Rudolf II, John Dee, si…William Shakespeare.(Scriitura The Tempest are de-a face, iar in lectura cărții stau toate răspunsurile eficace).
Cat despre laboratorul propriu-zis —peisaj extins cu date efervescent reliefate despre “rutele” alchimice de interes: homunculus, mediumuri, viziuni cu îngeri, piatra filosofală, transformarea metalelor de talie inferioară in aur.
PS Gratie acceleratorului de particole partea asta s-a întâmplat, dar aurul obținut e nițel radioactiv și nu poate fi extras

Bali - un loc al relaxarii


de Robert Toma
-Bună ziua! Pașaportul și biletul , vă rog!
Așa avea să înceapă una dintre cele mai memorabile perioade din viata mea, una care mi-a schimbat radical percepția despre cum se desfășoară lucrurile în alte colțuri ale planetei. Drept răsplată a finalizării cu succes a gimnaziului, am primit cadou o vacanță pe o insula exotică, în Indonezia, alături de familia mea.
Câteva lucruri pe care ar trebui să le știți, dacă aveți ocazia să descoperiți insula: este situată în Oceanul Indian, capitala sa este Denpasar, limba oficială este bahasa indonesia , cel mai înalt munte este Agung (3140 m).
Zborul a fost unul lung, a durat aproximativ nouă ore. Grație avionului enorm și confortabil am avut parte de o experiență plăcută. Serviciile au fost excelente, am fost încântat de promptitudinea angajaților, cât și de felurile de mâncare diversificate, având la dispoziție un meniu ce conținea trei feluri principale diferite, din care îți puteai alege. Cea mai mare parte din timp, am dormit, iar când nu făceam acest lucru, mă uitam la un film, scaunul avionului fiind echipat cu un televizor.
Ajuns la aeroportul din Bali, am fost întâmpinat de șoferul nostru, o figură calmă, mereu zâmbitoare, ce emana o energie pozitivă si o modestie de nedescris. Acesta ne-a dus să mâncam, fiind infometați după atâtea ore de zbor. Pentru că era întuneric , nu am putut observa împrejurimile, însă restaurantul la care ne-am oprit era foarte primitor , deschis și destul de tradițional, acoperișul era facut din paie si era plin de bambuși care ieșeau din pământ. Mâncarea a fost una delicioasă, bine aromată cu tot felul de sosuri specifice.
Pot spune că toată excursia a fost o adevarată experiență culinară. De asemenea , cazarea a fost foarte ieftină, raportată la ce a oferit , am stat într-o casă tradițională, asa-numitele bungalow-uri. Un lucru neobișnuit sau terifiant pentru alții este că in fiecare seară pe pereții si pe acoperișul din paie se cățărau șopârle inofensive.
Primele patru zile le-am petrecut pe partea de insulă cu jungla, urmând ca următoarele patru să stăm la plajă. Orașul în care am stat – Ubud – putea fi asemănat cu satele din țara noastră, din zonele izolate. Săracia este principalul factor predominant, însă comportamentul oamenilor era în antiteză, toate persoanele întâlnite erau modeste si zâmbitoare de fiecare dată. În prima zi, am vizitat Sanctuarul Maimuțelor, un loc în mijlocul junglei unde maimuțele se plimbau și se cățărau în toți copacii, alături de oameni, neexistand o barieră în interacțiunea dintre cele două specii, deși pot spune că maimuțele sunt destul de agresive si foarte hoțomane, turiștii sunt adesea sfătuiti să își lase toate bunurile personale acasă. Următoarele două zile le-am petrecut vizitând magnificele temple ce inconjoară insula. Toate sunt diferite și nu pot fi asemănate cu ceva cunoscut. Arhitectura lor este una specifică, plină de turnulețe și detalii. Preferatul meu este Templul Apei, un lucru care mi-a atras atentia este numărul mare de localnici care se îmbăiază in apele ce îl înconjoară. Ei recurg la acest comportament periodic, crezând că astfel se purifică de păcate. În ultima zi petrecută în junglă, am vizitat Casa Elefanților, un loc asemănător cu cel al maimuțelor, însă aici erau prezenți îngrijitori, iar elefanții erau dresați. Partea mea preferată a zilei a fost când am mers călare pe elefant, o senzație unică.
Dacă aș putea sa repet călătoria în Bali, aș face-o cu siguranță, a fost o experientă unică, culturală, culinară și relaxantă.


vineri, 7 ianuarie 2022

Vara in sudul Patagoniei


 de Paul Drosu

Față in față (sau, ma rog, spate in față) cu GHETARUL PIUS XI – Chile. In niste conditii meteo incredibil de bune pentru aceasta zona a lumii!
Postez aceasta imagine nu pentru a-mi arata privirea inteligenta, hi, hi…, ci pentru a va arata ce inseamna "vara" in sudul Patagoniei si ce fel de imbracaminte trebuie folosita pentru protejarea de "caldura" verii. Atunci cand te afli adanc printre fiordurile sudice chiliene, langa ghetarul PIUS XI, cel mai mare ghetar din America de Sud si cel mai lung ghetar din emisfera sudica, in afara Antarcticii – 66 km lungime si 1300 km2 suprafata. Si, in plus, lucru uimitor in zilele noastre, un ghetar care…CRESTE, in loc sa se retraga, un ghetar care isi mareste suprafata, cum mai sunt doar cativa ghetari in lume, printre care vreo 2 in Alaska. Iar lungimea acestui urias ghetar se apropie foarte mult si chiar depaseste lungimile record ale ghetarilor din Himalaya si Karakorum – de exemplu celebrul ghetar Baltoro, de-a lungul caruia se insira cateva varfuri de peste 8.000 de metri (printre care si al 2-lea varf al lumii – "ucigasul" K2 (Chogori)), are doar 63 de km lungime… Numai ca ghetarul din imagine, Pius XI este, practic, la nivelul marii, nu la cateva mii de metri altitudine, la racoare.
In spate se vad Anzii inzapeziti si imensa calota de gheata din care acest ghetar face parte - Hielo Patagónico Sur (Campul de gheata Patagonez sudic), al doilea (si foarte aproape ca suprafata) dupa Kluane National Park din Alaska), cel mai mare camp de gheata continua din zone non-polare de pe Pamant. Ceva mai la nord este Hielo Patagónico Norte (Campul de gheata Patagonez nordic), care, odata, facea corp comun cu Hielo Patagónico Sur si, astfel, cele 2 Campuri de Gheata sunt mult mai mari ca cel din Alaska! Iar in spatele acestei imense calote de gheata se afla celebrele si cele mai greu de escaladat varfuri montane din cele 2 Americi - El Chalten (Fitz Roy) si Cerro Torre!
La acest ghetar, Pius XI, se ajunge extrem de greu, accesul fiind posibil numai dinspre oceanul Pacific, dupa vreo 2 zile de mers cu vaporul si in cazul in care conditiile meteo o permit, ceea ce se intampla destul de rar, printre altele si din cauza faptului ca in aceste zone ploua, pe aceasta planeta, la nivelul oceanului, cele mai multe zile dintr-un an, cum am mai spus eu. Accesul nostru s-a decis in ultima secunda, intr-o fereastra nesperata de vreme cat de cat buna...in sensul dat in Patagonia notiunii de "vreme buna"...

Poveste americană cu ... Constantin Brâncoveanu


 de Claudiu Bazavan

Motto:Ei, de care lumea nu era vrednică... (Evrei 11,38)
America, lumea cea nouă, obsesia unora, spaima altora, tărâmul zgârie norilor trufași și al autostrăzilor interminabile, patria coca-cola, a cafelei zeamă chioară și a celor peste un miliard de aripioare de pui vândute la finala superbowl-ui. Dar America oferă deopotrivă surprize culturale și spirituale. Cum de și-a ridicat Dumnezeu tocmai în San Diego un închinător de talia lui Seraphim Rose și în New York un teolog de anvergura lui Alexander Schmemann? Cum de Prințesa Ileana, mama lui Ferdinand și mătușa Regelui Mihai a găsit de cuviință să întemeieze o mănăstire chiar în Ellwod City? Și mirările continuă.
În anii ‘30 celebrului arhitect Nicolae Ghica Budești (1869-1943) i s-a comandat decorarea în stil românesc a unei săli de curs din Universitatea de limbi străine din Pittsburg („Cathedral of Learning”). Încăperea a fost inaugurată cu un an înaintea morții sale și poate fi vizitată gratuit pe durata orelor de curs din Universitate. Deschizând ușa cioplită în stejar masiv, ca de biserică, redescoperi instantaneu ambianța de acasă. Deasupra intrării, în loc de pisanie, sunt săpate în piatră versurile lui Vasile Alecsandri: „Căci Românul e întocmai precum stâncile mărețe/ Care-n valurile mării furtunate și semețe/ Neclintite-n veci rămân” (fragment din „Anul 1855”). Cuvinte aparent siropoase, dar care citite la 10 000 de km distanță de casă îți pătrund în carne. Inconfundabila marmură roz de Rușchița îți dă senzația că te afli acasă. Mobiliar patriarhal, de un gust desăvârșit, mirosind a pădure. Toate acestea conduc privirea spre peretele dinspre Răsărit unde se desfășoară în toată splendoarea sa un imens mozaic pe fond de albastru voronețian și inserții de aur și turcoaz. Lucrarea, realizată de cunoscutul artist plastic Nora Steriade, îi înfățișează pe sfântul voievod Constantin Brâncoveanu și pe copiii acestuia oferindu-I Împăratului ceresc o biserică. Remarcați că proiectul iconografic a fost realizat cu 50 de ani înainte ca personajele să fie canonizate de către Biserica Ortodoxă Română (20 iunie 1992).
Autorii sălii românești din Pittsburgh l-au socotit pe Brâncoveanu drept românul reprezentativ, cel care ne definește cel mai fidel aspirațiile, cel care ne susține neîncetat și convingător cauza personală și națională. Acest sfânt martir care moare nu o dată, ci în avans de patru ori, odată cu fiecare copil al său, de dragul lui Hristos. Cronicarul îi atribuie domnitorului următoarele cuvinte: „Stați tare și bărbătește, dragii mei! Să nu băgați seamă de moarte. Priviți la Hristos, Mântuitorul nostru, câte a răbdat pentru noi și cu ce moarte de ocară a murit. Credeți tare întru aceasta și nu vă mișcați, nici vă clătiți din credința voastră pentru viața și lumea aceasta...” (Gheorghe Șincai – ”Cronica românilor și a mai multor neamuri”). Nu s-au inventat cuvinte îndeajuns de tari încât să exprime scena, după cum nu a văzut lumina zilei un fiu al acestui neam care să merite mai multă prețuire.
Sângele lui și al copiilor săi nevinovați, precum și sângele numeroșilor martiri, cunoscuți și necunoscuți, recunoscuți sau încă nu, susține Biserica și o face indestructibilă, după principiul formulat de Tertulian: „sângele martirilor, sămânța Bisericii”. Din acest motiv Biserica va dăinui pe pământul românesc, spre tulburarea defăimătorilor și în ciuda unor reprezentanți formali care nu îi fac cinste.
Din acest motiv acolo, la Pittsburgh, în fața acestui mozaic ca o oglindă a patriei din cer, am fost în sfârșit mândru că sunt român și că acest neam a dat un asemenea voievod și o asemenea familie. Ca să vezi, a trebuit să ajung în America pentru a mă îndrăgosti de Brâncoveanu...

Fragment al unei incursiuni italienesti. Insula Capri si Coasta Amalfitana

 


de Radu Cristian Alexe

M-am hotărât acum mult timp că îmi voi lăsa poveştile de ghid spre păstrare în clepsidra timpului care, finalmente, le va cerne și va decide a le scurge prin cerneală într-un caiet tip jurnal, care sa foloseasca vreunui cititor — fie ca simplu pribeag, fie ca un conducator de ,osti”  insetate de expediţii, cunoaștere, peisaje şi poveşti interesante, asemeni mie. Am să fac o excepţie si voi rezuma o anumită destinație din programul nostru efectuat în anul bisect al Dragonului de Apă din zodiacul chinezesc, alături de o „armată“ de români pregătiți de călătorie, care ne-a creat mari plăceri și unde dorim să revenim cât mai des, pe viitor. 
O insulă stâncoasă, ce a fost multă vreme preferata aristocraților italieni, britanici, francezi, ruptă parcă din tablourile în ulei expuse în marile saloane internaţionale, un loc unde deşi se ajunge exclusiv pe apă, întâmplarea a făcut să nu fi întâlnit Dragonul pe care chinezii îl venerau în acea perioadă. Insula Capri a fost cucerită în trecut atât de greci, cât mai ales de romani, și se spune că este cel mai romantic loc de pe Pământ - sau cel puţin din Europa. Depinde de subiectivismul autorilor de ghiduri turistice editate sau jurnaliştilor care mediatizează locul în căutare de audiență sau în scop de marketing ascuns. Deşi sunt adeptul principiului că, în urma oricărei drumeţii privite ca experienţă, fiecare dintre noi îşi poate forma propria opinie după ce își alocă răgazul necesar ca să se scufunde în mrejele locurilor şi să le înțeleagă obiceiurile, natura și secretele, tind să dau dreptate celor care se (re) îndrăgostesc în timpul vizitei pe insulă. Se simte acolo, fără îndoială, un parfum imperial ce persistă de secole. „Oastea” mea a fost compusă din oameni unul și unul. Sau unul și una, căci preponderent femeile dominau acel grup. Nu mi-am dat seama din ce motiv, însă nu de puţine ori, tinerii sau cei mai seniori bărbaţi din grup ba se înarmau cu instinctivele arme ale seducţiei, ba se simțeau stânjeniți de dezinvoltura excesivă a celor şapte domnișoare ce alcătuiau o biată gașcă de burlăciţe trecute de prima tinereţe, dar mult prea petrecăreţe pentru media de vârstă şi tonusul general al echipei noastre. La urma urmei, în grup se aflau doar oameni bine educați, care câștigau peste medie și care nu îşi permiteau să deprecieze latura culturală a acestei călătorii prin activităţi pur hedonistice, lipsite de o consistenţă instructivă sau care să nu implice un minim efort intelectual. În cataloagele marilor operatori de turism insula este recomandată ca destinaţie de vacanţă ideală pentru 4-5 zile, în special cuplurilor, dar şi ca destinaţie de o zi, pentru cei care se află în şedere pe ţărmul continental, așa cum era situația noastră. Charles Dickens afirma cu entuziasm că „Nicăieri în lume nu există atât de multe oportunităţi încântătoare de liniște ca pe această mică insulă”. Şi alţi autori şi-au găsit, tot pe insulă, inspiraţia pentru creaţiile lor (Thomas Mann, Pablo Nerruda, Maxim Gorki). 
Valul de mister și de exotism al insulei Capri a constituit, cu siguranţă, premisa pentru a polariza, de-a lungul anilor, crema milionarilor în valută şi a celebrităților din America si Europa. Câţiva cunoscuţi actori de la Hollywood au fost văzuţi repetându-și vacanţele acolo, iar politicieni şi oameni de afaceri europeni deţin în permanenţă iahturi de lux în portul insulei. Împaratul Tiberius (14-37 d. Hr.) a locuit pe insulă în ultimii zece ani din viată şi şi-a construit nu mai puţin de 12 vile. Dintre acestea, Villa Jovis este cea mai grandioasă şi mai bine păstrată în prezent. La vremea respectivă proprietatea era extrem de bine fortificată, iar întreg domeniul se întindea pe circa 7000 de metri pătraţi de teren montan terasat. În anul 866, împăratul Ludovic II (844-875 d. Hr.) a acordat insula oraşului Amalfi, astfel că prin legăturile sale cu Mediterana de est a adus în Capri influenţe bizantine şi islamice în artă. Insula a trecut prin numeroase perioade turbulente, fiind o ţintă frecventă a piraţilor maghrebieni timp de aproape trei secole. Insula Capri a trecut sub dominație engleză si franceză în timpul Războaielor Napoleoniene (1803-1815) şi a revenit în anul 1813 ca parte a Regatului celor Două Sicilii. Romanii au găsit primele documente care atestă faptul că insula a fost locuită încă din preistorie. Istoricul Suetonius a relatat în scrierile sale despre interesul împăratului Augustus (63 î. Hr. - 14 d. Hr.) faţă de oasele animalelor preistorice şi de uneltele din piatră descoperite în timpul săpăturilor pentru fundaţia vilei sale. Temperatura acelei zile - şi încă din zori! — era aceea a unei plite fierbinţi din fontă ce prepara omleta gustoasă cu care fusesem, de altfel, serviţi la micul dejun ă la carte — din cauza unei erori produse de administraţia hotelului care nu-şi calculase în mod corect rația de mâncare, personalul din bucătărie şi capacitatea sălii de mese pentru a deservi trei grupuri simultan ce însumau peste 150 de persoane. Orarul de mese a fost dat peste cap, iar noi, deşi abia aşezaţi linistiti la masă, aidoma celorlalţi câţiva călători solitari străini, am fost brusc invadaţi de o armată de adolescenţi zvelţi, cu vârste de până în 17 ani, parcă trași prin inel şi la indigo, care în pofida unui bufet suedez îndestulător pus de îndată la dispoziţie — de care noi nu am beneficiat — au consumat doar cereale cu lapte. Conducătoarea de grup (ce le era antrenor de atletism) s-a năpustit asupra noastră, invitându-ne la plimbare: - Quien es usted? Danos espacio, por favor! - Entschuldigung, ich spreche kein Spanisch!, i-am răspuns deloc ofensat în germană, însă văzând-o cam arțăgoasă, n-am intenţionat să-i ofer vreun indiciu că, în fapt, vorbind tot o limbă romanică (şi, în plus, mulțumită telenovelelor din spaţiul latino-american transmise la televizor cu mare succes la finele anilor 90, pe care le urmăream în mod fidel), am înţeles ce mă ruga — ori mai degrabă, îmi ordona. Şeful de sală își făcuse apariţia la preţ de câteva secunde după dialogul nostru fară efect, însă la fel de bulversat ca și noi, nu a reuşit să ne aşeze la masă împreună, deci a trebuit, prin compromis, să plecăm fără zăbavă pentru a permite tinerilor atleți să aibă loc pe scaune şi să se înfrupte din fulgii de ovăz italienești de import. Numele hotelului ar fi trebuit să ne prevină. Sogno Bianco, aşa a fost și singura masă inclusă în pachetul nostru, un fel de vis alb. Am pornit din portul Salerno cu un mare vas de tranzit numit Caretta (ceva îmi aduce aminte de faimoasele țestoase din Zakynthos, Caretta-Caretta, cu cele mai dure carapace din lume!) spre destinaţia noastră unde aveam să petrecem circa 10 ore. După o experienţă pluvială neaşteptată (precipitaţii intense de scurtă durată și vânt), Caretta a andocat, în cele din urmă, şi ne-a adus la Capri cu 30 min. întârziere, aşa că a trebuit să scurtez traseul, obligându-mi grupul să purcedem, în mod sprinten, direct la casa de bilete ca să aşteptăm telefericul pentru a ne sui pe pisc. Prima „coliziune” cu insula a fost brutală. O senzaţie continuă de dolce far niente. O atmosferă de lejeritate. Nici nu aș putea contesta revelatorul modus vivendi al italienilor, despre care s-au scris cărți şi făcut studii, şi care, în mod cert, le atestă şi conferă o anume vivacitate şi longevitate mult râvnite în rândul europenilor. În tot acest răstimp, doamna Stânișoară pleca ochiul la magazinele de bijuterii fine, doamna Vitejie savura cu o lentoare veroasă o gelato în trei arome cu fistic, nucă de cocos şi alune de pădure (nu ştiu cum a rezistat îmbrâncelii din cabină), iar copilul doamnei Tucan, directoarea unei agenţii de asigurări, se cerea la toaletă. Era unșpe fix, telecabina urca și cobora, și nu ierta pe nimeni care nu apuca a-și scana cardul cu iuţeală, pentru a face accesul prin uşile rămase deschise în cele 60 de secunde disponibile. După ce m-am asigurat că tot grupul meu s-a îmbarcat în cele câteva cabine care au făcut rondul, intru și mă îndes, la rându-mi, într-un miros pestilențial, alături de alte câteva zeci de turiști exaltați și peste poate de vocali, pentru a parcurge ascensiunea de numai două minute către Piazzetta orașului Capri. Lângă mine, o bătrânică de 86 ani, italiancă, venită cu două generații ale familiei, îşi făcea vânt cu un imens evantai din catifea roșu, singura mea armă colaterală împotriva sudorii ce-mi curgea în șiroaie, neîncetat, peste pielea deshidratată a feței. Odată ajunşi pe platou, ne-am despărţit temporar drumurile, luându-ne ca reper Turnul cu Ceas şi dându-ne întâlnire, din nou, peste trei ore. Liberă alegere — totuşi, majoritatea mi s-a alăturat într-o scurtă hoinăreală pe un drum bătătorit și prăfuit, prin vegetaţia de stepă deloc abundentă, către o renumită oază de umbră ce oferă perspective deosebite asupra golfului şi a Coastei Amalfi: Grădinile lui Augustus. De aici am putut observa faimoasele stânci Faraglioni în toată splendoarea lor. Pădurea de pini ne-mai înlesnit mersul la coborâre. Două dintre petrecăreţe abandonaseră deja drumul, pornind înapoi, pe jos, spre Piaţa de buticuri, cafenele și gelaterii, în căutare de gablonţuri, parfumuri și straie pentru eternitate. Magazinele de lux sunt şi ele prezente în acel colţ paradisiac, iar clienţii potriviţi le ajută să prospere sezon după sezon. Vorbim despre Dolce&Gabbana, Prada, Chanel, Dior, Fendi, Hermes, Miu-Miu, Bvlgari, Rolex si altele. Marina Grande sau Portul Mare, situat la nord de orasul Capri, este principalul port al insulei și a fost folosit ca port pescăresc în timpul lui Augustus. Muntele Solaro, la poalele căruia se deschide portul, este cel care conferă farmec locului. Umbra formată de unghiul convergent cu lumina Soarelui pe timpul întregii zile oferă privelişti încântătoare și oportunități multiple fotografilor amatori şi profesioniști. Vârful muntelui la care se poate accede cu uşurinţă oferă privelişti speciale de oriunde am privi. Se spune că impactul vizual este atât de impresionant încât îţi vine să te manifești în felurite moduri. Personal, ajuns sus, am avut privilegiul să ascult doi tineri turiști fermecători, care au izbucnit cântând acapella în italiană ceva canzonette — nu le-am descifrat (deşi sunt familiarizat cu acordurile lor). Aș fi suspectat scena ca o regie, însă mi s-a infirmat totul când aceștia s-au alăturat, la rândul lor, grupului de croazieră MSC Fantasia din care făceau parte. Revenind la port, căci el reprezintă o atracţie în sine, acesta a fost până în 1928, de fapt, un golf natural, amenajat ulterior pentru andocarea vaselor de capacitate mare. Lângă acesta se află şi o plajă cu nisip, prezent destul de rar pe insulă sau în zona de coastă. Nu mai are rost să menţionez arhitectura caselor — balcoane largi, galerii deschise şi fațade multicolore — predominantă în toate regiunile central-sudice din Italia, în speţă Campania. Tot de aici se poate ajunge în pitorescul sat Anacapri, un punct de interes major pentru cei care caută estetica rustică. La doar 275 de metri deasupra nivelului mării, satul oferă minunate puncte de belvedere, iar străduţele șerpuinde și înguste amintesc mai degrabă de insulele din Egee. De la sine înţeles că pentru o Marina Grande există şi o Marina Piccola (Portul Mic), primul şi singurul port utilizat în scop comercial și militar în vremea împăraţilor Augustus si Tiberius. Foarte aproape de acest port se află situată semeţ o mănăstire pustiită, Cetosi di San Giacomo, cea mai veche clădire istorică din Capri — o mănăstire carthusiană fondată în secolul al XIV-lea de către un anume conte Giacomo Arcucci, însuși călugărit acolo ceva mai târziu, pe un teren donat de regina Ioana I de Neapole. A fost prădată de englezi și închisă la începutul secolului al XIX-lea, deservind, pe rând, drept cazarmă, ospiciu şi centru de detenţie și reabilitare pentru militari și anarhiști. O parte din clădire este astăzi un muzeu de artă dedicat pictorului Karl Wilhelm Difenbach, care și-a petrecut mare parte din viaţă în Capri. O altă variantă de excursie de care se poate beneficia pe insulă este parcurgea traseului cu autobuzul sau cu taxiul acvatic la Grotta Azzurra, faimoasă pentru nuanţa unică de albastru de azur care este reflectată de apa mării. Nu am scăpat nici de obligaţia de a trimite câteva obiecte de artizanat celor de acasă. Dacă aș fi avut posibilitatea la acel moment, în magazin, i-aș fi răsplătit cu un buchet de flori amabilitatea nebănuită a stimabilei Giulianna, negustoreasa care îmi număra mănunchiul de euro-mărunţi pe care îi dădusem la schimb pentru un magnet vesel de lipit...pe frigidere. Nu înţeleg moderna datina a magnetilor decorativi, dar cine sunt eu să mă pot împotrivi dorințelor şi fanteziilor prietenilor şi rudelor mele care pun la bătaie rezistenţa freonului împotriva acestor mici câmpuri electro-magnetice...? Celor familiarizati cu frumusetile Italiei, insula Capri le va aduce aminte putin de ambianta hipnotica venetiana, dar si de freamatul strazilor din Paris, avand in vedere că turiștii francezi nu sunt deloc puţini aici. Preţurile sunt mari și foarte mari. Însă pentru grupul meu, nu a fost un impediment. Domnul Merlovici a achiziţionat în mercato o sticlă de Masseto la fabulosul preţ de 1170 euro. L-aş fi invidiat dacă la dineul final al sejurului nostru nu ar fi scos-o de sub masă drept surpriză şi ar fi spart-o pentru noi toţi, camarazii de călătorie, în semn de cinste pentru noile prietenii legate, și în fond, pentru o săptămână aventuroasă reuşită. Înfruntam cu succes, aşadar, încă o după-amiază toridă al lunii lui cuptor. De ce au pus colegii mei din agenţie data de plecare în plin sezon, când știau că insula este ticsită de vizitatori, iar definiția vremii călduroase este alta decât cea cu care suntem noi obisnuiţi, ei știu. Nici italienii nu se încumetă a ieşi din case la orele din miazăzi, decât pentru urgenţe. În fine, urgenţa noastră a fost să coborâm cât mai rapid panta muntelui, pentru a ajunge la timp la feribot. Ne-am întâlnit cu doi localnici care cărau pe măgăruși două butelii de apă pentru aprovizionare. Probabil mici producători sau afaceriști — singurele îndeletniciri ale locuitorilor insulei, asemeni Greciei insulare. Turismul este singura lor sursă de venit, o dependenţă a oamenilor simpli ce au ales să viețuiască tot timpul anului pe insulă. Dacă pierdeam vasul, am fi fost nevoiţi să îl luăm pe următorul peste o oră și am fi pierdut şi suma aferentă (ar fi urmat să schimbăm firma, deci tariful se modifica), dar şi petrecerea burlăciţelor la care oricum nu am fost invitat şi oricum nu m-aş fi dus. Deci o cheltuială în plus, şi o bubă pentru agenţie şi recenzia turiştilor de sfârşit. La întoarcere, Tireniana învolburată ne arunca episodic stropi răcoroşi peste chipuri. Domnul Piţa (ce nume predestinat, nu știu dacă şi-a dat seama că viaţa l-a pregătit din faşe, cel mai probabil, pentru această călătorie initiatica în Italia) ne ameninţa că se aruncă înainte de debarcader pentru a împinge apele cu corpul său în sincron, până la mal, numai să retrăiască gloria lotului de nataţie Dinamo București din care a făcut parte în 1974. Soţia, neatentă la gestul şi intenţia soţului, ne-a cerut un metoclopramid pentru a face față tangajului destul de mare, datorat valurilor puternice. Ne-am întors pe deplin fermecaţi de frumuseţile micuţei insule boeme, cu puţin din aerul de la dolce vita furat în plămâni, şi ușor răpuși de zăduful ce ne-a urmărit încă din zilele anterioare, când am pășit pe aleile vestitului oraș antic Pompeii, înghiţit în anul 79 d. Hr de lava necruțătoare a vulcanului Vezuviu. Deşi încă activ, ultima sa erupție a avut loc în 1944, în timpul războiului. Cu un oarecare nod în gât, parcă temător ca nu cumva Vezuviul să erupă în timpul călătoriei noastre și să dam ortul popii, am indicat şoferului adresa următorului loc de cazare, Ravello, continuându-ne periplul pe Coasta Amalfitană. La sosire, pe baza numărului de înmatriculare raportat de către agenţie, bariera proprietăţii ni s-a ridicat și am primit salutul gardianului cu ochelari de soare de la serviciul de pază al hotelului, iar autocarul nostru bej s-a făcut una cu pietrișul din parcare. Am fost întâmpinați chiar de gazda unităţii în care aveam să înnoptăm, cu zâmbetul pe buze și — atenţie! — o tavă plină de sticle de limoncello di Capri, despre care m-am plâns doamnei Alessia la telefon că nu am apucat a achiziţiona nici măcar o mostră, grăbiţi fiind, şi pentru care, acum, i-am mulțumit politicos.
 - Ciao, ragazzi! Benvenutti!

joi, 6 ianuarie 2022

Capela Sixtina - minunea pictata de Michelangelo


 de Ioan Laslo

    Sunt subiecte pe care le amani mereu, pentru ca niciodata nu te simti inspirat suficient sa vorbesti despre o capodopera. Este reactia aceea a omului simplu in fata geniului. Contemplezi, dar consideri ca orice atingere devine o impietate. De aceea am amanat mereu momentul in care sa scriu ceva despre Capela Sixtina. Azi insa am sa comit aceasta impietate!

      Creatia Omului de pe boltile ei este opera lui Michelangelo si impresioneaza. De altfel, cam tot ce a facut renascentistul te impresioneaza. Dar parca aici s-a intrecut pe sine. Patru ani de munca pe schele, in pozitii extrem de dureroase, au fost necesari pentru a picta principalele episoade ale Genezei, incapand cu Creatia si terminand cu Potopul. Momente de razvratire, conflicte cu Papa Sixtus al IV-lea, tot felul de episoade care cad spre can can, dar la final ceea ce a iesit a uimit o intreaga lume si mai uimeste si astazi. Artistul, celebru pentru sculptura sa, s-a dovedit a fi si un pictor desavarsit. Nici nu se putea altfel in epoca omului complet! Este clar motivul pentru care Clement al VII-lea ii va cere sa picteze si altarul. Rezultatul taie respiratia vizitatorului de astazi (deoarece intri exact pe lateralul acestei creatii magnifice) si a

miercuri, 5 ianuarie 2022

Mina de sare de la Wieliczka

de Valentin Oanta

La numai 13 kilometri de Cracovia se află un obiectiv turistic foarte interesant al Poloniei, în localitatea Wieliczka, și anume minele de sare Kopalnia Soli. Figurând in Patrimoniul cultural UNESCO, aceasta este cea mai mare mină de sare din lume, încă funcțională, datând din secolul X. Vizitatorii, peste un milion pe an, au la dispoziție un tur ghidat în cinci limbi de circulație internațională, asistat de profesioniști ceea ce denotă amploarea și importanța obiectivului. Totul este foarte bine pus la punct inclusiv programarea la minut pentru a nu sta la cozi.
Mina are galerii pe opt niveluri, până la o adâncime de 315 metri, lungimea totală a acestora fiind de 150 kilometri. Putem vedea obiective uimitoare în această mină, inclusiv o catedrală imensă sub pământ, săpată în sare, un altar, galerii cu candelabre, o galerie cu pitici sculptați in sare de către minerii anilor 1960, caverne cu lacuri. De asemenea putem asculta muzică clasică și admira canoe plutind pe lacurile subterane. Sunt prezente peste tot scene in mărime naturală cu explicarea metodelor de extracție și trimiterea la suprafață a

marți, 4 ianuarie 2022

Concert la St. Giles Praga

 de Raluca Sofian

Fosta biserica a manastirii ordinului domninican e la fel de celebra azi gratie cinematografiei. Apare in Amadeus. In regia lui Miloš Forman, pelicula inspirata din viața lui Wolfgang Amadeus Mozart, a câștigat in 1984, vreo 40 de premii, din 53 de nominalizări. Dar dincolo de ea, nu Mozart ci muzica lui Salieri a avut de câștigat. Și asta gratie unei apariții remarcabile. Persuasiv in rolul lui Salieri a fost F. Murray Abraham, actorul care a și primit Oscar-ul, un an mai târziu.